Biblioteca de oțel

Boston, 20 decembrie

O scrisoare de recomandare din partea vechiului meu prieten Gabriel Pascal, m-a obligat să-l primesc şi să-l ascult pe Mr. Harry Golding, profesor de papyrologie la nu ştiu ce universitate din sud.

Un om foarte scund, mai galben decât un mongol, cu o coamă deasă, lungă şi albă ce semăna a perucă, îmi declară deschis că face apel la mine fiindcă fusese respins de multe institute şi guverne.

— Ştiţi bine, zise el, ce soartă groaznică vor avea toate ţările lumii, fără excepţie, în cazul, deloc imposibil, al unui al treilea război mondial. Oamenii dispun astăzi de mijloace de distrugere atât de înspăimântătoare, încât nici un oraş, mic sau mare, nu va putea evita dezastrul. Bibliotecile, private sau publice, care au în păstrare un material preţios şi inflamabil, vor dispare una câte una şi, dacă războiul se prelungeşte, mărturiile a trei milenii de civilizaţie, de gândire şi de poezie vor fi transformate în nori de pulbere neagră. Din geniul creator a treizeci de secole, nu vor rămâne – dacă chiar va rămâne ceva – decât fragmente sfâşiate şi nume golite de sens.

Trebuie de pe acum gândit – dacă Apocalipsa se mai lasă încă aşteptată – să punem la adăpost fructele cele mai preţioase ale spiritului uman, astfel ca viitorii barbari rămaşi după cataclism să le poată găsi şi folosi când vor începe munca de recivilizare a lumii, îngroparea bibliotecilor nu ar servi la nimic, hârtia fiind prea fragilă şi prea gingaşă, prea expusă tuturor formelor de degradare.

M-am gândit să propun construirea unei biblioteci în care operele esenţiale ale umanităţii să fie gravate pe un material dur şi rezistent, vreau să spun pe oţel. Anumite opere vor fi gravate în întregime, altele mai puţin importante, în extrase; totul va fi realizat în două limbi, adică textul original va fi însoţit de traduceri fidele: operele greceşti în latineşte, cele latine în italiană, cele italiene în franceză, cele franceze în engleză, cele engleze în germană şi aşa mai departe. Toate aceste opere adânc gravate pe plăci solide de oţel, cu informaţii precise asupra autorului şi a epocii sale, vor fi închise, după ce au fost catalogate, în vaste subterane blindate, construite undeva în deşert, departe de orice oraş. Nişte piloni de mari dimensiuni din oţel, inoxidabili şi indestructibili, vor marca locul ales şi îi vor ajuta pe supravieţuitori să-l găsească.

Un comitet internaţional va alege operele demne de a fi conservate în biblioteca de oţel. Din raţiuni evidente de cheltuieli şi de spaţiu, ele nu vor putea fi mai multe de câteva zeci. În ceea ce mă priveşte, eu am deja în minte un catalog provizoriu; dacă nu vă plictisesc vă voi spune câteva titluri.

L-am întrerupt pe profesorul Harry Golding explicându-i că nu mă plictiseşte, dar că pentru alegerea cărţilor mă încredinţez fără grijă lui. „Eu sunt un simplu ignorant, am adăugat şi părerea mea, dacă aş avea curajul să am una, nu v-ar servi la nimic.”

— Deloc, strigă omuleţul icteric. Dumneavoastră veţi suporta cheltuiala pentru această bibliotecă; aveţi tot dreptul să ştiţi ceva mai mult. Nu vă voi reţine prea mult, fiindcă lista este obligatoriu scurtă.

Vechiul şi Noul Testament vor fi primele cărţi pe care le vom grava, verset cu verset, de la primul la ultimul. Ne vom putea mulţumi apoi, numai cu o antologie a scrierilor lui Confucius, a Avestei şi a Coranului. Orientul va trebui sacrificat – în această privinţă am remuşcări şi mă încearcă regrete – dar nu vom putea face altfel. Vedele, Ramayana, Mahabharata, Upanişadele, Kalidasa, Lao-Ţe, Kung-Ţe, Firdusi ar necesita mii şi mii de plăci de oţel.

