Familia şi copilăria

După propria sa mărturisire, Cezar Boliac e bucureştean: „Sum născut şi crescut în Bucureşti şi n-am părăsit Bucureştii şi închisorile din Bucureşti decât 9 lune, cât am fost internat la Poiana Mărului, şi 10 ani, cât am fost exilat la căderea revoluţiunii din 1848". Bineînţeles, în această afirmaţie e o bună doză de exagerare datorită faptului că această mărturisire se adresa bucureştenilor înaintea cărora candida Boliac '.

Cu toată volubilitatea în scris a lui Boliac şi cu toată aparenta lui tendinţă de a se confesa prin presă, nu ne-a rămas nimic de la el despre familia şi copilăria sa.

Nici mărturiile contemporanilor vieţii sale nu sunt prea bogate.

În 1875 apare, în revista ardeleană „Familia", o biografie a lui Boliac, însoţită de un frumos portret al său în gravură2. Se pare că la baza acestei schiţe biografice stau mărturisiri sau, poate, chiar o notiţă a lui Boliac. lântr-adevăr, el făcuse în vara acestui an o excursie arheologică prin Transilvania, despre care vorbeşte pe larg în „Trorn-petta Carpaţiloru" 3. Fusese la Sibiu, Ocna Sibiului, Alba-Iulia şi se întâlnise cu fruntaşi ai vieţii ardelene. în această biografie întâlnim singura datare mai precisă a naşterii lui Boliac: „25 mărţişor, anul 1813, în Bucureşti, de părinţi cu bună stare materială". Aceştia l-ar fi dat la şcoală, la Colegiul naţional „Sfântul Sava", unde ajunse Învăţăcel al lui Eliade. „Familia" vorbeşte şi de profesorul elen Neofit Duca, cel care dezvoltă în tânărul Boliac predilecţia pentru istorie şi scriitorii clasici şi care 1-a învăţat înainte de Eliade.

Cu un an înainte de a muri Boliac, poetul Gr. H. Grandea publica şi el o schiţă biografică despre bătrânul ziarist4, schiţă pe care

1 Profesie de credinţă, în „Trompetta Carpaţiloru", 1866, nr. 414, p. 77.

2 „Familia", XI (1875), p. 369-371 şi 373.

3 An. XIII (1875), nr. 1216. din 12 septembrie, p. 1, şi nr. 1218 din 28 septembrie, p. 1.

4 „Resboiul roman", III (1880), nr. 24 din 17 aprilie, p. I.

CEZAR BOLIAC o reproduce apoi în necrologul publicat în acelaşi ziar5. Grandea indică anul 1812 ca an al naşterii lui Boliac, împotriva tuturor celorlalte mărturii anterioare şi ulterioare. Despre părinţii şi copilăria lui Boliac, Grandea e şi mai deosebit de redactorul „Familiei": „Tatăl său, originar din Salonic, îl lăsă orfan de timpuriu; el îşi făcu studiile la Colegiul «Sfântul Sava», prin multă cetire, venindu-şi singur în ajutor spre a completa instrucţia ce primea". întâlnim deci imaginea unui orfan cu posibilităţi materiale modeste, în opoziţie cu cea din „Familia", a unui copil de părinţi avuţi.

Tabloul pe care-1 schiţează Vioreanu, prieten bun al lui Boliac şi colaborator credincios, deşi sporadic, al gazetelor sale, se apropie de cel din „Familia": „Fiul unui italian distins, care s-a căsătorit în ţara noastră, Boliac, născut în anul 1813, primi educaţiunea după obiceiul de atunci, adică în casă, de la dascăli greci" 6.

Necrologul făcut de Scipione Bădescu, deşi se prezintă drept „fost colaborator şi secretar intim al regretatului" şi deşi afirmă că schiţa lui biografică era alcătuită „dupe date culese de-a dreptul de la reposatul", nu aduce totuşi nimic în plus: Boliac s-ar fi născut la Bucureşti „din părinţi de bună condiţie socială, după vremile de atunci", şi a învăţat carte de la vestitul dascăl Neofit Duca7. Nici necrologul făcut de N. Bassarabescu, fostul redactor la „Trompetta Carpaţiloru" câtva timp, necrolog publicat în aceeaşi pagină a ziarului, nu aduce nici un element nou în această chestiune.

Dintre schiţele biografice ulterioare, cea a lui D. Rosetti8 nu conţine nici ea nimic deosebit.

Interesantă e, în schimb, schiţa din dicţionarul biografic al lui Th. Cornel9. E interesantă, pentru că aduce unele precizări şi pentru că se bazează pe o sursă sigură: „Extragem aceste note biografice dintr-un manuscris semnat Gr. Peretz şi comunicat nouă de d. profesor universitar I. Peretz". Grigorie Peretz era fratele vitreg al lui Boliac, tovarăşul lui credincios în revoluţia de la 1848, în toate peripeţiile exilului de 10 ani, şi care, după cum vom vedea, 1-a urmat şi în viaţa politică de după întoarcerea lui în ţară. în această schiţă întâlnim singura mărturie despre numele întreg al mamei lui Boliac: Zinca Kalamogdartis. Tatăl său ar fi fost doctorul Bolliaco, „care în urmă plecă din ţară, reîntorcându-se la Florenţa". După această notă

5 „Resboiul roman", III (1881), nr. 286 din 27 februarie, p. 1-2. 8 Cuvânt la înmormântarea lui C. Boliac, în „Presa", XIV (1SS1), nr. 50, p. 2-3.

7 „Timpul", VI (1881), nr. 46 din 28 februarie, p. 1-2.

8 D. Rosetti, Dicţionarul contemporanilor, 1898 p. 33.

9 Th. Cornel, Figuri contemporane din România, Bucureşti, 1909, p. 361-363.

FAMILIA ŞI COPILĂRIA biografică, plecarea în Italia a doctorului Bolliaco s-a întâmplat în primii ani ai vieţii lui Cezar Boliac, înainte de a-şi începe acesta prima învăţătură: „Boliac şi-a început primele studii cu Neofit Duca, în familia tatălui său vitreg, marele stolnic Petrache Peretz, apoi absolvi Colegiul «Sf. Sava»". Petrache Peretz, deşi cu moşia în jud. Vlaşca, avea casă în Bucureşti, ca atâţia alţi moşieri, locuind aici o bună parte a anului. Avem despre aceasta mărturii mai <târziu.

Cine să fie misteriosul doctor, tatăl lui Boliac? într-o cercetare fugară enciclopedică, n-am întâlnit în Italia numele acesta sau ceva asemănător 10.

E interesant de ştiut că, după cum semnalează G. Călinescu, numele Boliac nu e chiar singular în epocă. în dosarul de căsătorii nr. 192 din 1885, Bucureşti apare un Radu Boliac, sublocotenent11. în tinereţe, scriitorul semna Boliac şi adesea Boleac, numai spre bătrî-neţe îl întâlnim iscălind Bolliac.

Despre părinţii lui Boliac avem o singură mărturie contemporană, dar aceasta ne dă mult de gândit. Ea se află în jurnalul de campanie al unui militar şi diplomat rus, Langeron, care a cunoscut societatea bucureşteană în urma unei şederi în capitala Ţării Româneşti de atunci, în cursul ostilităţilor din ultima fază a lungului război ruso-turc n.

