Un turc, care n-a mai fost

întru nici un fel de post,

Ducându-se a cerut

Un post care i-a plăcut.

Cadiul l-a cercetat

După jalba ce a dat

Și văzându-l tinerel,

Neavând păr alb defel,

Cunoscându-l și cam prost,

Nevrednic de acel post,

Îi zise lui: — Fătul meu!

Voia ț-aș împlini eu,

Dar de postul ce-l voiești

încă foarte tânăr ești,

Ci un altul să-ți alegi,

După ale noastre legi,

Iar în acel post poți fi

Barba când îți va albi.

Însă prea mult dorind el

A-l orândui-n acel,

Cu mintea lui ca de prunc

Răspunse marelui turc:

— Efendim, sunt ihtiar,

Barba-mi este albă, var,

Dar drept să-ți mărturisesc,

Eu o cănesc ș-o-nnegresc;

Iar de cere acel post

Ca să fiu alb cum am fost,

Poci fără să zăbovesc

Să o spăl și s-o albesc.

Deci dar astfel el mințind

(Că o va albi gândind),

Voia dacă ș-a luat,

După leacuri a plecat;

Ș-ncoaci-ncolo umblând,

Pe unii-alții-ntrebând,

Câți îl auzea râdea

Și că e nebun credea.

Dar el seamă nu băga,

Vrea să se facă aga.

Și umblând din uși în uși,

întreba babe, mătuși,

Cu făgăduieli de bani,

Să-l facă de mai mulți ani.

Și abia când obosi

O șarlatană găsi;

Care i-a făgăduit

Că-l va albi negreșit,

Numa-ntâi să-i puie ei

In mâini cinci sute de lei

Și îi va face degrab

Ca colilia de alb.

El auzind, bucuros

Puse banii-ndată jos

Și spre a o mulțămi,

încă o mai dărui.

Mătușa banii luând

Îl opri aci, zicând:

— Șezi până să târguiesc

Acele ce îmi lipsesc.

Și mergând în acel ceas,

îi aduse într-un vas

O apă ce a vrut ea,

Numai banii ca să-i ia.

Ș-începu a-l învăța

Cum a o-ntrebuința,

Zicând: — Iacă! (vai de el!)

Și să faci într-acest fel:

Acasă acum mergând

Și asta apă luând,

Să torni într-un vas din ea

Ș-începi barba a-ți muia,

Frumos de jur împrejur,

Să nu rămâie cusur,

Și în trei zile de rând,

Tot așa cum zic făcând,

O să te vezi cum albești,

Tocmai după cum dorești.

Așadar el ascultând

Și la casa sa mergând,

Cu acea apă a dat,

După cum l-a învățat,

Ș-în loc barba a-i albi,

începu a năpârli,

încât într-un sfert de ceas

A rămas ca de brici ras,

Ș-atunci cunoscu c-a fost

Nevrednic de acel post.

Prin urmare,

Cămila vrând să dobândească coarne ș-a pierdut și urechile.

Omul nemulțumit fuge de bine și dă peste mărăcine.

Sare din lac în puț.

Și

Ajunge de la moară la râșniță.