PIAŢA DE COPII.

Ming Po, 15 iunie.

Prietenul meu taoist a dorit să mă însoţească în vizita pe care am făcut-o la cel mai straniu şi mai renumit magazin al oraşului, plasat pe strada principală a cartierului periferic oriental.

La intrare se leagănă o firmă obişnuită din tablă, acoperită cu şiruri verticale de ideograme roşii.

Prăvălia în care am intrat este o galerie lungă care are în mijloc, pentru circulaţia cumpărătorilor, un coridor strâmt mărginit de două panouri din scânduri paralele, care ajung până la înălţimea pieptului; de-o parte şi de alta, între aceste panouri şi zidurile sălii, sunt amenajate două galerii strâmte şi lungi, unde se afla marfa pusă în vânzare.

Aplecându-mă peste aceste parapete de lemn am putut vedea, ghemuiţi pe jos, sau aşezaţi pe scăunele, sau întinşi pe rogojini de bambus, zeci de copii de diferite vârste, între şase şi zece ani, nemişcaţi şi tăcuţi, semănând mai curând a obiecte inerte decât a creaturi umane; cei mai mulţi mi s-au părut slabi şi obosiţi, unii dimpotrivă dolofani dar umflaţi şi cu o culoare rea. Aproape toţi aveau ochii închişi; nu îi deschideau nici la zgomotul paşilor sau al vocilor. Din cele două galerii închise, pline cu trupuri de copii, se ridica o duhoare acră de sudoare şi de excremente.

În acel moment, în prăvălie nu erau decât doi cumpărători, un bătrân şi o bătrână. Cu toate astea amicul meu filosoful îmi spune că negustoria de copii este prosperă şi fructoasă, în aşa măsură încât proprietarul prăvăliei a putut cumpăra toate terenurile dintr-un sat vecin.

— Dar de ce oamenii cumpără copii?

— Din diverse motive, îmi răspunse el. Sunt oameni care nu au copii şi care doresc să aibă unul care să le aparţină. Cei bogaţi cumpără câte unul pentru a dărui fiicelor lor nişte jucării vii, în locul păpuşilor de cârpă sau de porţelan. Cerşetorii îşi folosesc economiile cumpărând un copil descărnat şi bolnăvicios care poate stârni mila în inima trecătorilor. Există, de asemenea, unii care folosesc din când în când copii în practicile lor de magie neagră şi care îi sacrifică în ascuns unor divinităţii infernale. Există, în fine, cu toate că mai rar, antropofagii care apreciază în mod deosebit carnea fragedă de copil. Şi se spune, dar nu există probe, că anumiţi vicioşi se folosesc de copiii cumpăraţi aici, pentru a-si satisface ruşinoasa lor perversiune.

Scârbit, am întrebat: dar părinţii? Ei ştiu toate astea şi continuă să-si vândă copiii?

— La ţară mizeria este înspăimântătoare, foametea este frecventă din cauza secetei şi a lăcustelor. Există taţi care au o turmă de copii şi care nu ştiu cum să-i hrănească. Vând doi sau trei, de obicei pe cei mai mici, iar cu banii luaţi cumpără puţin orez pentru a-i ţine în viaţă pe cei mari. Câteodată mamele se revoltă şi plâng, dar frica de bărbat şi nevoia le fac să se supună.

Din fundul întunecos al magazinului, atras de prezenţa unui client străin, veni spre noi surâzător şi slugarnic, josnicul patron, purtând o frumoasă tunică de mătase albastră, înainte de a se opri în faţa noastră ploconindu-se până în pământ, i-am întors spatele şi am părăsit în fugă această oribilă prăvălie. Prietenul taoist mă ajunse în stradă şi mă întrebă cu glas liniştit:

— Nu v-a plăcut, poate?

Share on Twitter Share on Facebook