ABRUTIZAREA PROGRESIVĂ.

Calcutta, 29 noiembrie într-o revistă publicată la Bombay în limba engleză, intitulată Maya, am găsit o corespondenţă de la Nisa, semnată Aurananda; mi s-a părut demnă de toată atenţia. Autorul, care pare a fi un tânăr indian dintre cei mai cultivaţi, susţine că popoarele Occidentale, europene şi americane, după ce multe secole au fost deţinătoarele celei mai înalte inteligenţe creatoare, dau astăzi impresia unei abrutizări totale, aproape înfricoşătoare, care devine pe zi ce trece mai vizibilă şi mai gravă. După ce notează, cu o imparţială luciditate, simptomele şi probele decadenţei generale, Aurananda enumera principalele cauze ale acestui fenomen neaşteptat. După părerea sa, acestea sunt următoarele:

1) Hebdomadarele ilustrate, care se ocupă aproape numai de scandalurile moderne, de crime şi de întâmplări stranii, cu o excesivă predominanţă a fotografiilor şi o lipsă cronică de idei şi de discuţii critice.

2) Cinematograful, care abrutizează sistematic marea masă, compusă din clasa de mijloc şi din proletariat, prin spectacole de o bestială ferocitate, de un sentimentalism idiot, de falsă opulenţă şi, în general, de un mod de viaţă imbecil, artificial şi cu pretenţii. Cinematograful contribuie în mod periculos la înlocuirea lui „a gândi” cu „a vedea”.

3) Sportul, care face, din păcate, să fie supraevaluate valorile pur fizice şi musculare, în detrimentul valorilor morale şi intelectuale.

4) Răspândirea din ce în ce mai mare, în toate straturile societăţii, a stupefiantelor (opium, cocaină, morfină, heroină etc.), care duc la atenuarea şi slăbirea facultăţilor superioare ale sufletului şi la naşterea unor generaţii de maniaci, de ramoliţi şi de neurastenici.

5) Abuzul mereu crescând de băuturi alcoolice şi de excitante, în special la adolescenţi şi la tineret.

6) Moda, devenită universală, a dansurilor şi a muzicii de origine primitivă, care zăpăcesc minţile, slăbesc voinţa şi produc un paroxism afrodisiac ruinător pentru sănătate. Chiar şi dansurile clasice sunt un stimulent muscular şi sexual dăunător activităţilor intelectuale superioare.

7) Radioul, care transmite în special muzică, cel mai adesea muzică proastă, obişnuindu-i pe oameni cu visări obositoare şi bolnăvicioase, îndepărtându-i de studiu, de meditaţie, de exerciţiul unei gândiri active.

8) Importanţa exagerată acordată astăzi în Occident tinerilor, femeilor şi muncitorilor manuali, cei trei stăpâni ai epocii noastre, adică acelei părţi din omenire cea mai puţin dotată pentru o gândire profundă şi susţinută.

Aurananda se miră că guvernele Europei şi Americii nu sunt deloc preocupate de această abrutizare continuă a popoarelor lor şi nu se ocupă în nici un fel să o stăvilească sau să o întârzie. Experienţa mea din ultimii ani, acumulată cu ocazia vizitării acestor ţări, confirmă în întregime concluziile articolului apărut în nr. 76 al revistei Maya. Dar cine se gândeşte, la Paris şi la New York, să citească această mică revistă editată de nişte tineri indieni?

Share on Twitter Share on Facebook