În acest jurnal al său, Langeron vorbeşte de „un italian numit Bogliako, medic şi antreprenor de club". Mai departe insinuează că ar fi venit din „arhipelagul" levantin, unde ar fi fost „bancher", ar fi dat faliment şi s-ar fi ales apoi cu o pedeapsă foarte severă, de care a scăpat. Caracterizarea aceasta, extrem de aspră, ar putea să apară plauzibilă? Ne-ar da de gândit dispariţia misterioasă a doctorului Bogliako de pe scena vieţii sociale româneşti. Mai mult decât atât:

10 Vocabolario de la lingua italiana, 1942. Am aflat doar o Bogliasco, comună în Liguria, provincia Genova, aşezată la mare. în dicţionarul lui Zingarelli am dat de cuvintele: boglio cu sensul de „panetta", „tavolletta di cioccolata'1 şi bogliolo, definit ca „nuovo stanţio e guasto". Termenii aceştia trebuie să fie puşi în legătura cu verbul bollire cu sensul de „a fierbe", „a clocoti", iar în subsidiar şi cu înţelesul de „a se agita", ca şi „a mocni", bogliente însemnând „fierbinte", iar bogliolo „ou vechi". Deci numele sună italieneşte, fără să aibă o certă circulaţie în Italia.

11 G. Călinescu, Material documentar., în „Studii şi cercetări de istorie literară şi folclor", II (1953), p. 212. In actul de deces, publicat tot aici, tatăl scriitorului e numit Anton Boleac, iar scriitorul decedat e denumit Cezar Boleac; la fel, în actul de căsătorie „numele mirelui" e Chesar Boleacu; iar în testamentul soţiei lui, Aristiţa, îl aflăm ca Cezar Bolleacu.

Îs Jurnalul generalului Conte de Langeron asupra campaniei ruşilor contra Turciei la 1812, în Hurmuzachi, Documente., supl. 1, voi. III, fâşc. 1 (1709- 1812), p. 377-390.

CEZAR BOLIAC se poate vorbi sigur de inexistenţa lui ca medic practician în Bucureşti şi chiar în Ţara Românească. Într-adevăr, numărul medicilor practicieni, cu sau fără diplome, era destul de redus la noi la începutul secolului al XIX-lea; se cunoşteau pe degete. în plus, medicii aveau nevoie de o autorizaţie de liberă practică, autorizaţie care se dădea nominal, de către o comisie doftoricească. Pentru Ţara Românească această comisie îşi avea sediul în Bucureşti. Am consultat două lucrări fundamentale în această privinţă13. în ambele nu am găsit nici o pomenire despre vreun medic Bogliako. Se poate deci afirma aproape cu certitudine că el n-a practicat la Bucureşti. Cuvintele aspre ale lui Langeron ar părea deci îndreptăţite. însă când aceeaşi maliţiozitate o foloseşte Langeron şi cu privire la soţia lui Bogliako, insi-nuând că şi-ar avea originea,în clasa cea mai de jos a locuitorilor din Bucureşti" şi că ar fi fost „întreţinuta" unuia dintre adjutanţii generalului Kutuzov, lucrurile încep să ne dea de gândit. Mama lui Boliac a trăit încă multă vreme în Muntenia, până la 1848 în mod sigur, posibil şi mai târziu, deoarece nu-i ştim data morţii. Ea a vie-ţuit mai cu seamă în sânul familiei foarte onorabile a stolnicului Petrache Peretz, cu care s-a căsătorit mai târziu. A cunoscut-o Eliade încă din 1833, au cunoscut-o complotiştii politici de la 1840; au cunoscut-o revoluţionarii de la 1848; au cunoscut-o, desigur, cetăţenii marcanţi din Vlaşca, prieteni sau adversari politici ai familiei Peretz, care făcea politică ferventă, care dăduse deputaţi, prefecţi, prezidenţi ai consiliului judeţean. Ei bine, nici Eliade, în focul polemicii sale neiertătoare cu Boliac, nici adversarii politici crânceni ai lui Boliac şi ai familiei Peretz, care luptau mână-n mână, nimeni nu a rostit vreodată vreun cuvânt de insinuare la adresa „coanei Zinca", cum o numeau cunoscuţii. Dimpotrivă, Eliade îi impută aspru lui Boliac lipsa de respect faţă de maica lui14.

Toate acestea ne îndeamnă să cercetăm mai atent întregul context al mărturiei lui Langeron despre doctorul Bogliako. Ea face parte dintr-o violentă caracterizare a cercului intim din Bucureşti al generalului Kutuzov, pe care-1 înfăţişa în culorile cele mai negre posibile, pentru a insinua că marele comandant ar fi fost prizonierul

13 Dr. V. Gomoiu, Din istoria medicinei şi a învă'ământului medical în România (înainte de 1S70), Bucureşti, 1923; Ioan C. Filitti, O pagină din istoria medicinii în Muntenia (1774-1828), Bucureşti, 1929.

14 Eliade, Equilibru între antitesi, sau Spiritul şi materia, broşuri tipărite între anii 1859 şi 1869, ediţie completă în Opere complete, voi. 1, Bucureşti, 1915, p. 152.

FAMILIA ŞI COPILĂRIA 23 unor prieteni meschini u. Pagina de caracterizări din care face parte şi cea a doctorului Bogliako nu e decât demonstrarea acestei acuze pe care Langeron o întreprinde cu ironia dispreţuitoare, cu morga aristocratică şi violenta de limbaj care îi erau proverbiale, tot aşa ca şi inimiciţia crâncenă pe care o purta gloriosului general Kutuzov. Toţi intimii lui Kutuzov, în consecinţă, sunt trataţi de Langeron în această pagină cu aceeaşi lipsă de menajamente ca şi doctorul Bogliako. Langeron îi mai consideră pe aceşti presupuşi intimi ai lui Kutuzov prin prisma fanaticei sale uri de clasă faţă de tot ceea ce i se părea a avea spirit revoluţionar. Despre un polonez, Ghodkiewich, vorbeşte în termenii cei mai drastici, afirmând că a „urmat drapelele Republicii Franceze", ar fi luat parte la „ororile" comise de iacobini şi ar fi „torturat şi executat el însuşi nobilii şi clericii la Neapole". De altfel, în inimiciţia lui faţă de Kutuzov, Langeron nu se opreşte aici. El caută să critice însăşi acţiunea militară a gloriosului general, micşorându-i victoriile, negându-i capacitatea de diplomat. Prin urmare, tot ceea ce spune Langeron despre soţii Bogliako nu numai că nu pare just, dar e ceva pornit dintr-un sentiment cu totul altul decât al adevărului.

Ceea ce trebuie să mai reţinem e că acest doctor apare într-un anumit cerc din preajma generalului Kutuzov, cerc format din oameni din sud-estul Europei, dintre care unul acuzat de Langeron ca revoluţionar sângeros, într-un moment în care Rusia se găsea angajată într-o mare acţiune militară, în urma căreia popoarele balcanice aşteptau să se elibereze de sub stăpânirea turcească, acţiune care ar fi mers, probabil, mult mai departe dacă ameninţarea iminentei campanii a lui Napoleon nu i-ar fi pus capăt prin pacea de la Bucureşti (1812), urmată foarte curând de reîntoarcerea lui Kutuzov în Rusia. S-ar putea ca, prin acest cerc, Kutuzov să fi ţesut anumite legături secrete cu mişcările subterane revoluţionare din Bulgaria, Serbia şi Grecia, care ar fi putut să-1 ajute în campania împotriva turcilor. Fiul doctorului Bogliako, scriitorul Cezar Boliac, a manifestat un deosebit interes şi o caldă simpatie pentru naţionalităţile din Balcani şi pentru mişcările lor de propăşire, mai ales în prima perioadă a activităţii sale ziaristice de după unirea ţărilor româneşti. Astfel, la apariţia ziarului bulgaro-român „BujrynrTHOCTB" —,. Viitorulu", reprodu-cându-i^ programul, Cezar Boliac îl salută cu simpatie: „Suntem convinşi că d. Rakovski va face cel mai mare serviciu cauzei române, ca şi celei bulgare" 16.

