Lăcomia de multe ori strică omenia.

Că

D-aia n-are ursul coadă.

Ochii omului sunt din mare, că se bucură tot la mare.

Dar ce folos d-o fi

Lacom la bogăție și sărac la minte.

Că

Musca pentru puțină dulceață își răpune viața.

Și

Șoarecele nu-ncape pe gaură și ș-a legat ș-o tigvă de coadă.

De multe ori,

Cine îmbrățișază multe puține adună.

Căci

Doi pepeni într-o mână nu se pot ținea.

Cu curu-n două luntri nu poți ședea.

Deși

Ochii văd, inima cere, dar e rău când n-ai putere

Și

ț-e drag cu doi pești în oală și cu coadele afară.

Lacomului cât să-i dai, el nu zice ba.

Mănâncă până dă din el.

De la cinci pâini miezul și de la nouă colaci coaja.

Să închină pântecelui.

Zicând:

Două bătăi strică, dar două mâncări nu strică.

Lacomul de puțin nu se mulțămește.

Dar

Cine nu să mulțămește de puțin pierde și cel mult.

De aceea

Cel nemulțămit trăiește nefericit.

El

Nu să mulțămește nici în car, nici în căruță, nici în sanie,

nici în teleguță.

De multe ori însă,

Vrând să aibă armăsar, ajunge din cal la măgar.