În mijlocul revoluţiei din Transilvania

În ziua de 25 martie 1849 apare la Braşov primul număr din „Espatriatul", ziar scos de Boliac cu câţiva prieteni pentru a încerca să-i convingă pe românii şi saşii din Transilvania să se alăture la acţiunea generalului Iosif Bem.

Intervalul de la începutul lunii octombrie – când Boliac a fost pus în libertate lângă Orşova, de către escorta ghimiei turceşti, împreună cu ceilalţi prizonieri politici de pe ea – şi până la data apariţiei primului număr din „Espatriatul", e lipsit de ştiri precise despre el. Ştim că, spre sfârşitul anului 1848, o bună parte dintre fruntaşii revoluţiei române se aflau în Transilvania: „arhimandritul Snagoveanul, Boliac, N. Bălcescu, Bolintineanu, Gr. Ipătescu, A. Zâne, Aristia, Ionescu şi Deivos au trecut în Transilvania unde se află şi Teii şi Eliad" '. Dintre aceştia, cei mai mulţi n-au rămas în Transilvania, ci s-au împrăştiat, fie ispre Occident, fie spre Imperiul Otoman.

Judecind după datarea poemei Ciocoii în revoluţie, în 10 decembrie 1848, Boliac se afla la Braşov2. în articolul intitulat Dragostea ungurească, scris în 1873, Boliac rememorează astfel împrejurările în care a ajuns la Braşov: „în anul 1848, după ce căzu revoluţiunea română prin trădări (.) şi ne pomenirăm, trădaţi şi trădători, pre ghemiile turceşti pre Dunăre, cu aşternut ghiulele şi cu înveliş cerul; şi puturăm în fine, după câteva săptămâne de toamnă, de la Ruisciuk până la Adacales, să trădăm şi noi pe turci şi să scăpăm pre teritoriul Austriei, în fine, când m-am despărţit de camarazii mei la Semlin cu ideea că nu e bine să ne depărtăm de ţară pre cât timp românii din Austria sunt cu armele în mână, ideie ce a împărtăşit-o îşi N. Bălcescu şi D. Bolintineanu, că s-au despărţit şi ei de ceilalţi şi m-au însoţit ca să traversăm împreună toate nevoile, printre toate popoarele de naţionalităţi (.) în cel mai crâncen rezbel civil. La anul 1848,

1 Generalul Magheru către Ion Ghica, la Constantinopol. Scrisoare datată Trieste, 24 ian./5 febr. 1849 în Ghica, Amintiri., p. 151.

2 Poezii naţionale, p. 22-23.

IN MIJLOCUL REVOLUŢIEI DIN TRANSILVANIA

puţind să ajung de la Setmdin la Braşov, în conceperea ideii, dupe cele ce vedeam: împăcarea şi unirea românilor cu ungurii" 3.

De fapt, memoria lui Boliac şovăie şi aici. în 16 decembrie 1848, N. Bălcescu îi scria lui Ion Ghica din Belgrad, anunţându-1 că pleacă de aici spre Triest ca să vină pe acolo la Constantinopol. Împreună cu N. Bălcescu veniseră 4 la Belgrad şi Eliade şi Teii, ei însă se pregăteau să plece la Paris. Despărţirea lor, după cum reiese din scrisoarea lui Al. şi Şt. Golescu către Ghica5, trimisă din Paris cam în acelaşi timp: 17 dec. 1848 —, trebuie să se fi făcut la Sibiu.

Ideea necesităţii unei lupte comune a revoluţionarilor din imperiul austriac pentru libertatea tuturor naţionalităţilor am văzut că nu era numai preocuparea lui Boliac, Nicolae Bălcescu, venind la Constantinopol, o propagase printre emigranţii români de acolo. Ion Ghica arată în Amintiri din pribegia după 1848 că N. Bălcescu, abia sosit la Constantinopol, se oferea să meargă în munţi, la moţi, să se înţeleagă cu Avram Iancu şi Axente Sever, tribunii românilor. Ion Ghica scrie atunci o scrisoare către Avram Iancu, îndemnându-1 să caute o cale de împăcare cu conducătorii politici maghiari. Ideea aceasta o sprijinea şi ministrul Piemontului da Constantinopol, baronul Tecco, care se arătase şi el gata să trimită la Debreczin, la guvernul revoluţionar maghiar, un emisar, pe căpitanul Montie.

În aceste împrejurări, N. Bălcescu a plecat din nou spre Transilvania. Cu Boliac s-a reîntâlnit însă abia în iunie 1849, la Debreczin 7. Boliac a rămas tot timpul în Transilvania să militeze pentru înţelegerea între popoarele de acolo, sub steagul comun al revoluţiei. Şi fiindcă acţiunea generalului Bem —, prin succesele ei militare ca şi prin înţelepciunea cu care considera chestiunea naţionalităţilor – era mai aproape de crezul său revoluţionar şi fiindcă ea izbutise să-şi demonstreze eficienţa prin succese pe tărâmul militar în primul rând, Boliac a luptat, a propovăduit pentru lupta comună sub steagul ei. în noile izbânzi ale revoluţiei din Transilvania, el vedea o garanţie puternică pentru reluarea cu succes a acţiunii revoluţionare din Ţara

3 Trompetta Carpaţiloru", XI (1873), nr. 1 081, p. 1, col. I-II. De altfel acest articol a stârnit observaţii în ziarele „Viitorul" şi „Gazeta Transilvaniei", la care Boliac răspunde prin „Trompetta Carpaţiloru" „Respuns la tiă accusare neîntemeiată ce se face Trompettei Carpaţiloru", în nr. 1083, p. II, col. III, Către iubiţii noştri confraţi de la Gazeta Transilvaniei, în nr. 1083. p. 2. col. III.