Voi recupera în Grecia, mama tuturor luminilor şi a tuturor ştiinţelor. Cele două poeme homerice, o tragedie a lui Sofocle şi una a lui Eschil, două sau trei dialoguri din Platon, Elementele lui Euclid, o introducere în metafizica lui Aristotel, fragmente din Heraclit şi Epicur, vor ajunge pentru a da o idee asupra a ceea ce numim Miracolul Grec. Roma ne va da mai puţin de lucru: numai Eneida va fi gravată în întregime, în privinţa lui Horaţiu, Tacit, Juvenal, o alegere judicioasă va fi suficientă. Vom realiza, în schimb, o ediţie completă a Confesiunilor sfântului Augustin şi largi extrase din Tratatul folozofico-teologic al sfântului Thoma din Aquino. Aş vrea să gravăm în întregime Cântecul lui Rotând, Tristan, Divina Comedie şi cele mai frumoase sonete ale lui Petrarca. Cât despre moderni, eu m-aş mulţumi cu Elogiul nebuniei al lui Erasmus din Rotterdam şi cu Prinţul'lui Machiavel. Trei sau patru tragedii shakespeariene ar însoţi Paradisul pierdută lui Milton şi Don Quijote a lui Cervantes. Aş mai adăuga cu plăcere câteva pasaje din Anost şi Rabelais, dar aş grava în întregime Noile ştiinţe ale lui Galileu şi Principiile lui Newton. Din Franţa, aş alege Maximele ducelui de la Rochefoucauld, cele mai frumoase dintre judecăţile lui Pascal, un mic roman a lui Voltaire – poate Candide – şi Florile râului & lui Baudelaire. Pentru Germania, ne putem mulţumi cu Faust a lui Goethe, cu Zaratustra lui Nietzche. Pentru Rusia, un roman de Dostoievski şi un altul de Tolstoi. Nu trebuie uitată ştiinţa, care va fi reprezentată cu cinste prin Origina Speciilor a lui Darwin, Lecţiile de psihanaliză ale lui Freud şi principalele eseuri ale lui Einstein. Ce impresie vă face micul nostru catalog?

L-am răspuns că mi se pare excelent şi că nu aş şti să-l sfătuiesc dacă ar mai fi ceva de adăugat sau de scos.

— Există din păcate mari lacune, adăugă Mr. Harry Golding şi mi se strânge inima excluzând de exemplu pe Shelley şi Leopardi, pe Hume, Kant, Victor Hugo şi Rimbaud. Dar, cum v-am spus, teama unor cheltuieli excesive m-a obligat la aceste dureroase excluderi. Am făcut deja un calcul aproximativ: pentru Biblioteca de Oţel, aşa cum mi-o imaginez, câteva milioane de dolari vor ajunge. Din câte mi s-a spus, sunteţi fabulos de bogat şi un prieten al culturii şi al umanităţii. Gândiţi-vă că veţi avea onoarea şi gloria de a salva, printr-un sacrificiu modest de bancnote tipărite, cea mai minunată comoară a civilizaţiei. Sunt sigur că vă veţi arăta mai inteligent şi mai generos decât atâţia magnaţi ai finanţelor cărora m-am adresat până acum, fără nici un rezultat.

L-am spus profesorului Golding că ideea sa mi se pare genială şi măreaţă în acelaşi timp, dar că mai am nevoie să reflectez serios înainte de a-i da un răspuns.

Toţi mi-au spus la fel, observă cu amărăciune micuţul gălbejit şi apoi nu am mai auzit nimic despre ei. Aş dori sincer să sper că d-voastră nu veţi face ca ceilalţi.

Ne-am despărţit cu o oarecare răceală. Mă gândesc să plec în seara asta la New-York şi mâine să mă îmbarc pentru Europa.