El chiar singur a stricat

Și iar el s-a mâniat.

Și apoi

Dă și cu coasa și cu gresia.

Nu judecă,

Unde o ieși să iasă.

Ori că tunsă, ori că rasă.

Că

Focul când se încinge

Anevoie se stinge.

187

Însă

Cine se iuțește curând ostenește.

Și

Cine să oțetește, să bea oțet să-i treacă.

Că

Cela ce se pripește adesea se poticnește.

De aceea

Să nu te pripești, că o greșești.

Totdeauna

Măsoară de multe ori și croiește o dată.

însă

Sunt firi între firi, de nu știi cum să te miri.

Unul

Șade posac și tăcut,

Parcă este surd și mut.

Parcă i-am fript șerpi pe burtă.

Parcă i s-au înecat corăbiile.

Parcă toată lumea i-e datoare.

Parcă mi-a tors și nu i-am plătit.

Parcă i-a murit curca cu oul în cuib.

Parcă tot îi plouă și îi ninge.

Parcă i-am tăiat lefeaua.

Parcă i-am tăiat apa de la moară.

Parcă i-am tăiat iapa de la gard.

Parcă își jelește părinții.

Când râde, soarele răsare,

Când se necăjește, tună și fulgeră,

își pierde și cumpătul și umbletul.