Boii uniți la pășune

Lupul nu-i poate răpune.

Și

O nuia în mână lesne se-ncovoaie,

Dar când sunt mai multe se frâng anevoie.

Și

Oaia retrasă din turmă

Lupii o iau după urmă.

Și

Vai de acea însoțire

Unde nu este unire!

Că

Nu poate fi nălbitorul

Tovarăș cu văpsitorul.

Nici care

Va s-o-nnegrească din albă,

Va și mâini albe să aibă.

Și

De va fi să nu voiască

Muierea să plămădească,

Șade, cerne până mâine

Și tot nu frământă pâine.

Și

Să muncește, s-amărește

Și nimica nu-i sporește.

Și

Îl joacă cu viclenie

in aur tara vacalie

Zicând:

O, amărâții de noi,

Nu ne unim amândoi!

Că

Eu zic tunsă și el rasă,

Nu știu la ce o să iasă.

Și

Eu strig încât capul mi se descleiește

Și bărbatu-n lene abia mormăiește.

Unul zice:

Nu ne putem înțelege,

Un fel nu ni să alege.

Altul:

M-a înzăbălat muierea

Și mă joacă cum i-e vrerea.

Și

Mă fierbe în oală seacă,

Zi, noapte, nu va să tacă.

Of!

Și ca gheonoia copaciul

Mă ciocănește ca covaciul.

Când se necăjește.

Strigă și țipă ca din gură de șarpe,

De mă iau fiori din creștet până-n talpe.

Și

Zbiară tocmai ca o proastă

Parcă-i pune sula-n coastă.

Blestemând:

Doamne, ia-mi moartea și zilele bărbatului meu.

Că

Nu poci scăpa de el ca de dracul.

Și eu nu-i zic decât:

Ci mai zi, zice-ț-ar popa la cap.

Și oriunde mă duc

Se ține după mine (n-ar fi să mai zic),

întocmai ca dracu după copilul mic.

S-a lipit de mine ca scaiul de câine.

Și

De prea mult ce mă iubește,

Ca cocoșul mă chiorâște.

Mă chiorâște parcă va să mă împuște.

Cum zice vorba:

Nici nu te lasă să te prăpădești,

Nici nu te lasă ca toți să trăiești.

Că

M-a îmbătrânit, mi-a scos peri albi.

Și ea

Șade tot abanos, țapăn și vârtos.

Că

Dracul cât trăiește nu îmbătrânește.

Și

Drac mort n-a văzut nimenea vrodată.

Se vede că

Are nouă suflete ca pisica.

Iar mie

Ziua și noaptea îmi roagă moartea.

Iacă

Niște zile amărâte,

Necăjite și târâte.

Dar într-o zi

Era să lepede potcoavele.

Și

I-a avut Dumnezeu de știre,

Și puțintică norocire.

Că

A zis hopa și a sărit groapa,

Dar de mult era să-i cânte popa.

Și

A dat mâna cu moartea.

Dar

N-a dat zapis cu Dumnezeu.

Eu știu însă,

Dacă moare nevasta mea, se duce lumea jumătatea,

Dacă mor și eu, se isprăvește lumea.

De aceea

Rabdă, inimă, și taci, că n-ai altă ce să faci.