4 N. Bălcescu către I. Ghica, în Ghica. Amintiri. p. 238-242.

Ghica, Amintiri., p 84 " Ibidem, p. 175-177'.

r,'i^' B?'Çe,scu către Ghica, în Ghica, Amintiri., p. 343; Cezar Boliac către Ion Ghica, Ibidem, p. 3g§

CEZAR BOLIAC

Românească. O spune el însuşi, examinându-şi această activitate, după ce ea fusese încheiată prin înăbuşirea, la rându-i, şi a revoluţiei maghiare. O spune cu patetismul care-i e propriu, povestind despre.„jurnalul ce redigeam în Transilvania şi-1 împărţiam gratis în 1500 exemplare, în toate părţile unde se aflau români, cu misiile grele ce primeam de la guvern, pentru care fui proscris pentru a treia oară de ţar, – pot fi dovadă. (.) De n-am pierit în tot timpul cât am propagat ideea (.) între saşi, şerbi şi români revoltaţi, şi de câte ori am traversat capitale inemice, trimis de generalul Bem la guvernatorul şi de la guvernatorul la Bem, de câte ori am intrat pe tărâmul unde eram proscris, a fost numai un capriţiu al întâmplării"8.

Nu ştim precis cum a ajuns în legături directe cu Bem, nici cum a ajuns la procurarea mijloacelor materiale pentru tipărirea gazetei „Expatriatul". G. Bariţiu, vorbind de trecutul foilor sale, afirmă că ele fuseseră suprimate în 1848 de către guvernul maghiar revoluţionar şi în (locul lor – „în aceiaşi tipografie a lui Ioan Gôtt", în care se tipăriseră de la început foile lui Bariţiu, prin prietenia lui cu tipograful sas – s-a tipărit „Espatriatul" 9. Prin urmare, tipografie avea la dispoziţie – poate că şi hârtia rămasă. Banii se pare că i-a pus la dispoziţie, la început, guvernul maghiar revoluţionar, – căci primele numere ale gazetei se împărţeau gratuit, redacţia refuzând chiar pe acei care ar fi voit să-şi achite abonamentul, pe motiv că nu-şi poate lua nici un angajament de durată cu privire la apariţia foii10. Nu trecu însă nici o lună şi redactorul, arătând că „numără 700 abonaţi în lista sa", roagă pe toţi „doritorii ce doresc a primi această foaie şi d-acum înainte, a trimite preţul abonamentului cât mai în grab" n. Se pare că efectul politic vizibil al acţiunii gazetei fiind mai mic decât cel care se sconta, entuziasmul bugetar pentru ea să fi scăzut.

Bălcescu – într-o scrisoare citată, către soţia lui Ion Ghica, din 26 aprilie/8 mai 1849 – judecă cu severitate modul puţin chibzuit prin care Boliac a grevat acţiunea sa politică prin calcule bugetare.

Boliac a continuat totuşi să se bucure de cea mai mare confienţă din partea generalului Bem. în afară de Bem, era prieten cu Wysotzki, unul din ofiţerii polonezi din armata revoluţionară maghiară şi, după cât se pare, şi cu Czaika Czaikovski, agentul emigraţiei poloneze la

8 Boliac către Ghica, în Ghica, Amintiri., p. 629.

9 G. Bariţiu: Din trecutul „Gazetei* 183S-1850. Numărul jubiliar 1888 al „Gazetei Transilvaniei", p. 2.

10 „Espatriatul", nr. 4, din 12 aprilie, p. 13, col. I.

11 Ibidem, nr. 8 din 6 mai, p. 28; Către DD abonaţi!

IN MIJLOCUL REVOLUŢIEI DIN TRANSILVANIA 167

Constantinopol n, în ultimele momente ale revoluţiei, Boliac s-a refugiat pe teritoriul otoman, o dată cu un grup de polonezi care luptau în armata revoluţionară.

Asupra acţiunii sale în Transilvania şi asupra scopului urmărit prin „Espatriatul", Boliac dă o destul de amplă relaţie într-un fel de raport către Eliadeu. Venind în Transilvania, intrase în legătură strânsă cu Bem şi făcuseră împreună o seamă de planuri politice şi militare, între care era şi cel al formării unui corp militar dintre emigranţii din Principatele Române, corp care să lupte alături de celelalte formaţii revoluţionare venite în ajutorul lui Kossuth. Pentru toate acestea, i-ar fi trebuit o împuternicire din partea fostei locotenente domneşti spre a trata cu guvernul revoluţionar maghiar în numele emigraţiei române. Această împuternicire Boliac susţine că i-ar fi cerut-o lui Eliade printr-o scrisoare rămasă fără răspuns, – scrisoare la care se referă în raportul către acesta. Boliac ar fi lucrat atunci din proprie iniţiativă, scoţând „Espatriatul" împreună cu arhim. Ioan (Ioasaft) Snagoveanu şi Costache Bălcescu. De altfel, nici Eliade, cu toată prudenţa lui timorată, nu era împotriva acestei idei. Astfel, într-o scrisoare datată 20 iunie/1 iulie 1849 către Russo Lăcusteanu elogiază acţiunea lui Boliac: „Din Transilvania am primit câteva numere ale foaiei „Espatriatul". D. Boliac, redactorul ei, şi part. Ion ne servesc cauza foarte bine prin această foaie." 14.

