VII.

Ştiinţa divide problema vieţii în două mari provincii, care nu comunică între ele: natura şi spiritul. Aşa s-au format cele două familii de ştiinţe: cele naturale şi cele morale, cercetând formele vieţii materiale şi pe cele ale vieţii psihice.

În spirit se vede mai limpede decât în materie cum fiinţa, viaţa, nu e decât un ansamblu de relaţii. În spirit nu există lucruri, ci stări. O stare de spirit nu e decât relaţia dintre o stare anterioară şi alta posterioară. Nu există, bunăoară, o tristeţe absolută, un lucru „tristeţe”. Dacă înainte simţeam o imensă bucurie, iar acum motivele de bucurie, deşi mari, sunt mai mici, mă voi simţi trist. Tristeţea şi bucuria înfloresc una din alta, sunt stări diverse ale unui aceluiaşi lucru fiziologic, care, la rân-dul său, este o stare a materiei sau o modalitate a energiei.

Ştiinţele morale sunt însă supuse şi metodei abstracţiei: ele descriu tristeţea în general. Dar tristeţea în general nu e tristă. Ceea ce e trist, ceea ce e oribil de trist e această tristeţe pe care o simt eu în clipa asta. Tristeţea ca viaţă, şi nu ca idee generală, e de asemenea ceva concret, unic, individual.