15 Hurmuzachi, Documente., supl. 1, voi. III, p. 381-382. 18 „Buciumulu-I (1863), nr. 143 din 7 noiembrie, p. 570.

CEZAR BOLIAC

Asupra aceleiaşi gazete irevinie rnai târziu 17.

Imediat după această notă, Boliac consacră publicaţiei lui Rakov-sk: un articol de fond 18, iar B. P. Haşdeu reproduce şi comentează un articol din ea 19.

Cu aceasta am încheiat tot ceea ce putem spune despre tatăl lui Boliac. S-ar putea ca plecarea lui din ţară să fi avut loc la scurtă vreme după reîntoarcerea lui Kutuzov în patrie, deci o dată cu sfârşitul misiunii militare şi politice a acestuia. în cazul acesta, Cezar Boliac, născut în 25 martie 1813, ar fi rămas cvasiorfan încă de la începutul existenţei sale. S-ar putea <ca doctorul Bogliako să fi dispărut mai târziu. Nu importă, fiindcă cel pe care Boliac 1-a considerat totdeauna ca pe adevăratul său părinte este stolnicul Petrache Peretz. In casa lui şi-a făcut primele studii cu Neofit Duca, precum am văzut: în casa lui a locuit şi mama lui Boliac.

Până la cercetările întreprinse de noi în cadrul Institutului de istorie şi teorie literară20, nu se ştia precis ce fel de legături au existat între Zinca Bogliako – „doamna Kalamogdartis" – şi familia Peretz. Prima menţiune contemporană despre ea o întâlnim la Eliade, în amintirile lui despre Societatea filarmonică. Vorbind despre condiţiile în care s-a dizolvat această societate spre sfârşitul anului 1836, caută să-1 prezinte pe Boliac ca pe unul dintre vinovaţi. Ca să-1 diminueze, începe prin a-1 ridiculiza. Neputând să procedeze ca Ion Câm-pineanu, care îşi eliberase robii ţigani, Boliac – după naraţia răutăcioasă a lui Eliade de mai târziu, din timpul violentelor polemici de după întoarcerea exilaţilor paşoptişti în ţară – şi-ar fi bruscat mama fiindcă aceasta certase o ţigancă21. Eliade nu precizează dacă scena aceasta, care s-ar fi petrecut cam în 1836, a avut loc la Bucureşti sau la Giurgiu. Familia Peretz avea case în ambele oraşe, locuind pe rând în ele. Poezia lui Boliac Vaca văduvei e datată: Stoeneşti, 1834, mai 5n, în orice caz, în toamna anului 1840, Boliac şi Zinca erau la Giurgiu, în casele stolnicului Petrache Peretz. Boliac publicase mai înainte în „Pământeanul" o poezie datată: Giurgiu, mai23.

17 „Buciumulu", II (1864), nr. 203 din 7 martie, p. 817, col. V.

18 Ibidem, nr. 208 din 19 martie, p. 841.

19 Professiorulu B. P. Hajdeu, Da séu Nu? „Buciumulu", II (1864), nr. 229 din 12 mai, p. 915-916.

20 Comunicate în „Studii şi cercetări de istorie literară şi folclor", II (1953), p. 142-174.

21 Eliade, Equilibru între antitesi., în Opere complete, p. 152-153.

22 La Stoeneşti era moşia lui Petrache Peretz.

23 La numele D-li *, în nr 20, an. I (1839), p. 4.

FAMILIA ŞI COPILĂRIA în urma descoperirii conjuraţiei împotriva domnitorului Ghica, descoperire care se face în ziua de 24 octombrie 1840, la Giurgiu are loc o descindere la casele stolnicului Petrache Peretz, unde era găzduit G Boliac. Aici se afla şi maică-sa24. Alex. Ghristofi din Craiova, participant la revoluţia din 1848, exilat apoi şi el, relatează de asemenea despre sălăşluirea „coanei Zinca" în casa familiei Peretz în 1848: „între alte fapte măreţe, din acei timpi de renaştere şi de bărbăţie a poporului daco-român, Cezar Boliac, acel eminent poet şi scriitor, într-o seară la Giurgiu unde locuia cu familia lui, stolnicu Petrache Peretz care avea casă deschisă, a strâns pe toţi ţiganii familiei, bucătari, logofeţi, zimblari şi femeile din casă, le-au dat bani de cheltuială, i-au băgat într-un caic şi i-au trecut Dunărea în Turcia, dându-le libertate. îşi poate închipui oricine vaietele şi ţipetele ce a trebuit să fi fost a doua zi la cucoana Zinca, mama lui Boliac!" 25 Din confuzia ce domneşte în acest pasaj, confuzie care nu e numai de domeniul punctuaţiei, faţă de care Christofi nu prea e respectuos în multele variante tipărite ale amintirilor sale, reiese că Zinca făcea parte integrantă din familia lui Petrache Peretz. S-ar putea formula ipoteza, foarte probabilă, că ea devenise soţia lui Petrache Peretz. Astfel s-ar explica faptul că, în toate mărturiile contemporane, Petrache Peretz e numit totdeauna „tatăl vitreg" al lui Boliac şi nici-când „tatăl adoptiv".

Amintirile împrăştiate de Boliac prin publicistica lui nu spun nimic de maică-sa. O dată, vorbind de milostenia pe care o practicau de zile mari băneasa Ana Dudeasca şi alte femei din marea boierime în trecut, Boliac spune: „Babă-mea, Săftica Chesăroaia, ştia aceasta de la mumă-sa, Floarea Becereasa" 26. Nu ştim dacă această bunică şi această străbunică erau dinspre mamă sau dinspre Petrache Peretz. Cert este că pe familia acestuia Boliac o considera drept propria sa familie. în exil, pe când era foarte strâmtorat moralmente şi Eliade îl acuza că a căutat să vâre intrigi între el şi soţia sa, Boliac găseşte – în eforturile sale de a se disculpa – această formulare patetică: „Te rog, domnul meu, dă o desluşire nu mie, ci d-nei Eliad. Familia Eliad şi Teii îmi sunt scumpe ca şi familia Peretz şi le doresc tot ce pot dori celei din urmă" 27.

24 Arhivele statului, dosar nr. 2 612, fila 99. Apud I. C. Filitti, Turburări revoluţionare în fara Românească (1840-1843), p. 216.

25 [Alex. Christofi] Biografia domnului Alex. Christofi, Craiova, 1S96, p. 9. 28 In revista politică intitulată „Bucureşci S/20 aprilie 1872", din „Trompetta

Carpaţiloru", 1872, nr. 983, p. 1, col. I.

27 C. Bolliac către Eliade, scrisoare din Constantinopole, 1849, în Ion Ghica, Amintiri din pribegia după 184S, Bucureşti, 1880, p. 814.

20 CEZAR BOLIAC

Să căutăm să descifrăm acum câte ceva despre această familie Peretz. Ion Peretz, născut în Giurgiu la 1876 – cel care îi dăduse lui Th. Cornel manuscrisul despre viaţa lui Boliac —, nu vorbeşte, din păcate, nimic despre părinţii şi familia sa în scurta biografie care îi precedă culegerea antologică de opere 2S.

