New Parthenon, 30 martie.
Mi-a trecut prin minte o mică observaţie; o notez în acest jurnal pentru a nu o uita.
Pentru a-si putea păstra viaţa şi pentru a se apăra de ameninţările şi ostilităţile mediului în care trăiesc, oamenii au recurs totdeauna la forţă, adică la o formă mai mult sau mai puţin directă a energiei fizice. La început, la forţa musculară proprie, apoi la forţa musculară a animalelor, când au ajuns să le domesticească. Forţa vântului, timp de multe secole, nu a fost decât un auxiliar limitat şi nesigur.
Graţie revoluţiei din secolul al XlX-lea, omul a putut avea la dispoziţie forţa vaporilor care părea atunci – şi de fapt a fost – o cucerire miraculosă. Curând însă, în ultimii ani ai secolului, folosirea vaporilor a fost depăşită prin apariţia combustibililor minerali şi a acestei energii multiforme, invizibile, misterioase şi ascultătoare care este electricitatea. Astăzi putem presupune că, în câţiva ani, toate sursele de energie utilizate de om până în prezent vor fi înlocuite de o energie încă şi mai misterioasă şi mai puternică, accesibilă întregii lumi: energia atomică.
În linii generale se poate vedea clar această trecere de la forţe individuale neevoluate şi în acelaşi timp slabe, la forţe tot mai universale, imateriale şi extraordinar de puternice. Dar ne vom opri oare la folosirea energiei atomice? Nu dispune omul de o energie puţin cunoscută dar prodigioasă pe care o numim în mod obişnuit „spirit”, care la anumiţi oameni şi în anumite momente s-a dovedit capabilă să producă efecte surprinzătoare, care până în prezent nu pot fi obţinute cu ajutorul nici unei maşini? Nu ar fi posibil ca într-o bună zi, oricât de îndepărtată ar fi ea, această energie spirituală, folosită până acum de noi numai pentru gândire, să poată ajunge ca printr-o bună educare, dezvoltare şi dirijare să producă tot ce e necesar vieţii omului, prin simplă emanaţie sau radiaţie a voinţei sale? Bâjbâielile în magie ale primitivilor nu erau decât iluzii, dar în următorul mileniu nu ar putea ele deveni realitate?