„Espatriatul" apare, precum am spus, im 25 martie 1849. Ca subtitlu, are deviza revoluţiei române: „Dreptate. Frăţie". Fiecare număr din cele apărute se încheie cu menţiunea: „redactor şi editor Cezar Boliliac". Foaia apărea de două ori pe săptămână: joia şi duminica.

Cuvântul de început al ziarului e un apel patetic adresat românilor din Transilvania pentru a-i determina să se întoarcă, împreună cu maghiarii, împotriva monarhiei austriece. Din primele rânduri, numele lui Bem – „arhanghel al Libertăţii" – e apăsat cu stăruinţă în numele libertăţii: „Fraţilor români, împărţiţi şi subîmpărţiţi în atâtea fracţii! Pătrundeţi-vă odată de acest adevăr: astăzi nu sunt luptele între cutare şi cutare naţie, între cutare şi cutare împărat; astăzi este o singură luptă în toată Europa; este lupta între libertate şi tiranie, între popoli şi dinastii. Dinastiile se strâng şi-şi dau mâna din toate părţile spre a-şi propti tronurile ce se surpă, şi toată speranţa

12 P. P. Panaitescu, Planurile lui Ion Câmpineanu pentru unirea naţională a românilor, Cluj, 1924.

13 C. Boliac către Eliade, în Ghica, Amintiri., p. 814-823, Scrisoare din Constantinopol, datată 30 decembrie, 1849.

14 I. Eliade către Russo, în Ghica, Amintiri., p. 719.

CEZAR BOLIAG ce le-a mai rămas este neînţelegerea şi învrăjbirea popoarelor între dânsele. Când odată popoarele îşi vor cunoaşte adevăratul interes, atunci lupta aceasta va înceta" 15. Foaia lui Boliac apare deci în strânsă legătură nu numai cu planurile şi acţiunile emigranţilor români, ci şi în tot atât de strânsă legătură cu acţiunile militare şi planurile politice ale lui Bem. încă din nr. 1 se comentează entuziast proclamaţia pe care a adresat-o Bem către români, din cetatea Braşovului, în 9/21 martie, în calitatea de suprem comandant al armatei revoluţionare maghiare din Transilvania.

Într-adevăr, în pagina a 3-a se publică o' Prochiemâciune către locuitorii 'Transilvaniei, semnată de I. Bem, anunţând că a curăţit întreaga Transilvanie de trupele habsburgice contrarevoluţionare. Făgăduind deplină libertate pentru toate naţiunile, sub scutul armatei sale, Bem încheie: „Maghiari, saşi şi români! întinde-ţi-vă mâinile frăţeşte, alungaţi de la voi toată ura naţională şi fiţi fericiţi!w Mai târziu, în nr. 11, p. 44, Boliac va publica şi o Proclamaţie şi ordonanţei a lui Kossuth, guvernatorul ţării. Spre a face cunoscut populaţiilor transilvănene programul revoluţiei din Ţara Românească, Boliac îl publică în întregime, în versiune română şi maghiară16. Prin ziarul său, Boliac caută să ţină legătura cu celelalte centre revoluţionare, publicând corespondenţe din Paris 1? şi mai ales din Bucureştils. La rându-i, adresează celor din Ţara Românească cuvinte de îmbărbătare. Mersul victorios din acel timp al revoluţiei în Transilvania îl făcea să aibă nădejdea că – prin biruinţa ei deplină – va fi posibilă şi reînvierea revoluţiei în Principatele Române: „Puţin, o! fraţilor, şi piepturile voastre se vor decora cu cocarde, magistraţii voştri vor încinge eşarfe în contra tiraniei şi stindardul tricolor va flutura cu fală în capul trupelor noastre; puţin, şi sclavul se va elibera ca să nu se mai întoarcă în robie, muncitorul şi meseriaşul vor dobândi cele promise prin Şarta Constituţiei şi inteligenţa liberă va putea cugeta şi a manifesta cugetările sale; puţin, şi Moldova şi România va fi o patrie frumoasă a românului sub aripile umane ale puternicului şi generosului nostru suzeran; puţin, şi aceşti persecutori ai noştri, pe care îi iertăm din tot sufletul, vor fi siliţi a se pătrunde de adevăr, a-şi recunoaşte adevăratul interes şi a da mâna cu noi, care am fost întotdeauna adevăraţi fraţi ai lor!"19. Articolul acesta ne dă totuşi de gândit; pare

15 „Espatriatul", nr. 1, p. 1, col. I.

16 Ibidem, p. 15-16, 19-20, 23-24, 27-28, 31-32, 35-36.

17 Ibidem, p. 3.

18 Ibidem, p. 3, 17-18, 22.

10 Fraţilor romani din România, în „Espatriatul", nr. 1, p. 1-2.

IN MIJLOCUL REVOLUŢIEI DIN TRANSILVANIA mai mult un act de abilitate politică decât exprimarea gândului intim al lui Boliac. Ştim cum considera Boliac, încă spre sfârşitul revoluţiei în Ţara Românească, abuzul de manifestaţii spectaculoase, a cărui reînviere o promite aici: cocarde, eşarfe etc. Ştim, de asemenea, cu câtă duritate a procedat Fuad-Efendi – trimisul special al „generosului nostru suzeran", 'sultanul – la înăbuşirea (revoluţiei din Ţara Românească. Cât despre iertarea persecutorilor, nu ştim la cine s-ar fi putut gândi realmente Boliac fără să păcătuiască grav nu numai împotriva istoriei, dar şi împotriva propriei lui conştiinţe. încă din timpul revoluţiei româneşti ştia cât se putea conta pe jurămintele făţarnice ale boierimii reacţionare:

Cu cât mergem înainte Libertatea naintează, – Dă holera în ciocoi; Tot îngână la cuvinte; A cârti nu mai cutează – Rânjesc când ne văd pe noi20.