Informaţiile cele mai complete şi mai precise cu privire la descendenţii lui Petrache Peretz şi ai Zincăi, mama lui Cezar Boliac, le-am aflat într-o notiţă rătăcită printre manuscrisele rămase de la Ion Bianu în Biblioteca Academiei. Pregătind, în 1917, o comunicare despre C. Boliac, în legătură cu polemicele literare care au urmat conflictului din sânul Societăţii filarmonice în 1837, Ion Bianu a obţinut aceste date de la Ştefan Sihleanu, nepot de soră al poetului. Cu privire la tatăl lui Boliac, notiţele cuprind câteva informaţii, mai mult afirmaţii: S-ar fi numit Bolliaoco îşi ar fi venit sau ar fi fost „adus" din Orient; ajuns în Ţara Românească, „a speriat Bucureştii cu luxul" său. S-a căsătorit cu Zinca. Numele ei de familie indicat în aceste notiţe nu mai e cel de Kalamogdartis, ca în mărturiile citate, ci acela de Economu29. Doctorul ar fi dispărut în anii 1815-1816, părăsindu-şi nevasta şi copilul, care se născuse în 1813. Notiţele conţin apoi o afirmaţie categorică, cu un aer autentic de amintiri de familie: „Al doilea bărbat al soţiei Boiliacco a fost Peretz (mult mai tânăr decât ea)". Din căsătoria Zincăi cu Peretz au rămas 7 copii, trei fete şi patru băieţi, care sunt însemnaţi în ordinea naşterii30.

Gr. H. Grandea, căruia Boliac, la bătrâneţe, i-a arătat destulă prietenie, confirmă: „Mumă-sa se căsători din nou cu Pereţ, cu care avu mai mulţi copii" 31.

28 Ion Peretz. Teatru, Bucureşti. 1922 (Scriitorii români contemporani. Pagini alese).

29 în actul de deces al lui Cezar Boliac, act de care ani mai vorbit, e denumită Zoita.

30 I. Petre, a cărui descendenţă înregistrează un băiat, „maiorul Peretz", o fată căsătorită Dinescu şi alta căsătorită Danielopolu; 2. Profira, căsătorită Po-rumbaru; 3. Grigorie, fără copii; 4. Eliza, căsătorită Pleşoianu, având o fată, Mariţica; 5. Alexandru, de asemenea militar, ajungând la gradul de colonel, nu a avut copii; 6. Pavel, al cărui fiu e Ion Peretz, scriitorul de care am vorbit; al doilea fiu, Petre, a devenit inginer: o fiică s-a căsătorit cu Virgil Arion; 7. Matilda, născută în 1836, căsătorită Sihleanu, al cărui fiu, Ştefan, i-a comunicat lui Bianu toate aceste informaţii. Ele se verifică punct cu punct prin toate ştirile pe care le avem din alte surse cu privire la fraţii şi surorile vitrege ale lui Boliac. Putem deschide, prin urmare, tot creditul şi informaţiei referitoare la căsătoria mamei lui Boliac cu stolnicul Petrache Peretz.

31 Gr. H. Grandea, Cesar Boliac, în colecţia „Noua bibliotecă populară", I (1889-1890), nr. 11, p. 3-13.

FAMILIA ŞI COPILĂRIA

Un Petrache Peretz prelucrează în „Curierul românesc" nuvela istorică Napoleon şi Lucian de Al. Dumas 32.

Un P. Peretz traduce şi publică, în 1855, cartea de mare actualitate: Ecoul resboiului, Baltica-Dunărea-Marea Neagră de Leou-zon le Duc. S-ar putea să fie tot stolnicul Petrache Peretz, tatăl adoptiv al lui C. Boliac, după cum s-ar putea să fie unul dintre fiii lui, deci fraţii vitregi ai lui Boliac: Petre sau Pavel. în orice caz, unul din fiii stolnicului, anume Grigorie Peretz, ştim isigur că se ocupa cu literatura. El traduce operele Dorei d'Istria, urmând a publica această tălmăcire în gazeta fratelui său, în 1874 ".

În lucrarea lui Antonescu-Remuşi cu privire la judeţul Vlaşca găsim următoarele ştiri despre proprietăţile familiei Peretz în judeţul ei de baştină: „Talpa-Ogrăzile sau Peretz, cu mahalaoa Dovleceşti, cătun, pendinte de comuna Talpa-Ogrăzeni din plasa Glavacioc, proprietate a d-lui Petre Peretz, are o suprafaţă de 1 300 hectare, estimată de Creditul funciar rural din Bucureşti la suma de 340 000 lei. Arenda anuală este de 20 000 lei"34. Aceasta e situaţia din 1890. Se pare că mai înainte proprietăţile Peretzilor erau mai întinse, judecind după relatările aceluiaşi: „Stoeneştii de Sus, cătun pendinte de comuna Stoeneşti, este situat pe coasta dreaptă a Călniştei, la extremitatea vestică a comunei, lângă Tangărul, fostă proprietate a familiei Peretz, azi aparţine d-lui Tabacovici"35. Din alte relatări ale acestui dicţionar geografic s-ar părea că şi comuna Stoeneştii de Jos ar fi fost proprietatea familiei Peretz. Boierimea din această regiune nu era prea veche. Până la 1826, ţinutul fusese raia turcească. Moşiile mari erau ale turcilor: un Trestenicolu la moşia Trestenicu, un beşliu turc la moşia Turbatu. După 1826, ţinutul trecând în stăpânirea Ţării Româneşti, turcii şi-au lichidat proprietăţile. Mai veche era proprietatea moşnenilor. De exemplu, alături de Stoeneştii de Sus – fosta proprietate a familiei Peretz —, se afla în 1890 cătunul Stoeneşti-Moşteni, unde locuiau ţărani liberi. Odinioară, după spusele lui Antonescu-Remuşi, aceşti moşneni stăpâniseră întregul corp de moşie al Stoeneştilor, loc unde tradiţia populară vorbeşte despre unele ruine care ar fi curţile Oprişanului, eroul cunoscutei balade populare, care

32 „Curierul românesc", XVIII (1846), p. 390-392.

33 „Trompetta Carpaţiloru", XI (1873), nr. 1 095, p. 1, col. I: Aviz important. într-adevăr, în 1876-1877 apar Operile Dômnei Dora d'Istria. Traducţiune de Grigorie P. Peretz, voi. I-II; introducerea la voi. I e tradusă de Ştefan S. Sichleanu.

34 Antonescu-Remuşi, Dicţionar geografic al jud. Vlaşca, Bucureşti, 1890, p. 272-273.

35 Ibidem, p. 270.

CEZAR BOLIAC ar fi fost ucis de Mihnea cel Rău pentru avuţia lui36. în 1844, domnitorul G. Bibescu trimite în cercetarea Curţii de Revizie procesul unui oarecare „supus britanicesc" cu moşnenii de la Talpa şi cu stolnicul P. Peretz, pentru 169V2 stânjeni de moşie37.

În orice caz, cu toată întinderea ei de 1 300 de hectare, moşia Peretzilor nu era socotită printre marile proprietăţi. în genealogia familiilor boiereşti vechi, Peretzii nu sunt trecuţi nici chiar în listele cu familii boiereşti de origine străină38.

Peretzii deci, după toate probabilităţile, făceau parte, după cum indică rangul de stolnic al lui Petrache Peretz, dintre „oamenii noi", abia ridicaţi la ranguri, din mica boierime, care în prima jumătate a secolului al XIX-lea cuprindea din ce în ce mai multe elemente din mica burghezie, rangurile boiereşti inferioare fiind acordate de domnitori cu destula uşurinţă. în 1838, P. Peretz era „cilen al judecătoriei" în Bucureşti, fiind pedepsit de domnitor cu 24 de ceasuri de arest la tribunal, fiindcă îşi părăsise postul fără concediu, „ducân-du-se la o moşie a sa". Apoi este iertatâ9.

Pentru înţelegerea liniei politice a lui Boliac după 1859, să mai notăm că în judeţul Vlaşca se mai aflau şi moşiile familiilor Gher-mani, Cretzuleştii, Grădiştenii, Paapa, Brăiloiu, Vernescu, Bolinti-neanu, prieteni politici ai publicistului.

