TOTUL TREBUIE REFĂCUT.

Saint-Moritz, 28 iulie.

Mă aflu de cincisprezece zile în acest hotel, singur cu secretara mea indiană, timp în care nu am vrut să primesc sau să cunosc pe nimeni. Cu toate astea mi-am dat seama că un domn bătrân, după înfăţişare scandinav, mă urmărea şi mă supraveghea, ca şi cum ar fi căutat un prilej să-mi vorbescă. În salon, în bar, pe verandă, în holul de la intrare, în parc, îl vedeam mereu pe lângă mine, neslăbindu-mă din privire. L-am evitat mereu: nu îmi plăcea, nu era deloc atrăgător la vedere. Era un om mare cu aspect bolnăvicios, cu doi ochi de un albastru spălăcit, tiviţi cu riduri albicioase; pielea sa avea o culoare verde-pământie, ca cea a unei reptile ieşite dintr-o mlaştină, încercam să nu îl privesc, evitându-i ochii. Totuşi nordicul personaj a ajuns să-mi vorbească ieri seară. Greşeala s-a datorat secretarei mele, pe care reptila a reuşit, nu ştiu cum, s-o corupă. Eram singur, aşezat cu faţa către munţi; m-am trezit cu ea însoţită de el, a pronunţat numele acestuia, apoi a dispărut. Eram obosit şi nu am găsit forţa necesară să fug după ea şi să o admonestez.

— Vă voi spune imediat, îmi spuse, într-o excelentă engleză, omul bolnăvicios cu faţa pământie, de ce am ţinut să stau de vorbă cu dumneavoastră. Am citit într-un jurnal al d-voastră, publicat în Statele Unite, anumite păreri tranşante şi muşcătoare asupra unor capodopere ale literaturii universale. Mi-au plăcut foarte mult, le-am învăţat pe de rost şi am reflectat adesea asupra lor. Ele mi-au inspirat proiectul unei opere gigantice care comportă o foarte mare urgenţă. Mă ascultaţi?

— Vă ascult pentru că am urechi şi nu pot face altfel. Vă ascult pentru că nu am nici dorinţa şi nici forţa să mă ridic din acest fotoliu. Continuaţi deci, dar uitaţi-vă la ceas, pentru că într-o jumătate de oră va trebui să fiu în pat.

— Merită osteneala să ascultaţi, reluă omul reptilă, o idee născută din cartea d-voastră. Dumneavoastră m-aţi convins că vechea literatură a omenirii trebuie total refăcută sau, cel puţin, are nevoie de o îndrăzneaţă restaurare. De câţiva ani îmi consacru tot timpul, inteligenta şi cunoştinţele acestei opere titanice. Din vremea lui Homer şi chiar de la Goethe până azi, lumea s-a transformat profund, în timp ce aceste opere celebre au rămas cu obstinaţie neschimbate. De aceea aceste cărţi vechi sunt în parte greu de înţeles, în parte neplăcute cititorului de azi. Chiar forma lor, care părea perfectă strămoşilor noştri, trebuie ameliorată şi retuşată după gustul vremurilor noastre. Ceea ce trebuie în special schimbat, sunt situaţiile, peripeţiile şi catastrofele. Asta presupune o muncă istovitoare dar pasionantă.

Cunosc cele mai importante limbi ale lumii, le stăpânesc bine, pot lucra pe originale. Cum era şi firesc, am început cu poemele homerice, care par azi atât de naive şi de grosoloane. Am suprimat din Odiseea toate legendele infantile şi le-am înlocuit printr-o povestire instructivă asupra unui periplu în jurul Mediteranei antice. Masacrul Peţitorilor mi s-a părut nedemn de înţeleptul Ulise: l-am tăiat; am imaginat că Peţitorii au fost trimişi în exil, iar fiul lui Laerte a plecat într-o nouă călătorie dincolo de coloanele lui Hercule.

Edip a lui Sofocle mi s-a părut excesiv şi inuman. Am făcut astfel încât Edip să-si recapete miraculos vederea iar Antigona să facă o căsătorie fericită.

A trebuit să refac aproape în întregime Divina Comedie. De la moartea lui Dante au trecut mai mult de şase sute de ani şi în acest timp au apărut mulţi alji păcătoşi şi răufăcători, care meritau un loc în infern, în plus, am eliminat toate dulcegăriile teologice pe care le conţine poemul; ele nu sunt numai plicticoase dar, ceea ce e mai rău, ele nu mai corespund datelor actuale ale filosofiei pozitiviste.

Hamlet, de asemenea, mi-a dat mult de lucru: Shakespeare, dornic să satisfacă gustul pentru cruzime al publicului, a rezervat majorităţii personajelor sale o moarte violentă. Eu am rezolvat acest neajuns: Hamlet îşi omoară unchiul adulter, dar el reuşeşte să scape numai cu câteva zgârieturi; Ofelia este salvată cu ajutorul respiraţiei artificiale şi, în ultima scenă, reuşeşte să se căsătorească cu prinţul său iubit.

A trebuit să rescriu cel puţin jumătate din Don Quijote. Eroul reconceput de mine are momente de luciditate ce alternează continuu cu accese de nebunie, care dau naştere unor întâmplări foarte amuzante şi unor formidabile aventuri.

Faust de Goethe mi-a dat, de asemenea, multă bătaie de cap. Am suprimat cea de a doua parte, artificială şi ermetică, dar am îmbunătăţit mult prima parte. Mefisto recunoaşte că diavolii sunt o invenţie grotescă a spiritului omenesc; el se evaporă ca un vis odată cu răsăritul. Margareta este achitată de judecători iar Faust o ia de nevastă şi revine la catedra din Wittenberg.

Cu toate astea nu sunt decât la începutul acestei opere de ameliorare literară. Acum lucrez la Moby Dick a lui Melville şi la Saison en Enfer a lui Rimband…

A trebuit să-l întrerup. Nu mai puteam răbda. Dezgustul şi indignarea mi-au dat puterea să mă ridic în faţa omului reptilă, într-o atitudine ameninţătoare. Expresia privirii mele trebuie să fi fost teribilă, căci necunoscutul restaurator al marilor creaţii ale spiritului uman tresări de frică. Bâlbâi câteva cuvinte de scuză şi dispăru în întunericul grădinii.