Şi mai limpede se exprimă Boliac în această privinţă în versurile scrise la Braşov, în 10 decembrie 1848, adică înainte de a începe editarea „Espatriatului", un adevărat articol politic versificat, cu privire la imposibilitatea unei aderări sincere a boierimii reacţionare la revoluţie, făcând bilanţul erorilor mişcării din Ţara Românească:

Numa-opinca, sărăcuţa, Numa ea nu ne-a-nşelat, Numai dânsa, ea, micuţa, Numai ea nu ne-a trădat; Dar ciocoii guleraţi Sunt la inimă spurcaţi.

Boliac afirmă aici că a preconizat de la început imposibilitatea unei colaborări cu boierimea, în timpul revoluţiei: »Că eu bine-am spus, săracu, Eu v-am spus numaidecât, Că n-ai să te-mpaci cu dracu;

20 Holera ciocoilor, în Poezii naţionale, Paris, 1857. Versuri datate: Bucureşti, 3 iulie 1848.

CEZAR BOLIAC

De i-ai face orişicât: Toţi ciocoii guleraţi Sunt la inima spurcaţi.

Că-ncepură-a face fracţii Ş-a lega pe opincari: într-o lună, – trei reacţii, – Ne-a scăpat ăi măcelari! Că ciocoii guleraţi Sunt la inimă spurcaţi. Şi noi tot cu evanghelii Din balconuri predicam; Tot spuneam parascovenii Şi-i iertam, ne împăcăm; Dar ciocoii guleraţi, Ei rânjeau, că-s rău spurcaţi.

Acest articol politic, versificat grăbit, cu totală nepreocupare pentru forma artistică, n-a fost publicat 'ân „Espatriatul". Era, probabil, prea sincer politiceşte, neoportun. A fost tipărit doar la Paris, în 1857, în volumul de poezii intitulat Naţionale, sub titlul Ciocoii în revoluţie.

În redactarea ziarului „Espatriatul", Boliac era ajutat de arhimandritul Snagoveanu şi de Costache Bălcescu, care se refugiaseră împreună cu el de la Orşova, proscrişi şi ei. în duminica de 25 martie, Snagoveanu oficiază în biserica din Scheii Braşovului slujbă de mulţumire pentru victoria trupelor revoluţionare conduse de Bem 21. După aceasta i se publică în ziar Cuvântul ce s-a ţinut ele părintele loasaţ Snagoveanu în biserica grecilorn. Mai târziu Snagoveanu publică un apel către confraţii săi23. Costache Bălcescu semnează şi el mai multe articole în „Espatriatul" până la sfârşitul apariţiei lui24. într-adevăr, cu numărul 12 din 3 iunie 1849, „Espatriatul" îşi încheie scurta sa existenţă. Misiunea ce îi incumba fusese terminată. Dacă a izbutit sau nu, e greu de spus, fiindcă n-avem ştiri ce ecou a avut în sufletul cititori-

21 „Espatriatul", p. 4.

22 Ibidem, nr. 9, din 13 mai, p. 33.

23 Fraţilor preoţi din "Ţara Românească, în „Espatriatul", p. 38-39.

24 Domnilor reacţionari din România! nr. 4, p. 14; Desvoltarca inteligenţii şi a caracterului român din România – nr. 11, p. 41-42; Noutăţi din Ţara Românească, nr. 12 din 3 iunie, p. 47.

IN MIJLOCUL REVOLUŢIEI DIN TRANSILVANIA lor. Am văzut că, în numărul 8 din 6 mai, Boliac anunţa că a ajuns să aibă 700 abonaţi. în scrisoarea către Ghica din 20 noiembrie 1849 afirma că-'l împărţise gratis în 1500 de exemplare. Faţă de tirajul obişnuit al periodicelor româneşti din acea epocă, cifra e destul de mare; faţă de faptul însă că gazeta se împărţea gratuit, cifra de 1 500 de exemplare nu constituie un mare succes. Cert este un lucru: intelectualitatea română din Transilvania a manifestat – din motivele pe care le-am analizat mai sus – o vizibilă rezervă faţă de „Espatriatul". în paginile lui nu întâlnim nici o semnătură transilvăneană. Şi doar se simţea profund nevoia unui condei ardelenesc:1a „Expatriatul". Aceasta se vede şi din încercarea stângace de a imita limbajul intelectualilor români din Transilvania în comentariul „prochiemăciunii" ilui Bem, – încercare stângace, fiindcă nu se baza pe o temeinică cunoaştere a acestui limbaj.

E de notat că, în acelaşi timp, în ziarul german „Kronstădter Zei-tung", fruntaşi culturali ai saşilor militau pentru acelaşi ideal al solidarităţii şi luptei comune a popoarelor împotriva tiraniei habsburgilor.

După încetarea gazetei, Boliac continuă acţiunea politică în slujba căreia fusese şi,Espatriatul". Despre toate peripeţiile care au urmat, avem relatări amănunţite în scrisorile lui N. Bălcescu către Ion Ghica, publicate de acesta în volumul Amintiri din pribegia după 1848.