Prin adoptarea lui de către Petrache Peretz, Boliac dobândeşte sprijinul şi căldura sufletească a unei numeroase şi destul de influente familii. Ea este enumerată în anunţul funerar publicat la moartea lui: „Jalnicele surori Profiriţa Porumbaru, Eliza Pleşoianu şi Matilda Sihleanu şi fraţii Petre, Grigorie, Pavel şi Alexandru Peretz au durerea a vă face cunoscută încetarea din viaţă." 40.

Matilda Sihleanu plecase de timpuriu din ţară, împreună cu soţul ei, Ştefan Sihleanu, stabilindu-se la Neapole, ca sa vegheze mai de aproape asupra studenţiei unicului lor copil, numit tot Ştefan, pe care Boliac şi-1 revendică cu mândrie ca nepot: „Ştim de mai de mult prodigioasele dezvoltări intelectuale ale d-lui Ştefan Sihleanu şi urmărim cu satisfacţiune şi cu mult interes progresele acestui june precoce, mai vârtos că el este fiul surorii d-lui Boliac" 41. Sentimentul de soli-

36 Boldescu, Judeţul Vlaşca istoric şi economic, 1885, p. 10.

37 „Buletin Gazetă Oficială", XIII (1844), p. 279.

88 Octav George Lecca, Familiile boiereşti române – istoric şi genealogie (după izvoare autentice), Bucureşti, 1899.

39 „Buletin.", VII (1838), p. 301-304.

40 „Românul", XXV (1881), nr. din 27 februarie, p. 3, col. V.

41 Domnul Ştefan S. Sihleanu, în „Trompetta Carpaţiloru", XIV (1876), nr. 1 234, p. 3, col. IV-VI, Diverse.

FAMILIA ŞI COPILĂRIA daritate familială între Peretzi şi Boliac se manifestă vizibil în tot cursul vieţii lui, cu o intensitate care depăşeşte chiar comportările obişnuite ale rudeniilor de sânge. Bătrânul Petre, Boliac, fraţii lui, se sprijină unul pe altul, merg în bloc în orice mare iniţiativă politică sau economică, trec prin foc şi prin apă ca să se ajute unul pe altul. în revoluţia de la 1848 e amestecată aproape întreaga familie, într-un extras din amintirile lui Alex. Christofi despre 11 iunie se povesteşte: „Mulţimea poporului, veselă şi entuziastă cu cocarde în piept şi stindardele fâlfâind care se aruncau de pe ferestrele vornicului Petrache Peretz, de către gentila şi frumoasa Eliza, care în urmă a devenit soţia lui Pleşoianu, a mers la palat."42. Eliza era fiica lui Petrache Peretz, greşit menţionat aici ca vornic în loc de stolnic, şi soţia revoluţionarului Grigore Pleşoianu. Cu acesta s-a cununat „în exil", unde Eliza – care „îşi număra anii pe 16 roze" în 1848 – îşi însoţise fraţii, pe C. Boliac şi fraţii Peretz 43.

Din casa lui Peretz din Bucureşti se trag focuri asupra maiorului Lăcusteanu, om de încredere al colonelului Odobescu, în ziua arestării guvernului revoluţionar, la 19 iunie. Printre cei trei tineri care, la 9 iunie 1848, încearcă să-1 asasineze pe domnitorul Bibescu se afla şi Grigorie Peretz44. Glonţul pornit din pistolul lui Grigorie Peretz nu 1-a atins pe domnitor: „. O birje cu trei oameni trecea alăturea cu droşca Măriei-Sale ce era lăsată pe spate, şi slobod fiecare câte Ull pistol drept în pieptul Măriei-Sale. (.) Un glonţ numai 1-a nimerit în partea de sus a umărului stâng şi a rămas amorţit în epolet" 45. Dar 1-a intimidat, contribuind la primul succes al revoluţiei, la abdicarea domnitorului.

În urma înăbuşirii revoluţiei, printre fruntaşii ei arestaţi de Fuad, comandantul oştilor otomane, sunt Boliac şi fraţii Peretz, dintre care unul ştim sigur că era Grigorie46. Cu aceşti fraţi Peretz şi cu D. Bolin-tineanu şi-a întreprins Boliac prima sa călătorie arheologică47. Scă-pând din ghimia turcească ce îi transporta pe Dunăre în sus, revolu-

42 Revoluţia de la 1848, în ziarul „Războiul" din 5 iunie 1898. Reprodus în amintirile lui Al. Christofi, p. 106.

43 Cf. Ion Polescu, Ilustriei Dômna Ida Melisurgo-V'egezzi Ruscalla, în „Frăţia romana-italiana", IV (1884), nr. 4, p. 5-6.

44 Amintirile colonelului Lăcusteanu, publicate şi adnotate de Radu Crutzescu, Bucureşti, 1935, p. 111-112.

45 „Vestitorul românesc", XII (1848), p. 181, Ştiri din năunlru (nr. 46 din 12 iunie).

48 I. Ghica, Amintiri., p. 237-238.

47 Valea Negrului, Piteşti, Cimpulungul, Jidova. Cetăţuia lui Negru Vodă, Dâmbovicioara, Nămăeştii, în „Curierul românesc", XVII (1845), nr. 85, p. 339-340.

CEZAR BOLIAC ţionarii arestaţi se răspândesc. Pe unul din cei doi Peretz îl găsim, la scurt timp după aceea, în lagărul lui Magheru de la Râmnic, ultima rezistenţă revoluţionară în Ţara Românească 48.

Grigorie Peretz a împărtăşit cu Boliac şi exilul revoluţionar. El a lucrat în Transilvania, în strânsă solidaritate cu Boliac, sprijinindu-i politica de împăciuire a revoluţionarilor români şi maghiari. Apoi, nu ştim din ce motive, drumurile lor s-au despărţit. Dintr-o scrisoare a lui Boliac către Ion Ghica, intercalată în corespondenţa din 14 iulie 1849 a lui Nicolae Bălcescu către Ghica, se vede cât îi era de necesar Grigorie Peretz lui Boliac: „Cred că mi-ai văzut jurnalul. M-am strecurat prin toate şi n-am părăsit graniţa, lucrând când pe ascuns când pe faţă. Am dobândit confienţa multor oameni trebuincioşi şi de când m-am întâlnit cu Bălcescu la Debreczin, unde venisem pentru acelaşi scop, lucrăm împreună la toate. Scrie lui Grigorie Peretz că şi dacă nu va voi să vie aici tovarăşul lui, care ar fi de mare trebuinţă, el să nu piardă o zi, să vină singur, căci el e foarte trebuincios49. în 1857, Petrache Peretz este candidatul „partidei naţionale'" pentru Divanul ad-hoc în judeţul Vlaşca, în numele marilor proprietari: „Cunoscut în ţară de mai mulţi ani, face un contrast cu vârsta şi obiceiurile cele vechi." 50. Dimpotrivă, fiul său Pavel P. Peretz va pleda în 1862 pentru lărgirea drepturilor politice ale celor cu averi mai modeste: „Partea aceea de oameni cari, prin poziţiunea lor inferioară, prin mica lor avere, au trecut nebăgaţi în seamă, au fost feriţi de atmosfera otrăvitoare a boierilor, cangrenele societăţii noastre, aceia sunt singurii care ne pot mântui. Recunoască-se lor drepturile politice de la cari sunt cu neomenie respinşi şi ţeara va triumfa". Această diatribă împotriva acelora „a căror avere, la unii, le-a venit de moştianire, iar la alţii nu este decât rezultatul despuierii", această pledoarie pentru aceia care şi-au făcut averea „cu sudoarea frunţii lor" apare în ziarul lui C. A. Rosetti51, ziarul partidei liberale de mai târziu, la care acum colaborau îşi Boliac şi B. P. Haşdeu.

