Un simigiu oarecând

    Covrigi, simiți încărcând,

A umblat din sat în sat

    Și schimbând, pe oau i-au dat:

Deci tabla-n cap dacă ia

    Cu acele oau pe ea,

Se întorcea la oraș

    Ca și un negustoraș.

Dar pe drum când să ducea, 

    Se gândea și plan făcea:

„Cum sunt — zise — aste oau,

    Tot bune, proaspete, nuoau,

Care-s cinci sute, să zic,

    De vor prisosi, nu stric,

D-oi sta la cloșci să le pui,

    Tot oul o să-mi dea pui.

Să zic acum c-a crescut

    Și găini mari s-au făcut,

Aste-ntr-o zi peste tot

    Cinci sute de oau îmi scot.

Să le vânz ca un sărac,

    Ceva părăluțe fac.

Cinci sute de găini dar,

    Clocind o să-mi dea pui iar,

Fiecare douăzeci.

    Ho! ho! Stane, unde pleci?

Stăi să vedem câte fac,

    Apoi cum o să mă-mbrac!

Socoteală prea nu au,

    Cinci sute de cloșci îmi dau

O sută de sute-n cap

    Hait! de sărăcie scap.”

Când zise „hait”, bucurat,

    Își uită că e-ncărcat.

Și sărind sus ca un țap,

    Dete tabla peste cap,

Oule pe jos turti

    Și planul își izbuti.

Mulți mari lucruri socotesc

    Și nici nu isprăvesc.