Unuia sătean odată muierea i s-a-necat,

Când la un râu împreună cu altele s-a scăldat.

El cu o prăjină-n mână în vârfu-i cu cârlig pus

Se ducea tot căutând-o pe cursul apei în sus.

Altul trecând îl întreabă ce tot umblă căutând;

El spuindu-i totdodată își ceru și sfat, zicând:

— Mi s-a-necat, frățioare, nevasta colea mai jos

Și cum să o găsesc nu știu, că caut fără folos.

— Bine, — acela răspunse — ce cauți pe râu în sus?

Că apa-ncolo la vale trebuie să o fi dus.

— Nu crez, frate, — el zise — să fi mers pe apă-n jos,

Că ea cât trăia în viață toate le făcea pe dos,

Și socotesc că și moartă d-a-ndaratele s-a dus

Și trebuie prin urmare s-o caut pe apă-n sus.