După întoarcerea din exil, familia e mai solidară ca oricând. Ea sprijină în bloc iniţiativele economice ale lui Boliac şi ale prietenilor săi politici, care militau pentru înjghebarea de societăţi anonime cu capital românesc, ducând o luptă cu cele mai neaşteptate implicaţii

48 C. Bălcescu către I. Voincscu şi I. Brătianu, în C. D. Aricescu, Corespou-dinca secretă a capilor revoluţiunii din 1848, Bucureşti, 1874, p. 54 şi 64.

49 I. Ghica, Amintiri., p. 368.

50 Stolnicii Petrache Pereţu, în „Secolulu", I (1857). nr. 68, p. 3.

51 Pavel Pereţ, Vo lege electorale întinsă, ear nu soluţiunca cestiunii proprietăţii, este singura tnântuirc a ţerei, în „Românul", VI (1862), p. 6-7.

FAMILIA ŞI COPILĂRIA politice, împotriva capitalului străin52. Solidaritatea familiei e desă-vârşită pe plan politic. Fără familia Peretz nici nu e de conceput cariera politică a lui Boliac, alegerea sa permanentă ca deputat de Vlaşca. în acest judeţ, bătrânul Petrache Peretz se bucura de un mare ascendent politic. Datorită lui, în împrejurări normale, Boliac se putea alege cu uşurinţă deputat al Colegiului IV al ţăranilor. în alegerile din decembrie 1867, preşedinte al biroului electoral provizoriu din Giurgiu e Petrache Peretz53, iar Boliac se alege deputat. De aceea, ca să-1 poată dărâma pe Boliac, adversarii lui politici caută mai întâi să neutralizeze în Vlaşca familia Peretz. Astfel, în 1868, înaintea noilor alegeri, prin ordinul prefectului de Vlaşca nr. 1 228, P. Peretz este suspendat din postul de primar al comunei Stoeneşti. Acest P. Peretz nu e altul decât,Petre Peretz, tatăl lui Cezar Boliac, acela care a preşedat biuroul legale în alegerea Colegiului IV din Vlaşca", după cum precizează însuşi ziarul lui Boliac, comentând cu indignare actul54. Aceeaşi manevră în 1869, la alte alegeri, după cum aflăm dintr-o scrisoare către Boliac, publicată tot în ziarul lui, în care i se lace cunoscut că subprefectul Paplica „a ordonat primarului din comuna Stoeneşti ca, ou orice preţ, Peretz, tatăl şi fiul, să nu fie între delegaţi, ca nu cumva să te alegi dumneata deputat" 55. „Peretz fiul" trebuie să fie Pavel P. Peretz, care duce şi el o activitate politică susţinută. Astfel, printre membrii consiliului municipal din Bucureşti aleşi în mai 1869 este şi Pavel Peretz36. Din 2 ianuarie până în 12 octombrie 1860, Grigorie Peretz este director al „Monitorului Oficial al Terii Româneşti".

În 1870, Pavel P. Peretz este prefect al judeţului Vlaşca. Aflăm aceasta dintr-o scrisoare deschisă către ziarul „Românul"57, în care fusese acuzat că făcuse presiuni la alegerile de delegaţi care aveau, la rândul lor, să aleagă consiliul judeţean în Vlaşca, al cărui preşedinte a fost multă vreme Boliac. Tot ca prefect, în noile alegeri de deputaţi care au urmat iarăşi, Pavel Peretz intervine cu mână forte în sprijinul candidaturii lui Nită Gogoaşă, prietenul şi companionul

52 „Trompetta Carpaţiloru", 1865, nr. 72, p. 281.

— Astfel, la înjghebarea cu mare zgomot de presă, creat de Boliac, a Asociaţiunii pentru monopolul tutunului, Boliac subscrie 20 de acţiuni (2 000 de lei). Petrache Peretz tot 20. Pavel Peretz 10, Gr. Peretz 5, Eliza Pleşoianu 2 şi maior Gr. Porumbaru – probabil soţul Profiriţei Porumbarii, sora lui Boliac – 10 acţiuni.

53 „Trompetta Carpaţiloru", 1867, nr. 584. p. 2 233. w Ibidem, 1868, nr. 604, p. 2 307.

M Ibidem, 1869, nr. 712, p. 1. 5« Ibidem, 1869, nr. 724, p. 1. 57 Ibidem, 1870, nr. 815, p. 2.

CEZAR BOLIAC politic al lui Boliac, împotriva candidatului liberal, istoricul Al. Papiu llarian. Prefectul Pavel Peretz merge până într-acolo încât intră cu armata în localul de vot al colegiului III electoral şi arestează mai mulţi adversari politici, între care şi pe A. Lăzărescu, candidatul opo-ziţionist, care reuşise în ajun la colegiul II. O dată cu el intră şi fratele său, Grigorie Peretz, ca să-1 ajute. în scrisoarea sa de apărare, Pavel Peretz vorbeşte ca frate al lui C. Boliac58.

Forţa electorală a familiei Peretz e recunoscută în Adunarea deputaţilor, în dezbaterile din 29 iulie 1870, asupra alegerii lui Boliac la Vlaşca. N. Bosie, deputat din Moldova, se pronunţă astfel: „Eu, care nu cunosc rudele d-lui Boliac, am căutat să mă informez întru aceasta de la fraţii mei din capitala lui Bucur; şi m-am încredinţat d-lor că d. Boliac este frate vitreg cu prefectul de la Vlaşca. A doua bănuială gravă este că bătrânul tată vitreg al d-lui Boliac a luat parte la alegere. Deaca părintele d-lui Boliac a fost ales delegat şi preşedinte al biurourilor provizorii şi definitive, aceasta d-lor se poate esplica într-un mod foarte natural; căci, dupe cum m-am încredinţat cu deplinătate, părintele d-lui Boliac are o mare înrâurire în acest judeţ, unde trăieşte de mult timp împreună cu familia sa" 59. Cuvân-tarea lui Boliac la aceeaşi dezbatere confirmă această popularitate a lui P. Peretz şi ne mărturiseşte, mai mult, că şi redacţia „Trompettei Carpaţiloru" era compusă tot din vlăşceni: „S-a zis că a fost tatăl meu preşedinte; ei bine! Totdeauna, de şeapte ani, stolnicul Petrache Peretz, care este iubit în judeţ, este ales preşedinte de către delegaţi şi niciodată nu s-a întâmplat altmintrelea. S-a zis că tot personalul redacţiunii jurnalului «Trompetta» am fost delegaţi; ei bine! nu este adevărat: numai doi am fost delegaţi şi numai d-lor sunt cunoscuţi în Vlaşca pentru că au rude acolo şi au fost de mai multe ori la moşiele familiei mele; administratorul Polescu şi redactorul cap al «Trompettei», care este alegător aici în capitală, nu au votat aici, fiindcă au voit să voteze la Giurgiu pentru mine, şi eu nu am permis nici unui amic al meu să voteze şi aici, ş-acolo".

În 1871, Pavel Peretz e deputat al colegiului II60. în 1872 Pavel Peretz e iarăşi puternic la Giurgiu: „în câteva numere, jurnalul «Românul» ocupă primele sale coloane cu numirea d-lui Pavel Peretz prefect în Vlaşca. Puţini, negreşit, din cetitorii «Românului» pot înţe-

58 Adevărulu în privinţa allegeriloru, în „Trompetta Carpaţiloru", 1870, nr. 827, p. 1-2.

59 Adunarea Deputaţiloru. Şedinţa de la 29 iuliu 1870. Desbalerca asupra allegerii d-lui Bolliac, în „Trompetta Carpaţiloru", 1870, nr. 840, p. 2-3.

60 Deputaţii aleşi, în „Trompetta Carpaţiloru", 1871, nr. 910, p. 2.

FAMILIA ŞI COPILĂRIA 33 lege preocupaţiunea şi desperarea «Românului» pentru această numire" 61.

