Îmbucătura mare să-nghiți 

Și vorba mare să nu o zici. 

Deși 

Îmbucătura cea mare 

Se înghite cu-necare. 

Căci 

Vorbele celor mari sînt ca zmochinele de dulci, 

Iar vorbele celor mici sună ca niște nuci. 

Zice un înțelept: 

Sau taci, sau zi ceva mai bun decît tăcerea! 

Și 

Dacă vei să trăiești liniștit, să nu vezi, să n-auzi, să taci. 

Vorba-și are și ea vremea ei, 

Iar nu să o trîntești cînd vei. 

După proverbul turcesc: 

Sioileiesem sioz olur, sioilemeiesem dert olur, 

Adică: 

De voi zice, vorbă să face, de nu voi zice, venin să face. 

Și cum zice românul: 

Limba vacii este lungă, 

Dar la coada-și tot n-ajungă. 

Și iarăși, 

Sarea-i bună la hiertură, 

Însă nu peste măsură. 

Că 

Unde este vorbă multă, 

Acolo e treabă scurtă (puțină). 

Totdeauna 

Cine are limbuția, 

E mai rea decît beția. 

Unul ca acela 

Parcă se pune la cioarbă 

Una-ntr-altă tot să soarbă, 

Asfel nu-ți dă pas de vorbă. 

Pînă-și găsește să-i zică: 

Stăi, că nu ț-e gura chioară, 

Ține rîndul ca la moară. 

Aici la rîșniță nu e, 

Care cînd o vrea să puie. 

Limbutul 

N-are cine să-l asculte 

Și el spune,-ndrugă multe. 

Și 

Silă de vorbă își face, 

Tot să troncănească-i place. 

Parcă 

A mîncat picioare de găină 

Ș-îl tot răcăie la inimă. 

De aceea 

Săracul n-are nici haină, 

Nici la inimă vro taină. 

Totdauna 

Vorbele cele ferite 

În piaț șî-n moară-s vorbite.