În iunie 1849, N. Bălcescu soseşte la Pesta cu misiunea dată de conducerea emigraţiei revoluţionare române din Constantinopol de a duce tratative cu guvernul revoluţionar al lui Kossuth. Cu Boliac încă nu se întâlnise. Ştim aceasta din scrisoarea lui Ghica de la 6 iunie: „De la Transilvania nu mai ştiu nimic. Tu poţi afla ceva despre aceasta mai bine de la Boliac, cu care să te pui în corespondenţă. Ştiu că nu-i faci haz, – şi ai cuvânt. Asemenea sunt şi eu, dar cred că oamenii politici nu trebue să aibă patimi şi trebue a se povăţui numai de calculul raţiei şi a trage folos din oricine" 2d.

Între timp însă Boliac se afla şi el în drum spre Pesta. Generalul Bem se hotărâse să răzbească cu armata în Moldova, pe la Oituz. în acest scop, „a voit să-şi asigure neutralitatea sau chiar concursul armatei otomane, care era sub comanda lui Omer-Paşa, şi a trimis pe Boliac la Pesta cu scrisori către Kossuth, propunându-i să însărcineze pe Boliac să facă să parvie în mâinile comandirului armatei turceşti un dar de valoare".

25 Ghica, în Amintiri., p. 284.

172 CEZAR BOLIAG în 22 iunie Boliac se afla la Pesta şi se întâlnise cu Bălcescu26, după cum se vede din scrisoarea acestuia 21.

N. Bălcescu, ca şi Ghica, era de părerea lui Boliac, că trebuie să se facă toate eforturile pentru a se ajunge la o acţiune comună cu cea a generalului Bem. în Kossuth nu prea avea încredere: „Aceea ce-mi zici că trebue zise lui Bem, le-am zis în parte de atunci, şi am însărcinat pe Boliac, când l-am întâlnit la Debreczin, care e bine cu dânsul, ca să zică cu meşteşug imare că noi l-am primi bucuros de domn sau rege al nostru. Oricum, el e – pe cât poziţia îl iartă – în favorul românilor. Lehii din a lor legioană sunt cu totul pentru români şi au cerut de la Bem ca ei să nu se bată contra românilor. Kossuth a cârmuit slab." 28.

În iulie însă N. Bălcescu, secundat cu entuziasm de Boliac, avea proiecte mai practice şi în curs de realizare, anume planul creării unei legiuni revoluţionare române care să lupte alături de trupele lui Bem, în virtutea unui tratat politic amplu, de înţelegere între maghiarii şi românii revoluţionari: „în vremea aceasta a sosit aci Boliac, Deivos, Manu şi Vernescu. Am zis lui Boliac să meargă la Kossuth. L-am dăscălit ce să-i zică. Kossuth 1-a primit bine şi i-a făgăduit că va împlini toate. Seara am fost la Bathyâni şi ne-am învoit în toate condiţiile acelea, afară de art. F" 2S. Tratativele acestea sunt încununate de cel mai desăvârşit succes. Abia cu o zi mai târziu, Bălcescu scrie în culmea bucuriei: „Ghica, iubite Ghica, îngenunche şi mulţumeşte lui D-zeu, patria noastră se va mântui. Vin de la Kossuth. Ceea ce abia îndrăzneam a visa se va îndeplini'. Ce se întâmplase? La Bistriţa, în Transilvania, Bem înfrânsese trupele ţariste trimise în Transilvania să înăbuşe revoluţia. Cu asentimentul lui Kossuth, se dusese cu armata sa la Braşov, ca de acolo să răzbată în Ţara Românească. în cazul acesta, o înţelegere cu românii – şi chiar cu turcii – era neapărat necesară: „Vor câştiga cu bani pe Omer-Paşa. Şi ise va face. închipueşte-ţi bucuria mea când Kossuth mi-a propus ca să iau pe Iancu cu toată armata lui în Valahia Mare (.) Boliac îmi este de mult folos. Kossuth intră cu totul în proiectul din scrisoarea ta. Despre aceasta am vorbit mult astăzi. Bem e cu totul pentru noi (.). Kossuth a destituit le gouverneur de la Transilvanie, căci s-a purtat rău cu românii, după cum a arătat Boliac"w.

20 Ghica, Amintiri., p. 624.

27 Ibidem, p. 307.

28 Ibidem., p. 307.

29 N. Bălcescu către Ghica. Szegedin 13/1 iulie 1849, în Ghica, Amintiri. p. 363.

30 N. Bălcescu către Ghica, scrisoare clin 14 iulie, în Ghica, Amintiri. p. 366-368.

IN MIJLOCUL REVOLUŢIEI DIN TRANSILVANIA 173

Rezistenţa armată a naţionalităţilor, pe care voia să le înghită pur şi simplu statul maghiar, puterea militară a românilor demonstrată sub conducerea lui Avram Iancu, precum şi dificultăţile întâmpinate de guvernul din Pesta în relaţiile sale de politică externă, emisarul său în Occident, contele Teleki, fiind primit la Paris cu neîncredere tocmai din pricina greşitei politici a lui Kossuth faţă de naţionalităţi – au început să-i deschidă ochii31. Aceasta a înlesnit succesul acţiunii de mediere a lui N. Bălcescu.

Într-adevăr, în 14 iulie 1849 se încheie la Szegedin Proiectul de pacificare între maghiari şi românii2. El e semnat de Bălcescu, ca „agent al emigraţiei române", de C. Boliac, ca „delegat special al emigraţiei", şi aprobat în principiu de Kossuth, ca guvernator, urmând ca detaliile să fie stabilite de Bem.

În 15 iulie, N. Bălcescu face planul de acţiune: Boliac împreună cu Bălăceanu vor merge în Transilvania şi se vor ocupa cu formarea corpului militar român. Bălcescu va rămâne la Avram Iancu „până a sfârşi cu dânsul şi a-1 lua şi pe el cu armata lui şi să pregătim intrarea în Valahia Mare" 33.