Căsătoria i-a adus lui Cezar Boliac, pe lângă avere, un plus de relaţii familiale şi politice. După acte, ştim când s-a căsătorit: în

24 noiembrie 1846, cu Aristia, fata paharnicului Izvoranu, nun fiind generalul Mavru62, socrul lui Ion Ghica. Documentul cel mai dezvoltat despre soţia lui Boliac, cuvântarea lui C. A. Rosetti la mormântul ei, nu-i menţionează decât numele de botez: Aristia. Rosetti vorbeşte numai de purtarea ei ca soţie credincioasă şi amică plină de curaj a revoluţionarilor în timpul exilului, la Paris. Subliniază durerea ei de a nu mai fi avut alt copil după fata care le-a murit63. Prin urmare, soţii Boliac au avut un singur copil, care a murit de timpuriu. într-adevăr, Aristia Boliac şi-a însoţit curajoasă soţul în toate întreprinderile exilului său. A venit cu el în Transilvania, în toamna anului 1848-1849. In zilele prăbuşirii revoluţiei maghiare a fost izolată de Boliac, care se refugiase în Turcia. Boliac îi cere, desperat, ştiri despre ea lui Ion Ghica, în Brussa, la 20 noiembrie 1849 M.

La 24 decembrie acelaşi an însă, ea era la Constantinopol alături de soţul ei. Aflăm aceasta din scrisoarea lui Boliac către Ghica, după ce acesta îl scosese din închisoarea turcească pe garanţia lui65. Probabil venise întâi în Ţara Românească, ea nefiind pe lista exilaţilor politici. Deducem aceasta dintr-o frază din scrisoarea lui Boliac, din

25 decembrie 1849, către Nicolae Alexandrescu66. Bucuria de a fi împreună şi-o exprimă Boliac în scrisoarea citată către Eliade: „Eu aş fi norocit aici, căci mi-am putut vedea nevasta, despre care patru luni de zile n-am ştiut nici de mai trăieşte." 67.

Din notele biografice publicate de Th. Cornel după manuscrisul lui Gr. Peretz, aflăm că soţia lui Boliac era din familia Izvoranu, familie veche boierească, cu întinse înrudiri printre oamenii politici şi de finanţe ai vremii, recrutaţi din moşierime: „Boliac a fost căsătorit cu Aristiţa Izvoranu, sora mai mare a d-nelor Rioşanu, Marghiloman, Giani, Bagdat şi Gănescu şi a d-nilor Alexandru, Ion şi Con-

61 „Trompetta Carpaţiloru", 1872, nr. 988, p. 1-2.

02 G. Călinescu, Material documentar, în „Studii şi cercetări de istorie literară şi folclor", VIII (1959), nr. 1-2, p. 377.

63 Ctivânt funebru rostit de d. Rosetti la înmormântarea d-nei Bolliac, în „Românul", IV (1860), nr. din 15-17 aprilie, p. 314-315.

* I. Ghica, Amintiri., p. 633.

«s Ibidem, p. 628.

« Ibidem, p. 633.

67 Ibidem, p. 815.

S – c. 105

CEZAR BOLIAC stantin Izvoranu" 68. La rândul ei, Aristiţa Izvoranu era înrudită, prin maică-sa, Elena Butculescu, cu numeroasa şi vechea familie a But-culeştilor m.

Din actele oficiale ale unui proces de familie aflăm câte ceva despre raporturile de familie dintre Boliac şi toate aceste numeroase rubedenii din boierimea românească. în 1860, C. Boliac dă în judecată pe socrul său, Alexandru Izvoranu – deşi acesta răposase – şi pe unchiul soţiei sale, Costache Butculescu, pentru „manopere frauduloase" prin care aceştia au căutat „să-i răpească o parte din avere", speculând un „înscris" al lui Boliac pentru suma de 600 de galbeni, sumă apreciabilă pentru acea vreme70. în declaraţia sa, Boliac vorbeşte de „tatăl meu, stolnicul Petrache" [Peretz] şi accentuează contrastul de avere dintre el şi C. Butculescu: „.caută să mă păgubească pe mine cu 600 galbeni. pe mine soţul nepoatei d-lui, ce trăia în sărăcie, d-lui om bogat.". Tot din acest proces aflăm şi despre împrejurările în care a trăit Boliac la Paris, în exil, în anii 1851 —1857. înscrisul de 600 de galbeni fusese trimis lui C. Butculescu prin stolnicul Peretz, la Paris, în 1855, deoarece Boliac avea „trebuinţă de bani". însă C. Butculescu n-a onorat poliţa şi n-a trimis nici un ban. în ce constă „manopera frauduloasă" a ambilor acuzaţi? în faptul că C. Butculescu trecuse acest „zapis", pentru o sumă ce nu fusese de loc împrumutată, „cumnatului său", Alex. Izvoranu, socrul lui Boliac. Tribunalul, constatând că Boliac nu fusese păgubit în realitate cu nici un galben, îi achită pe ambii acuzaţi. Dar, la rândul său, acum C. Butculescu îl dă pe „nepotul său" în judecată pentru „pre-punere şi calomnie" şi câştigă procesul. Boliac e condamnat la o lună şi jumătate „închisoare corecţională" plus 100 de lei amendă71. Boierii nu glumeau nici cu rubedeniile când era vorba de bani sau de interesele lor. De altfel, Alex. Izvoreanu a fost ucis de un fost arendaş al său, împotriva căruia câştigase pe nedrept un proces72. Purtându-se rău cu ţăranii, moartea sa a produs acestora o mare bucurie, dând naştere unei balade populare73.

68 Th. Cornel, Figuri contemporane., p. 363.

69 Necrologul Elenei Izvoranu, în „Trompetta Carpaţiloru", XI (1873), nr. 1 079, p. 3, col. III.

70 Justifia criminală. "Tribunalul corecţional de Ilfov. Secţiunea a II-a, în „Gazeta tribunalelor", I (1860-1861), nr. 6, p. 53-55.

71 Justiţia criminală. Tribunalul corecţional. Secţiunea a 11-a, în „Gazeta tribunalelor", I (1860-1861), nr. 32 din 3 octombrie 1861, p. 275-276.

72 Gr. H. Grandea, Cezar Boliac, în „Noua bibliotecă populară", I (1889- 1890), nr. 11, p. 11.

73 G. Dem. Teodorescu, Noţiuni despre colindele române. Bucureşti, 1879, p. 5-7.

FAMILIA ŞI COPILĂRIA 35

Pe de altă parte, o fină şi nepoată de soră a Aristiţei se căsătorise cu C. Boierescu, fratele lui B. Boierescu, influentul om politic de după 1859 şi prietenul politic credincios al lui Boliac. Aflăm aceasta din Necrologul scris chiar de Cezar Boliac la moartea ei. Astfel, Boliac menţionează cu o secretă mândrie: „Numeroasa familie a Boiereştilor, a Izvorenilor, a Butculeştilor şi a Porumbarilor au condus sicriul pe jos, bătrâni şi tineri, cu capul gol şi în absorbire" 74. Cu familia Porumbaru era Boliac înrudit şi prin căsătoria surorii sale, Profiriţa.

