VIII.

Fiecare lucru concret e constituit dintr-o sumă infinită de relaţii. Ştiinţele procedează discursiv, caută una câte una acele relaţii şi, ca atare, vor avea nevoie de un timp infinit ca să le stabilească pe toate. Aceasta e tragedia originară a ştiinţei: să lucreze în vederea unui rezultat pe care nu-l va obţine niciodată în chip deplin.

Din tragedia ştiinţei ia naştere arta. Când metodele ştiinţifice ne părăsesc, încep metodele artistice. Şi dacă pe cea ştiinţifică o numim metodă a abstracţiei şi a generalizării, pe cea a artei o vom numi metodă a individualizării şi a concretizării.

Să nu se spună deci că arta copiază natura. Unde se află oare acea natură exemplară în afara cărţilor de fizică? Naturalul este ceea ce se produce conform legilor fizice, care sunt generalizări, iar problema artei este vitalul, concretul, unicul ca unic, concret şi vital.

Natura este tărâmul stabilului, al permanentului; viaţa, dimpotrivă, este absolut tranzitoriul. Aşa se face că lumea naturală, produs al ştiinţei, este elaborată prin generalizări, în timp ce această nouă lume a vitalităţii pure, pentru a cărei construire a luat naştere arta, trebuie creată prin individualizare.

Natura, înţeleasă astfel ca natură cunoscută de către noi, nu ne prezintă nimic individual: individul este doar o problemă insolubilă pentru mijloacele naturaliste şi toate încercările întreprinse de către biologi pentru a o defini s-au dovedit zadarnice. Nu ştim cine e Napoleon, ca individ anume, atâta timp cât un biograf profund nu-i reconstituie individualitatea. Or, biografia este un gen poetic. Pietrele din Guadarrama nu-şi do-bândesc specificitatea, numele şi fiinţa proprie în mineralogie, unde apar doar alcătuind cu alte pietre identice o clasă, ci în tablourile lui Velâzquez.