În aceste zile de entuziasm trebuie să fi scris Boliac marşul România solidară, datat: Seghedin, iulie 1849:

Nu mai e supremaţie, Legi din vechea tiranie; Nu e mare, nu e mic, Naţiile deopotrivă Ard robie şi arhivă; Din trecut nu vrem nimic. Să bem, să bem, să bem Că-i cu noi bătrânul Bem34.

Tot acum urmează să se pună în practică delicatul plan al cumpărării bunăvoinţei lui Omer-Paşa. în 8 august se semnează o chitanţă de primire pentru nouă butoni cu briliante şi o pereche de pinteni de aur cu briliante, de la ministrul de finanţe al guvernului revoluţionar – Duschek – la ordinul lui Kossuth. Chitanţa e făcută în Lugoj. Totodată se redactează o notă amănunţită despre natura obiectelor date lui Boliac: numărul briliantelor, calitatea şi mărimea lor etc. Nota e semnată de Fiilepp Lipoh, comisar al guvernului maghiar, de alţi demnitari

31 Silviu Dragomir, oj>. cit., p. 223.

32 Ibidem, p. 372-3S4.

33 N. Bălcescu către Ghica, în Ghica. Amintiri., p. 369.

34 Poezii naţionale, p. 20-21

CEZAR BOLIAC maghiari şi vizată de Duschek33. Bijuteriile făceau parte din averea contelui Zichy, executat prin spânzurătoare de către revoluţionari maghiari.

În curând însă evenimentele se precipită brusc. Soarta armelor se schimbă cu totul în defavoarea trupelor revoluţionare. O scrisoare a lui N. Bălcescu din Orşova, din 15 august 1849, arată care era starea de suflet a emigranţilor români. Kossuth se refugiase în Banat, la legiunea poloneza. N. Bălcescu vine în Caransebeş şi de aici, în urma unei însărcinări primite de la ofiţerul revoluţionar polonez Wysotzki, se îndreaptă spre Orşova: „Aci am găsit pe Boliac. Am aflat că ciocoii din ţară au dat poruncă ca ambii, de vom intra între ceilalţi în ţară, să fim arestaţi îndată. Nu ştim ce să facem şi încotro s-o apucăm? Aflarăm acum prin Zamoiski, care sosi astăzi aci, că Bem se trage în Transilvania cu 30 000 şi că se ţine. Hotărârăm dar să plecăm îndată spre Transilvania, pe la Lugoj, unde e calea deschisă"36.

Pe drum însă întâlnesc inamicul. N. Bălcescu se desparte de Boliac pe lângă Caransebeş, după cum se vede din scrisoarea trimisă de Bălcescu lui Ghica de la Paris în 22 octombrie 184937.

De aci încolo deci, nu avem decât mărturia lui Boliac însuşi, într-o lungă scrisoare trimisă lui Ghica din Brussa, la 20 noiembrie 1849:Eu, domnul meu, am stat în Ungaria până la sfârşitul sfârşitului, şi la 16 august, aflându-mă la Orşova, cu o misie foarte importantă şi periculoasă, acreditat de generalul Bem către toţi capii militari, aflând că dl. guvernator trece Dunărea în ziua aceea chiar, incognito, am stăruit foarte mult ca să-1 văd şi i-am dat socoteală de toate misiile cu care fusesem însărcinat de către excelenţa sa, şi ne-am desfăcut între noi ca doi oameni de onoare ce au de gând să se mai întâlnească". în felul învăluit în care putea vorbi acum, fiind şi el în ţara turcească, Boliac afirmă deci că a lichidat cu Kossuth personal chestiunea misiunii sale pe lângă Omer-Paşa şi a bijuteriilor primite pentru acesta.

Mai departe, Boliac precizează că – fiind chemat, „printr-o scrisoare a d-lui Bem, trimisă cu un curier într-adins", să vină „cu orice preţ lângă dânsul în Transilvania" – a plecat în aceeaşi zi la Caransebeş, însă a dat peste trupele contrarevoluţionare. Părăsindu-şi tot avutul în trăsură, s-a îndreptat spre Mehadia, fiind luat de Filip x în trăsura lui. La Mehadia ar fi întâilnit pe Szemere, alt fruntaş al revoluţiei maghiare. Acesta i-ar fi cerut, pe un ton arogant, socoteală asupra misiunii sale. Boliac a refuzat. S-au despărţit certaţi.

35 C. D. Aricescu, Corespondinça secreta., voi. II, p. 79. 30 Ghica, Amintiri., p. 405.

37 Ibidem, p. 407.

38 Probabil, Fiilepp Lipoh, comisarul guvernului maghiar.

IN MIJLOCUL REVOLUŢIEI DIN TRANSILVANIA 175

Continuându-şi încercările de a ajunge la Bem, Boliac a făcut planul să treacă prin munţi în Transilvania împreună cu un căpitan polonez. Aflară însă că şi munţii erau cuprinşi de trupele contrarevoluţionare. Boliac vine atunci din nou la Orşova şi de aci, împreună cu un grup de polonezi, între care se afla şi Wysotzki, a trecut peste Dunăre.