Boliac avea simţul de familie foarte dezvoltat. El dovedeşte un mare ataşament faţă de familia soţiei sale, chiar la mai bine de un deceniu după moartea Aristiţei. Astfel, în 1872 face toate eforturile de a aplana conflictul dintre familiile Eliade şi Izvoranu, iscat din faptul că Eliade-fiul, voind să facă tatălui său un somptuos monument în grădina bisericii Mavrogheni, avea nevoie de o parte din spaţiul înconjurat de grilaj al mormântului familiei Izvoranu 75. Şi mai energic intervine Boliac într-o afacere de mare scandal a vremii, în care – între cei 6 juni din societatea înaltă a Bucureştilor – fusese implicat şi Ionel Izvoranu, cumnatul scriitorului. Fiindcă fluieraseră o artistă mediocră, care se afla însă în graţiile unui demnitar al zilei, cei şase tineri sunt arestaţi în sala Teatrului Naţional, bătuţi pe drum şi la poliţie, apoi închişi la Văcăreşti76. Din aceasta, Boliac face un imens scandal public: consiliu de familie la Izvorani, unde Boliac propune să se aleagă o deputăţie dintre cei mai bătrâni ai familiei care să meargă în audienţă la vodă, să protesteze; intervenţia lui Boliac, ca deputat, la închisoarea Văcăreşti; discuţii la Camera deputaţilor, unde G. Vernescu propune, prin moţiune parlamentară, o anchetă a „torturelor ce se fac la instrucţiunea preveniţilor" 77. „Trom-petta Carpaţiloru" însă dezminte, ca „minciună sfruntată", zvonul că „d. Boliac s-ar fi dus cu soacra d-lui la vodă; că vodă ar fi imputat lui d. Boliac că se amestecă în aşa afacere; că ar fi imputat bătrânei mume creşterea copilului său etc. etc." 7S. Insistăm asupra acestor legături de rudenie nu din plăcerea anecdoticii, ci pentru că ele explică o trăsătură din evoluţia politică şi publicistică a lui Cezar Boliac după 1859. Prin căsătorie, Aristiţa Izvoranu i-a adus ca zestre lui

74 „Trompetta Carpaţiloru", XII (1874), nr. 1, col. II-IV.

75 In nenorocitul conţlictu iscatu intre familia Heliade şi Izvoranu, în „Trompetta Carpaţiloru", 1872, nr. 1011, p. 2-3.

76 Terrorismul în thealru, în „Trompetta Carpaţiloru", 1872, nr. 1 027, p. 1-2.

77 „Trompetta Carpaţiloru", 1872, nr. 1 029, p. 1, col. VI.

78 Ibidem, nr. 1 027, p. 1, col. VI.

CEZAR BOLIAC

Boliac o moşie. Din dosarul 175 din 1850 de la Ministerul de Externe (masa franceză), se vede că, la cererea lui Ali-paşa, ministrul de externe otoman, către domnitorul Ştirbei, în urma afacerii cu diamantele contelui Zichy, s-a pus în acel an sechestru pe moşia do tală a lui Boliac79. în adevăr, Aristia primise din partea părinţilor ei – paharnicul Alexandru Izvoranu şi soţia lui, Elena – moşia GlinaM, în jud. Ilfov, ca zestre81. Prin urmare, Boliac nu avea personal avere imobilă. în 1861, la un an după moartea Aristiţei, Boliac vinde moşia Glina. în 1874, el trecea printre cei fără proprietăţi funciare: „Greoiul d. Brăiloiu, care, prin bonomia sa, lămureşte multe cestiuni pe care nu le-ar putea lămuri inteligenţa şi elocinţa, a desluşit foarte bine şi acum situaţiunea, apostrofând pe d. Boliac pentru propunerea sa şi cerându-i să arate deaca are şi d-lui vreun petic de moşie, ca să poată vorbi în această Cameră" 82.

În concluzie deci, fiul misteriosului Bogliako intră de mic, prin recăsătorirea mamei sale cu stolnicul Petrache Peretz, în sânul micii boierimi. Ca atare e considerat şi la intrarea sa în armata pămân-tenească. La înfiinţarea ei, în 1830, nu i se dă grad ofiţeresc ca celor din marea boierime, ci e primit ca „juncăr", situaţie tipică pentru cei din mica boierime, denumiţi „nobili", după obiceiul rusesc83. Să nu uităm însă că această „mică boierime" era compusă din „oameni noi", ca P. Peretz, ridicaţi din mica burghezie.

După 1859, când privilegiile feudale ale marii boierimi se fărâmă, când ea însăşi renunţă a le mai revendica pe faţă şi caută să-şi salveze puterea prin compromis, fie acceptând în mijlocul ei, ca aristocraţie a pământului, pe noii moşieri îmbogăţiţi, fie intrând ea în lagă-

78 C. D. Aricescu, Corespundinça secreta., p. 87. La sfârşitul lunii octombrie a aceluiaşi an se ridică „secfestrul înfiinţat de Mihalache Teodoru pe arenda moşii d-lui serdarului Chesar Boleac pentru datorie de bani." (,Buletin", XX. 1850, p. 380).

80 Moşia Glina, proprietate a fraţilor Barbu şi Istrate Izvoranu, fiii medel-nicerului Pârvu, fusese vândută de ei lui Ştefan Zaraf în 1760. La rândul său, acesta a dat-o ca zestre fiicei sale Ecaterina, soţia lui fiind Păuna, născută Izvoranu. Cf. Din scrierile inedite ale lui Ştefan Grecianu. Genealogiile documentare ale familiilor boiereşti. Publicate de Paul Şt. Grecianu, Bucureşti, 1913, voi. I, p. 25.

81 G. Călinescu, Material documentar, în „Studii şi cercetări de istorie literară şi folclor", II (1953), p. 211.

82 „Trompetta Carpaţiloru", XII (1874), nr. 1 166, p. 1, col. IV.

83 Prin „porunca domnească" nr. 413 a domnitorului G. Bibescu, „d-lui pitarul Chesar Boleac" se orânduieşte „procuror la Tribunalul Ilfovului, secsia l-iu" („Buletin", XIII, 1844, p. 434). Prin „ofiţul" nr. 108 al aceluiaşi domnitor, „praporcicul Chesar Boliac, procurorul Tribunalului Ilfov, secsia l-iu", e înălţat la rangul de serdar („Buletin", XVI, 1846, p. 107).

FAMILIA ŞI COPILĂRIA iul advers până mai ieri al burgheziei – prin participarea cu capital la întreprinderile bancare şi industriale care se încercau pe atunci sub lozinca încă timidă a luptei împotriva capitalismului străin —, Boliac ia parte la acest fenomen. Prin ascensiunea economică şi politică a familiei Peretz, prin înrudirea ei şi a lui Boliac cu familii din vechea boierime, publicistul Boliac se apropie din ce în ce mai accentuat, mai aies după complotul din 11 februarie, de stilul de viaţa al burgheziei.

Lipsit de avere funciară, apreciind dibăcia speculaţiei financiare, ceea ce se vede din necontenitul comerţ cu colecţiile sale de medalii şi tablouri, Boliac înclină către acea parte a oamenilor cu avere care îşi încercau norocul în lupta pentru crearea unui capitalism românesc, pe bază de monopoluri şi piotecţionism vamal. De la progresismul larg şi generos al lui Boliac dinainte de 1849 până la naţionalismul lui cu accente şovine şi preţuirea melancolică a trecutului din ultimii ani ai publicisticii sale, calea e ciudată, e plină de sinuozităţi şi surprize, dar e explicabilă. însă, până când a putut ţine condeiul în mână, Boliac s-a diferenţiat net prin continuarea atitudinii lui ferme de luptător pentru emanciparea economică şi politică a ţărănimii, pentru ştergerea oricăror urme ale clăcăşiei feudale. Condamnând cu neostoită energie şi vehemenţă „monstruoasa coaliţie" a burgheziei cu moşierimea – formula de înfierare fiind găsită de însuşi gazetarul Boliac —, cel care vorbea atât de generos despre „muncitorul ţăran" înainte de 1848 n-a ajuns să-1 afle pe muncitorul proletar de mai târziu. Paralizia pune capăt activităţii sale ziaristice şi politice încă din 1877, cu patru ani înainte de moartea lui.