Sfârşitul revoluţiei engleze.

Execuţia monarhului a consfinţit eşecul guvernării parlamentare moderate. Prezbiterienii de la putere nu erau dispuşi să tolereze protestantismul non-conformist al militarilor; la rândul lor, aceştia îi priveau ca pe nişte episcopalieni deghizaţi. Cromwell se debarasă de aceste elemente parlamentare ostile; la 19 mai 1649 el a proclamat republică, Commonwalth, sub conducerea unui guvern militar.

Autoritatea acestuia era însă contestată atât de cavaliers şi prezbiterieni, cât şi de cei mai radicali protestanţi; iar scoţienii şi irlandezii îl sprijineau pe pretendentul Carol II Stuart. Imediat Cromwell invadă Irlanda; insula a fost readusă sub control englez iar veteranii războiului civil împroprietăriţi cu pământurile irlandeze.

Scoţia, dezbinată de certurile între partizanii calvini şi cei anglicani ai lui Carol, a fost cucerită în bătăliile de la Dunbar şi Worcester; dar Cromwell a menţinut libertatea religioasă. Având liniştea asigurată, acesta a iniţiat o politică comercială protecţionistă prin Actul de navigaţie din 1651 care viza lichidarea concurenţei olandeze.

Negustorii neerlandezi au înţeles că Actul instituia hegemonia navală a Angliei; ca urmare, în 1652 ei declarară război şi fură degrabă zdrobiţi de flota lui Cromwell, care la sfârşitul lui 1653 s-a declarat Lord Protector al Commonwealth. „Coada de Parlament” a fost dizolvată, dar nici nouă adunare nu putea fi de acord cu politica autoritară a protectorului şi a militarilor care deţineau puterea executivă. Pe plan extern, Anglia a zdrobit în alianţă cu francezii resturile marii monarhii spaniole între 1655-l659; dar Cromwell nu a reuşit să devină un arbitru al politicii continentale, cum ar fi dorit. Când muri în 1658 englezii îşi doreau un monarh care să pună capăt apăsătoarei conduceri a armatei.

Noul Protector, tânărul Richard Cromwell, era incapabil să exercite o asemenea putere; slăbiciunea să a lăsat cale liberă arbitrarului militarilor ce conduceau administraţia Commonwealth-ului. În aceste condiţii comandantul trupelor din Scoţia, generalul Monk, a ocupat capitala şi a convocat „Parlamentul Convenţiei”, compus din membrii în viaţă ai Parlamentului cel Lung. Dominaţi de elementele cavalier, aceştia l-au proclamat rege la 1 mai 1660 pe Carol II.