În august 1849, judecind după datarea poeziei Spada29, Boliac se afla în „monastirea Romelia", în Peninsula Balcanică, în drum spre Constantinopol. O altă poezie, Unirea, e datată: „Brussa, octomvrie" n. Boliac ajunsese, prin urmare, în localitatea unde se adunaseră revoluţionarii români refugiaţi în Imperiul Otoman. Într-adevăr, pe adresa acestui grup – din oct. 1849, către fosta locotenentă domnească, aflată acum la Paris – semnează şi C. Boliac, alături de Marin Serghiescu-Naţionalu şi alţii41. De asemenea, iscăleşte şi adresa din 26 octombrie, 6 noiembrie 1849 a grupului de la Brussa către Ion Ghica, aflat pe atunci încă la Constantinopol42.

Însă unii dintre refugiaţii revoluţionari maghiari deschid – atât la Constantinopol, cât şi la Paris, unde se adunaseră şi ei în grupuri mai compacte – chestiunea diamantelor contelui Zichy, probabil că la instigaţia lui Szemere, acuzându-1 pe Boliac că şi le-ar fi însuşit. în Amintirile sale, Ghica relatează că a căutat să lămurească chestiunea de la început: „Puţine zile după trecerea ungurilor în Turcia, soseşte şi Boliac şi trage drept la mine, în Boiagikioi; îndată ce~l văd, îi vorbesc de bănuielile şi acuzările ce erau asupra lui pentru diamantele comitelui Zicky; el îmi spuse că, cu adevărat, luase acele obiecte, dar că la Orşova le deduse înapoi lui Kossuth, arătându-mi o hârtie iscălită de Kossuth, în care se zicea că primise pintenii de diamant şi garnitura bumbilor. Eu mulţumindu-mă pe atâta, am continuat relaţiile mele cu Boliac, apărându-1 contra tuturor acelora care îl acuzau" 43.

Pe de altă parte, şi Nicolae Bălcescu – care cunoştea toată afacerea în modul cel mai amănunţit – îl apără la Paris pe Boliac cu cea mai mare energie. în scrisoarea către Ghica, din 6 noiembrie 1849, relatează: „Spune lui Boliac că am avut aci la Teleki o ceartă pentru dânsul cu Szemere, care pretindea că el n-a dat acei nasturi de diamant lui Omer-Paşa. I-am spus curat şi în ochi că e minciună" M. Despre

39 Poezii nafionale, p. 18-19.

40 Ibidem, p. 14-15.

41 Ghica: Amintiri., p. 763-768.

42 Ibidem, p. 848-849.

43 Ibidem, p. 775.

44 Ibidem, p. 419.

176 CEZAR BOLIAC această acţiune pe care o ducea la Paris pentru apărarea lui Boliac, N. Bălcescu mai relatează încă o dată în 7 decembrie 1849, povestind pe larg felul cum s-a despărţit de Boliac în Banat, încheind categoric: „Când am găsit pe Boliac la Orşova, era încă plin de iluzii şi gândea că toate or merge bine într-aceasta poziţie; oricât de stricat om să fi fost, n-ar fi putut să compromită el poziţia lui în Ungaria şi să se lepede de tot efectul ce aştepta din înţelegerea cu O. [mer]-Paşa, idee pentru care se nevoise atât de mult şi care plătia fireşte în ochii lui mai mult decât acele diamante. Toate aceste consideraţii mă fac să cred, cum crezi şi tu, că Boliac e calomniat" 4In consecinţă, N. Bălcescu îi acordă mai departe toată încrederea lui. Făcând planuri politice pentru viitor, se gândeşte să-1 trimită în Bulgaria, pe malul Dunării, ca să fie în legătură cu ţara, în timrj ce A. Golescu-Arăpilă trebuia să meargă în Transilvania46.

Boliac între timp fusese destul de amărât. Soţia lui rămăsese în Transilvania, în plin război civil, în ţinutul Săcuimii. în scrisoarea din 20 noiembrie îl ruga pe Ghica să caute să afle ştiri despre soţia lui. Pe de altă parte, adresa din 5/17 decembrie 1849 către locotenenta domnească nu mai are semnătura lui Boliac 47. Ce se lântâmpilase? Ne explică tot Ghica. în afacerea cu bijuteriile intervine o nouă complicaţie, spre nenorocul lui Boliac. Bem trecuse la islamism, devenise Murad-Paşa, prin urmare egal în grad cu Omer-Paşa. în aceste împrejurări îi scrie lui Omer-Paşa, întrebându-1 dacă primise nişte obiecte de valoare, pe care i le trimisese prin Boliac? „Omer-Paşa, nevoind să fie bănuit că ar fi fost mituit, a trimis această scrisoare lui Mehmet-Aali-Paşa Seraskeru, cerând să-1 cerceteze pe Boliac, ca să nu rămâie asupra sa bănuiala de mituire" 48.

Boliac este adus la Constantinopol ca să dea lămuriri şi trimes la închisoare. Intervin pentru el Ion Ghica şi Marin Serghiescu, care dau garanţie scrisă că Boliac nu va părăsi Constantinopolul şi va sta la dispoziţia autorităţilor otomane49. în scrisoarea de mulţumire pe care Boliac o adresează lui Ion Ghica, după eliberarea sa imediată din închisoare, menţionează că îi scrie la îndemnul soţiei sale. Prin urmare, ia 24 decembrie 1849, era şi ea la Constantinopol. între timp, N. Băl-

45 Ghica, Amintiri., p. 423-424.

40 Scrisoarea către Ghica, din 15 decembrie 1849, în Ghica, Amintiri., p. 425-426.

47 Ghica, Amintiri., p. 775-776.

48 Ibidem, p. 627.

49 Act de garanţie dat lui Ahmcd Wefyk Efendi, în Ghica, Amintiri., p. 628. Datat: Constantinopol, 24 decembrie 1849.

IN MIJLOCUL REVOLUŢIEI DIN TRANSILVANIA 177 cescu continua eforturile pentru lămurirea afacerii la Paris. Vorbeşte cu fruntaşul politic maghiar Andrassy, care-i promite să-i scrie lui Kossuth. Acesta însă nu răspunde nimic50.

