Doi prieteni împreună la un drum călătorind,

Un urs le ieși-nainte, cu groază spre ei viind.

Unul dintr-înșii, de frică, văzînd ursul furios,

Se sui și se ascunse sus într-un copac stufos;

Cellalt, într-acest pericol singur dacă s-a văzut,

S-a-ntins la pământ îndată și în mort s-a prefăcut.

Ursul dar totdeodată asupra lui cum sosi,

Pe la nas, pe la ureche, se plecă a-l mirosi;

Iar el își ținu suflarea, să nu-l simtă că e viu,

Că ursul mort nu mănâncă, după cum zic cei ce știu;

Și așa, de mort gândindu-l, cum sta nesuflând lungit,

Nicidecum neatingându-l,l-a lăsat și a fugit;

Iar prietenul său, care sta în copacul stufos,

După ce se duse ursul, l-a-ntrebat, dându-se jos:

— Ia spune-mi, măi frățioare, ursul ce lucru-ți șopti

Când se puse la urechea-ți? (Și-ncepu a hohoti.)

— Mi-a poruncit — el răspunse — să țiu minte să păzesc

Și c-un prieten ca tine să nu mai călătoresc