CONGRESUL PANCLAŞTILOR.

Setebos, 5 martie.

Congresul Panclaştilor, adică, aşa cum o arată şi numele, congresul Distrugătorilor Universali, trebuia să înceapă la ora 5, dar eu am mai întârziat în tabăra ţiganilor şi am ajuns cu o oră întârziere.

Congresul era găzduit de un circ ecvestru, aflat în trecere. Intrând sub cupola marelui cort impermeabil, simţeai că te sufocă duhoarea de grajd şi de măcelărie. Scaunele grosolane, dispuse în cerc, erau toate ocupate de oameni de toate vârstele şi de toate culorile, figuri sinistre şi stranii; figuri de condamnaţi la moarte care au fost graţiaţi în ultimul moment; figuri de disperaţi scăpaţi din azil, de epileptici vicioşi, de femei dubioase, cu aspect fanatic, care nu au putut fi niciodată fetiţe. Ici şi colo câteva măşti de negri cu părul alb, de indieni având culoarea pământului ars şi crăpat, de chinezi de culoarea untului rânced, fără gene şi fără buze. In mijlocul arenei, o ladă mare servea de estradă şi de tribună. Când am intrat, am putut vedea, îmbrăcat numai cu o cămaşă de noapte care îi cădea până în călcâie, un bătrân corpo'lent care urla şi gesticula.

— Trebuie să se termine o dată pentru totdeauna, striga el, cu această mârşavă glumă. Nu mai vrem să fim excrocaţi şi înşelaţi. Ni s-a promis libertatea, toate libertăţile şi suntem, dimpotrivă, mai sclavi ca niciodată. Libertatea cuvântului, libertatea presei, libertatea întrunirilor, libertatea conştiinţei sunt toate libertăţi parţiale şi de început, libertăţi homeopatice, bune pentru minorităţi de burghezi şi de intelectuali; ele nu ne sunt suficente nouă; pentru noi ele sunt de-abia aperitivul marelui banchet al celor înfometaţi de o libertate absolută şi totală. Voi ştiţi că, pe lângă aceste firimituri de libertate, rămân, mai aspre ca niciodată, vechile interdicţii ale moralei şi antica sclavie a legii.

Conform doctrinei noastre, toate aceste limitări, chiar mărunte, a celor mai naturale instincte, a dorinţelor celor mai comune ale speciei, sunt ofense la adresa libertăţii omului. Ştiţi bine care sunt dorinţele esenţiale ale omului: să-si însuşească tot ce îi este util, chiar dacă acel ceva aparţine altuia; să ia viaţa tuturor celor care îi ameninţă interesele sau se opun plăcerilor sale; să posede toate femeile care îi plac, virgine sau femei măritate. Acestea sunt instinctele secrete şi profunde ale tuturor oamenilor de toate rasele şi de toate condiţiile, chiar şi ale celor care inventează şi aplică legea, fie ei judecători, gardieni sau călăi.

Suntem încă sclavii unor coduri care interzic şi pedepsesc furtul, jaful, omorul, adulterul şi incestul, adică exact acţiunile care constituie adevăratul fond al naturii noastre, acţiunile din care omul, comiţându-le, obţine maximum de plăcere, în consecinţă, nu este legea cea mai odioasă dintre violentările aduse libertăţii oamenilor? Cei care au curajul să se revolte împotriva acestor reguli arbitrare sunt etichetaţi ca răufăcători şi sunt crud pedepsiţi cu închisoarea sau cu moartea. Ce vin ei să ne povestească despre libertăţi publice? Noi cerem toate libertăţile şi, înainte de toate, libertăţile individuale şi private. O libertate înconjurată de restricţii şi de interdicţii nu este o adevărată libertate; ea este o sclavie camuflată de şarlatani şi de trădători. Nu vom fi liberi decât în ziua când vor fi suprimaţi ultimii legislatori, ultimii judecători, ultimii poliţişti.

O furtună de aplauze şi de urlete întrerupse pe oratorul în cămaşă de noapte.

— Moarte deputaţilor!

— Moarte miniştrilor!

— Moarte poliţiştilor!

— Moarte stăpânilor!

— Moarte ofiţerilor!

— Moarte tiranilor!

— Moarte tuturor! Trăiască anarhiştii!

