Grele chinuri m-a cuprins,

În mine foc s-a aprins.

Ochii singuri mă vădesc,

Ce firește pătimesc.

Și m-arăt învederat,

Că-s cu totul înfocat.

Zioa trec mai cu ușor,

Noaptea-m vine greu să mor;

Când din somn-mă pomenesc,

Nu știu cu cine vorbesc:

Din așternut mă râdic,

Stau, mă uit, nu văz nimic.

Vorba, mintea ci-am avut,

Cu totul o am pierdut.

Umblu râzând și gândind,

La un nu știu ce poftind.

Flacăra ne mai scăzând,

Ș-ațâță mai mult arzând.

Gândul voea mi-am stricat,

Caut, privesc, ne-npăcat.

Mințile mi le-am zmintit,

Vorbesc tot ca un uimit.

Și câte acuma zic,

Nu știu, nu pricep nimic.