Nastratin Hogea odată fiind la nuntă chemat,

Se duse în haine simple, ca sărac biet îmbrăcat;

Nuntașii astfel văzându-l nici în seamă nu-l băga,

Ci pe cei cu haine scumpe să trateze alerga;

Și după ce așezară la masă pe toți frumos,

Îl puseră și pe dânsul în colțul mesii pe jos.

Nastratin văzând aceasta, se sculă-n grab alergă,

Și la un al său prieten să-i dea hainele-l rugă;

Dându-i hainele acela, se-mbrăcă galant pe loc,

Puse și-o blană asupră-și, cu postav roșu de foc,

Și așa mergând el iarăși la nunta ce-a fost chemat,

Cum îl văzură nuntașii, cu cinste l-a-ntâmpinat:

— Poftim, poftim, Hogea — efendi ²⁸ , către dânsul toți zicând,

L-a pus tocma-n fruntea mesii, fiecare loc făcând.

El dacă șezu la masă ș-a-ntins mâneca în vas,

Zicând: — Poftim, poftim, blană, mănâncă ce e mai gras !

Îl întrebară nuntașii: — Hogea-efendi ! zicând,

Pentru ce o faci aceasta, ș-întingi mâneca mâncând ?

— Pentru că, el le răspunse, eu întâi când am venit,

Cu hainele cele proaste, nimenea nu m-a cinstit,

Și când v-am dat bună ziua, abia mi-a zis: „Mulțumim!”,

Iar cum venii cu acestea, toți mi-au zis: „Poftim, poftim !”

De aceea și eu blana să mănânce o poftesc,

Căci văz toți privesc la haine, iar persoana n-o cinstesc.