Căldura după ce trece

Și începe vântul rece,

Țiganul ușor în pene

Nu-și făcu bordei de lene;

Acum vede că îi pasă

Dar lenea tot iar nu-l lasă;

Iarna iar nedându-i pace,

Ia și el, un plocon face

Ș-în sat la zapciu se duce,

Grăbind din somn să-l apuce;

Când el în mâini cu ploconul,

Iacă ieși și coconul.

— Ce vei, țigane?-! întreabă.

— Te rog, cocoane, d-o treabă!

Dă-mi un dorobanț, fă bine,

Ca să stea astăzi de mine,

Cum o știi să nu-mi dea pace,

Un bordei până mi-oi face.

Deci luând el dorobanțul,

Juca într-acea zi danțul.

Și, când începu a-l bate

Cu gârbacele pe spate,

Bordeiul gata îi fuse

Și în el copii-și puse,

Zicând: — Bogdaproste, frate,

Mă cam bordușiși în spate,

Dar îți mulțămesc de casă,

Că acum de frig nu-mi pasă.

Dar însă

Lenea când este mai mică

Tot știe și ea de frică.

Dar când este lenea mare,

Vede arzând pe el casa

Ș-îi e lene ca să iasă.