Cum nu socotești vr-o dată

Că ești și judecată.

Carea-n treabă pă ori cine,

De a făcut rău, sau bine.

Și gândind la răsplătire,

Să-Și vii singură-n simȘire.

Și să lași atâta rele,

Care faci inimii mele,

De gândești că n-o să-ți vie,

Câte mi le faci tu mie,

Vei vedea vr-o dinioară

Cât de mult o să te doară,

Ale mele toate zise,

Ce le numeri tot drept vise,

Și drept basne așa nume,

Ai greală, lasă glume,

Și înțelege, te deșteaptă,

Că judecata t-așteaptă,

Unde n-or să fie jocuri,

Câte-mi dai dureri și focuri,

Vrei să dai răspuns la toate,

Câte una când l-oi scoate,

Arătând din ce pricină,

Mai căznit ne având vină,

De aceia de-țe teamă,

De dreptate bagă seamă,

Nu vărsa în zadar sânge

Ce atunci te poate plânge,

Ci îți vin-o în simțire

Și cunoaște că din fire,

Nu poți face strâmbătate

Unde vezi numai dreptate.