Hogea s-apucă odată ca să-și facă un cuptor,

Pe nevasta sa-mprejuru-i având-o de ajutor;

După ce-l isprăvi însă, după cum lui i-a plăcut,

Veni un vecin și-i zise că nu e bine făcut,

Pentru că l-a-ntors cu gura către vântul de apus,

Ci era să fie bine spre miazăzi să-l fi pus;

Altul viind zise iară: — Hogea, ce bine făceai

Cătră răsărit cu gura cuptorul de-l întorceai;

Altul iar îi zise: — Hogea, eu în locu-ți de eram,

Cuptorul spre miazănoapte cu gura lui îl puneam.

Văzând Hogea că la nimeni lucrul lui nu i-a plăcut,

Îl strică ș-apucând iarăși, pe rotile l-a făcut;

Dup-aceea din prieteni în vreun fel de îi zicea,

El se apuca îndată ș-într-acolo-l întorcea.

Și așa Nastratin Hogea cu cuptorul învârtit,

Al fiecăruia gustul și plăcerea i-a-mplinit

Zicând: — Câtă osteneală pentr-un cuptor avui eu,

Ca să-l fac pe gustul lumii, iar nu după placul meu.