Cine simte – înțelege

Că este firească lege

A pătimi or ce om.

Chiar ș-acel ce să arată,

Că simțire nu-i e dată

Cât la piatră, sau la pom.

Și acela pătimește,

Ca un dobitoc trupește,

Pricina făr-a-ntreba.

Dar ș-un suflet ce pricepe

Leagea astă când să-ncepe,

Nu poate să zică ba.

Asta lege necurmată

La mine tot deodată,

Cu nașterea s-a-nceput.

Și d-atunci cât vârsta crește

Sufletul tot pătimește

Încetare n-a avut.

Nici crez că-m ajunge viața

Ca să văz tăiată ața

Patimilor sufletești.

Sau să poată vre o dată

Norocirea fi schimbată

Sufletelor omenești.