O, răbdare sfântă, baz mântuitor,

Liman de scăpare tu ești tuturor!

Din copilărie tu mă-mbrățișași,

La toată nevoia lupta-ți protejași.

D-orce-mprejurare tu mă izbăviși

Ș-orice veninare tu mi-o îndulciși.

Multele-mi necazuri a ți le descri,

îți sunt cunoscute, nu mă părăsi.

Tu și la-nsurarea-mi cu mine veniși

Și multele valuri mi le stăviliși.

Râuri de necazuri, ce vrea m-a-neca,

Le puseși hotare a nu mă călca!

Furtuni când bătură, mă adăpostiși,

Vrăjmași se sculară și îi risipiși;

M-ai trimis cu gându-n veacul bătrânesc,

Ca să-l iau de pildă, să mă răcoresc;

Mi-ai pus de icoană pre câți te-au urmat,

Câți te-mbrățișară și au triumfat;

Scorpii, șerpi, balauri ei au biruit,

Tu le-ai dat putere, și s-au izbăvit.

Răbdare! răbdare! zid sprijinitor!

îmi cunoști consoarta, vezi că îmi dă chin,

Vino și mă scapă de cumplit suspin,

Nu-mi zugrăvi plată, desfătări cerești,

Nu poci să mai sufer zile tiranești.

Pentru ne'nțelegeri amărât trăiesc,

Ah! viața-mi scurtă rău o cheltuiesc!

Vezi dacă să poate stavilă să pui,

Să-mi rădici nevoia, că-ndreptare nu-i.

Soarta-mi împilează viața la pământ,

N-am trai, n-am odihnă, n-am nici crezământ.

O, răbdare sfântă! dă-mi a imita

Ș-a lua de pildă chiar numirea ta.

Solomoane drepte, tu pilda ne-ai scris,

Tu cu-nțelepciunea ai cântat ș-ai zis:

Leii și balaurii tot se îmblânzesc

Iau de-nvățătură, se domesticesc,

Iar a relii boală n-are nici un leac,

N-are îmblânzire, ea e crudă-n veac,

Ca vierme ce roade pomi verzi și copaci,

Ca rugina fierul, și n-ai ce să-i faci;

De consoartă bună câți sunt norociți,

Le sunt cununi scumpe, viez liniștiți.

Erouă răbdare! dă-mi un bun răspuns,

Nu-mi curma viața, vezi cum am ajuns!

Nu mai am putere, viața nu-mi răpi

Și petec de petec nu mi-o tot cârpi.

Știe Cel puternic cât d-amărât sunt,

Care soarte-mparte la toți pre pământ.

Știe ce consoartă e pre capul meu,

Care îmi răspunde ca un dumnezeu.

Prin răbdare, zice, vă veți mântui

Despre câte rele vă veți bântui.

Vino, dar, răbdare, vino nu-nceta,

Vino, că prin tine voi înainta.

Trista mea viață tu o sprijinești,

De orice ispite tu mă mântuiești,

Tu mi-ai fost și școală, tu învățător,

Te-am avut în patimi ca un protector.

Ale tale sfaturi mi-au fost de folos,

Mi-ai dat mângâiere-n timpul dureros,

Tu pe câți te-ascultă așa-i îmbunezi,

Le dai cerești daruri ș-îi încununezi

Nu-n flori împletite ce se veștejesc

Și putrezitoare, lucru pământesc,

Ci de raze sfinte luminând mereu,

Drept răsplată bună de la Dumnezeu.

O maică răbdare! nu mă părăsi,

Tu îmi ești sperarea sprijin a-mi găsi.

Sunt pierit atuncea când mă vei lăsa

Fii-îmi mie razim și nu-mi va păsa.

Voi să mor cu tine, să mă-ncununez,

Cu tine-n braț viața-mi voi să o-ncetez.

Așa e omul,

El de boală pătimește

Și p-alți de leac sfătuiește.

Însă

Găina-ntr-un loc cotcorogește

Ș-într-alt loc oul se găsește.

Și

El într-un fel o ursea

Ș-altfel ieși la văpsea.

Căci

Urșii c-ursul ursăresc

In danturi nu se lovesc.

Vorba e că

Joci cu tichia chelului,

Ajungi și tu-n felul lui.

Adică:

Cu cel ales, ales vei fi, și cu cel îndărătnic te vei îndărătnici.

(Psalm. David)