Supra şi infrarealism.

Dacă însă metafora este cel mai radical instrument de dezumanizare, nu se poate spune că ar fi unicul. Există nenumărate altele de uz divers.

Unul, cel mai simplu, constă într-o simplă schimbare a perspectivei obişnuite. Din punct de vedere uman, lucrurile au o ordine, o ierarhie determinată. Ni se par unele foarte importante, altele mai puţin, altele complet nesemnificative. Pentru a satisface năzuinţa de dezumanizare nu e, aşadar, obligatoriu să alterăm formele primare ale lucrurilor. E suficient să răsturnăm ierarhia şi să facem o artă unde să apară în pnm-plan, puse în evidenţă cu aer monumental, evenimentele minime ale vieţii.

Acesta e nexul latent care uneşte manierele de artă nouă aparent cele mai distante. Un acelaşi instinct de fugă şi evadare din real se satisface în suprarealismul metaforei şi în ceea ce se poate numi infrarealism. Unei ascensiuni poetice i se poate substitui o imersiune sub nivelul perspectivei naturale. Cele mai bune exemple de felul cum realismul poate fi depăşit prin propria-i exacerbare – nu altfel decât urmărind cu lupa în mână microscopicul vieţii – sunt Proust, Ramon Gomez de la Serna, Joyce.

Ramon poate compune o carte întreagă despre sâni – cineva l-a numit „nou Columb care navighează spre emisfere”, sau despre circ, sau despre zori, sau despre Rastro, talciocul de la Madrid, sau despre Puerta del Sol. ProcesuâcoBStă pur şi simplu în a face din periferiile atenţiei, peste care de obicei trecem cu vederea, protagoniste ale dramei vitale. Giraudoux, Morand etc. Sunt, într-o modulaţie diversă, membri ai aceleiaşi echipe lirice.

Aşa se explică faptul că ultimii doi au fost atât de entuziasmaţi de opera lui Proust, aşa se lămureşte plăcerea pe care acest scriitor, venind în asemenea măsură din alt timp, o furnizează publicului nou. Poate esenţialul pe care latifundiul cărţii sale îl are în comun cu noua sensibilitate este însăşi schimbarea de perspectivă: dispreţ faţă de străvechile forme monumentale ale sufletului pe care le descria romanul şi atenţie inumană faţă de structura fină a sentimentelor, a relaţiilor sociale, a caracterelor.