La riându-i, Boliac stătea îngrijorat la Constantinopol, aşteptând cu o tensiune explicabilă rezultatul anchetei otomane51. Cu toată această dureroasă stare sufletească, Boliac îşi continuă preocuparea pentru poezie. Versurile scrise la Constantinopol: La d-la*, datate 6 martie 1850, şi Se naşte sau se face omul? datate 20 martie, nu reflectă această sumbră situaţie a lui Boliac52. în fond, însă e foarte amărât. îi împărtăşeşte această durere lui N. Bălcescu, care-1 îndeamnă pe Ion Ghica să-1 ţină şi pe Boliac la curent cu lucrările sale politice,

— nu însă chiar cu cele mai secrete M.

iln aprilie 1850, Boliac e arestat din nou de către autorităţile otomane. în 15/27 aprilie, Stamatello Volga, prim interpret al poliţiei, îl întreabă în scris pe Ion Ghica dacă ar vrea să fie garant iarăşi pentru Boliac, care în cazul acesta va fi scos din închisoare chiar în acea searăM. Ghica dă imediat ceruta garanţie printr-o scrisoare datată 28 april, probabil după stilul nou, deci a doua zi55. în 7 mai 1850, Ghica semnează o nouă scrisoare de garanţie, că Boliac se va prezenta la Stamatello în cel mult 24 de ore, la orice chemare 56.

Adânc chinuit de tot acest tratament penibil, Boliac încearcă să plece într-un climat social mai suportabil deoât cel din Imperiul Otoman. Dintr-un memoriu adresat unui diplomat turc – publicat tot de Ion Ghica, pe care Boliac îl rugase să i-1 traducă în franţuzeşte 57

— aflăm că Boliac solicitase încă din octombrie, pentru el şi familia sa, un paşaport pentru Franţa. Paşaportul îi fusese înmânat în 12 martie 1850, însă nu se putuse folosi de el, fiind – precum am văzut – arestat apoi din nou. în acelaşi timp când Ghica se străduia să-1 scape iarăşi de închisoare, N. Bălcescu, la Paris, avea de furcă cu Eliade şi soţia acestuia, care-1 bârfeau pe Boliac, pretextând că-i poartă de grijă58. în 26 iulie 1850 însă, Bălcescu se plânge despre

50 Scrisorile către Ghica din 26 şi 27 decembrie, în Ghica, Amintiri., p. 435-437 şi 437-438.

51 Boliac către Eliade, în 30 dec. 1849, în Ghica, Amintiri. p. 814-823. 32 Poezii naţionale, p. 23-25.

68 N. Bălcescu către I. Ghica, în 6 martie 1850. Ghica. Amintiri., p. 493.

54 Ghica, Amintiri., p. 634-635. Textul scrisorii lui Stamatello.

55 Ibidem, p. 635.

56 Ibidem, p. 635-636. « Ibidem, p. 636-639.

58 N. Bălcescu către I. Ghica. Paris 16 aprilie 1850, în Ghica, Amintiri.,., p. 500-501.

I – c. 10ď

178 CEZAR BOLIAC

Boliac că nu-i răspunsese la scrisoarea prin care-1 ruga să-i trimită 250 de franci: Grigorie Peretz, fratele lui Boliac, făcuse o datorie de 250 de franci la Paris, pe care o garantase Bălcescu prin poliţă. Peretz dispăruse apoi din Paris şi Bălcescu era ameninţat cu închisoarea pentru această datorie59. Boliac nu putea să-i răspundă, fiindcă nu mai era în Turcia. Poezia sa Patria e scrisă din Atena, în 20 august 185060. în 16 octombrie 1850, Peretz era la Constantinopol, iar Boliac la Paris61. Căutându-se unul pe altul, făcuseră schimb de ţări între ei, fără să vrea.

Boliac plecase la timp, fiindcă în chestiunea diamantelor se ivise o nouă complicaţie. Revoluţionarii maghiari în exil renunţaseră de a-1 mai acuza pe Boliac, desigur, convinşi de ineficienta acestei chestiuni. Omer-Paşa nu se mai agita nici el. Dar acum intervine un nou personaj în scenă. Contele Edmond Zichy, fratele celui executat, revendică bijuteriile ca bun al familiei şi începe urmărirea lui Boliac prin Arthur Magnésie, reprezentantul Angliei la Viena. Acesta face cercetări prin autorităţile engleze şi comunică lui Edmond Zichy raportul şefului poliţiei din insula Malta – datat 28 ianuarie 1851 – din care reiese că Boliac, prevăzut cu un paşaport englez, sub numele de Timoleon Paleolog, venise în Malta în 21 septembrie 1850, cu vaporul francez „Alexandre"62. Boliac plecase prin urmare în intervalul mai-august 1850 din Constantinopol, probabil la Atena, dacă luăm de bună datarea poeziei Patria. De aici a pornit la Malta, de aici la Marsilia şi apoi la Paris, unde a ajuns, probabil, în octombrie 1850.

59 N. Bălcescu către I. Ghica, în Ghica. Amintiri., p. 536-538.

60 Poezii. Renaşterea României, p. 9-10.

61 N. Bălcescu către I. Ghica, Amintiri., p. 560.

62 C. D. Aricescu, Corespondinça secreta., după periodicul francez:Le Journal de l'Assemblée naţionale", nr. 314, p. 80.