Ascensiunea lui Napoleon Bonaparte

Noua formă de guvernare, Directoratul, s-a preocupat mai curând de întărirea ordinii şi a controlului, decât de schimbări revoluţionare. Totuşi, într-o primă fază, această guvernare a ordinii şi legii s-a confruntat cu probleme. Condiţia ca două treimi din membrii noului legislativ să fi făcut parte din Convenţia Naţională a declanşat revolte la Paris. Tânărul general Napoleon Bonaparte l-ea reprimat cu tunurile.

La începutul războaielor revoluţionare, Napoleon a dat dovadă de un excepţional talent în calitate de locotenent de artilerie, avansând în grad cu o uimitoare rapiditate. La vârsta de douăzeci şi şase de ani era general de brigadă. Doi ani mai târziu (1796), tânărul general a preluat comanda trupelor franceze din Italia, iar în 1797 avea să le conducă la victorie în confruntarea cu trupele austriece.

După o triumfală vizită în Franţa, în iulie 1789 Napoleon a început campania din Egipt. El plănuia să dea Angliei o lovitură nimicitoare, închizându-l calea către India, perla imperiului colonial britanic. La sfârşitul anului 1799 după ce trecuseră mai bine de şapte ani de când republica franceză revoluţionară pornise războiul de transformare a Europei monarhice, Directoratul oferea naţiunii puţine şanse de redresare.

Napoleon s-a înapoiat din Egipt într-un moment în care adeziunea faţă de o republică moderată era aproape inexistentă. Doi membri ai Directoratului au complotat împreună cu generalul în vârstă de treizeci de ani ca să răstoarne guvernul. Lovitura lor de stat a reuşit şi la 9 noiembrie 1799 (18 Brumar), rolul conducător al Directoratului s-a încheiat, o dată cu guvernarea republicană.

Napoleon a elaborat o nouă lege fundamentală pentru Franţa, Constituţia anului VIII (1799). În acest nou plan de guvernare, el a preluat multe dintre ideile abatelui de Sieyes, la care a adăugat şi câteva idei proprii. În decembrie 1799 când a început guvernarea Consulatului, Franţa a intrat sub autoritatea dictatorială a lui Napoleon. El a câştigat rapid o largă susţinere populară pentru Consulat datorită reacţiei sale prompte şi eficiente la problemele ţării şi la necesităţile celor mai multe categorii sociale. Primul Consul a trimis trupe cu misiunea să pună capăt actelor de banditism din sudul Franţei şi rebeliunii regaliste care dura de ani întregi în Vandeeă. În paralel cu procesul de pacificare, Napoleon a iniţiat reforme care în patru ani i-au adus o popularitate aproape universală. Dezvoltarea sistemului de învăţământ iniţiată de el în 1802 a mărit cifra de şcolarizare şi totodată controlul statului asupra sistemului de învăţământ. Până în 1804 sub îndrumarea lui Napoleon, prima etapă a procesului de reorganizare juridică se încheiase, cu succes, prin elaborarea unui Cod Civil. În următorii şase ani au fost adăugate alte patru secţiuni, rezultatul fiind un corp unitar de legi naţionale. Mai mult, deşi împărtăşea dispreţul faţă de religie manifestat de philosophes, el a cucerit masele încheind, la 16 iulie 1801 un concordat cu capii bisericii catolice franceze.

Napoleon Bonaparte a mai fost, fapt esenţial, primul care a utilizat transferul de mesianism revoluţionar de la sanculoţi la soldat. Iar rezultatele nu au întârziat să apară.

Curând după preluarea puterii, Primul Consul a declanşat o viguroasă campanie împotriva armatelor austriece staţionate în Italia. Luptele date acolo au culminat cu victoria de la Marengo, în iunie 1800 În februarie anul următor, tratatul de la Luneville a adus Italia şi o porţiune întinsă a teritoriului german sub dominaţia lui Napoleon.

Întrucât anumite diferende de ordin politic cu Anglia determinaseră Rusia să iasă din coaliţie, Napoleon mai avea de înfruntat numai pe britanici. Totuşi, nici una dintre cele două mari puteri nu a reuşit să obţină o victorie decisivă, aşa încât au hotărât să încheie pace. Înţelegerea semnată la Amiens în martie 1802 nu cerea însă Franţei să renunţe la nici una dintre cuceririle sale europene.