Când liniştea a fost cumva restabilită, se auzi tunând din nou vocea indignată a corpolentului bătrân.

— Tocmai am auzit un „trăiască anarhiştii” şi nu pot să nu-mi exprim mirarea în faţa unei astfel de naivităţi. Anarhiştii, în comparaţie cu noi, Ponclaştii, sunt nişte vulgari reacţionari. Aceşti fricoşi propovăduitori ai compromisului visează o societate idealistă, bazată pe fraternitate şi dragoste. Pentru ei, ca şi pentru tiranii tuturor timpurilor, furtul şi asasinatul sunt crime. Sărmani orbi imbecili, ei îşi imaginează că suprimarea proprietăţii private şi formarea de grupuri muncitoreşti autonome vor putea transforma principalele şi permanentele trăsături ale firii oamenilor. Omul, chiar şi după dispariţia tuturor regilor şi tuturor preşedinţilor, va rămâne ceea ce susţinem noi: un animal de pradă, un animal erotic. Maxima filosofului englez va fi întotdeauna adevărată: homo homini lupus; ca şi definiţia filosofului francez: l'homme n'est qu'un gorille lubrique et feroce. Anarhiştii lichidează stăpânii dar păstrează legea, care reprezintă cea mai rea dintre tiranii. Numai noi, Distrugătorii Universali, care ducem până la capăt princiipile noastre, noi suntem singurii care putem deveni liberatorii umanităţii. Numai noi vom putea proclama adevăratele Drepturi ale Omului. Nu formulele goale ale burghezilor francezi din 1789, ci Drepturi ale Omului realiste, efective, drepturile omului autentic şi sincer: dreptul de a fura, de a ucide şi de a viola.

Aceste ultime cuvinte fură primite cu aplauze furtunoase. Dar imediat după asta, pe lada-tribună se repezi ca un tigru asupra prăzii, o femeie cu părul despletit şi îmbrăcată în zdrenţe negre care începu să vocifereze cu furie, în ciuda tumultului care îi acoperea vorbele. Era foarte palidă, foarte slabă, cu ochi de vrăjitoare a cărei privire fixă semăna cu orbitele unui cap de mort. Abia se linişti uraganul de aplauze şi femeia îşi făcu auzit glasul.

— Mi se pare că prietenul Cerdial n-a insistat suficient asupra libertăţii noastre, a femeilor. El a spus mari adevăruri, dar este bărbat şi mentalitatea sa a rămas prea masculină; el a pledat pentru dreptul bărbaţilor de a poseda orice femeie le place, dar n-a spus o vorbă despre dreptul femeilor de a fi posedate de orice bărbat pe care ele îl doresc. Trebuie recunoscut că, în ciuda religiei, a moralei şi a legilor, bărbaţii se bucură deja de destule drepturi, cu toate că pentru asta trebuie să recurgă la tot felul de expediente şi de viclenit. Dar pentru noi, femeile, această libertate este mult mai dificilă şi mai primejdioasă. De exemplu, prostituatele trebuie să accepte orice client care plăteşte, chiar dacă este respingător şi invers, ele trebuie să plătească pe omul pe care îl doresc. Fetele nu-si pot alege decât un singur bărbat; femeile măritate, de obicei, nu ajung să aibă mai mult de trei sau patru amanţi şi asta folosind tot felul de subterfugii şi adesea punându-si viaţa în pericol. Şi chiar urâtele şi bătrânele, nu au şi ele dreptul la plăcerile amorului de care trupul lor are nevoie? Trebuie terminat odată cu această stare de inferioritate; dacă vom fi învingători, i se va pune capăt. O dată cu Drepturile Omului, clar enunţate de prietenul Cerdial, noi cerem o Declaraţie a Drepturilor Femeii. Aceste drepturi sunt în număr de trei: dreptul la amorul liber, dreptul permanent la infidelitate, dreptul la avort.

Dubioasele şi sinistrele femei din sală, numeroase în această adunare, se ridicară dintr-un salt şi înconjurară tribuna, ţipând şi râzând, cu mâinile întinse spre curajoasa interpretă a gândurilor lor.

Am profitat de delirul acestor ciume obsedate pentru a c din cortul circului fără a fi văzut. Ştiam de acum destul despre programul Panclaştilor; nu mă simţeam deloc în siguranţă în mijlocul acestor turbaţi.