FORTĂREAŢĂ PE MARE.

New-Parthenon, 6 octombrie.

DE CÎŢIVA ANI, lumea devine tot mai nesigură şi mai periculoasă, aşa încât a trebuit să mă gândesc să-mi pregătesc un refugiu inaccesibil. Vom avea, în curând războaie, invazii, revolte şi nimeni nu se poate crede în siguranţă. Cine se gândeşte la aceasta şi nu are intenţia să se lase înflămânzit sau gâtuit, trebuie să se pregătească din vreme.

Am găsit, pe coasta septentrională a Braziliei, nu prea departe de gura fluviului Paranahiba, o mică peninsulă, care-i tocmai ce-mi trebuie. Şi lucrările pentru a o face bună de locuit şi în stare să se poată apăra sunt de acum înainte pe calea cea bună. E legată de continent printr-un fel de istm, în care am pus să se aşeze trei rânduri de mine: în caz de primejdie, peninsula mea devine, în trei minute, o insulă.

Am pus să se construiască, pe colina cea mai înaltă, un castel de piatră, însă întărit în întregime cu plăci de oţel, mai ales pe acoperiş şi pe terase. Mai departe, între copaci, două case pentru oamenii de serviciu. Castelul are o subterană adâncă, împărţită în mai multe camere şi unde s-ar putea locui foarte comod, la nevoie. Mai este încă un subsol foarte mare, pentru provizii şi muniţii.

Am pus să se facă diferite instalaţii, care-mi asigură o absolută independenţă de restul oamenilor: trei cisterne pentru apă, o centrală electrică, o staţiune de radio, un frigorifer şi un uriaş depozit de cărbuni (deja plin). Înăuntrul castelului am aşezat o bibliotecă de aproape douăzeci de mii de volume care cuprinde capodoperele tuturor literaturilor, cele mai bune enciclopedii şi manualele tuturor ştiinţelor. Am apoi trei gramofoane ortofonice, cu o mare cantitate de discuri şi o galerie cu reproduceri în culori după capodoperele artei din toate timpurile şi din toate ţările.

Pe cea mai înaltă terasă este un telescop, cu o lentilă de douăzeci de mărimi, care poate să-mi fie de folos în nopţile de insomnie, dar se află şi o baterie de tunuri antiaeriene, pentru cazul când vreun avion indiscret s-ar împiedica de afacerile mele.

În peninsula mea se află, din fericire, un port natural, unde voi ţine totdeauna la adăpost, când voi locui aici, un yacht, două corăbii pentru vânarea balenelor şi două bărci cu motor. Cred ca m-am gândit la toate.

Îndată ce s-ar întâmpla schimbări neaşteptate sau mişcări ameninţătoare în ţara în care locuiesc, voi putea alerga în fortăreaţa mea de pustnic, unde nu lipseşte nimic pentru a trăi comod şi acolo să aştept, fără riscuri, sfârşitul crizelor. Locul e bine ales, fiindcă sunt aproape de golful Mexic şi yacht-ul meu poate să ajungă în câteva zile la New Orleans. Nu am oraşe în apropiere, din fericire, dar pământul e bogat şi poate să producă multe din lucrurile de care am nevoie pentru o lungă izolare. Voi aduce cu mine vreo treizeci de persoane şi printre ele un medic, un bibliotecar, un inginer, trei mecanici buni şi zece atleţi negri. Am şi cumpărat o sută de puşti, şase mitraliere şi-am comandat douăzeci de tunuri de coastă: dată fiind configuraţia peninsulei, apărarea e uşoară dinspre mare.

Un vapor, încărcat cu alimente conservate de tot felul, a şi plecat din Brazilia şi mă gândesc să pun să se construiască un grajd, în care să încapă vreo sută de vaci. Voi putea rezista astfel, chiar fără să primesc nimic din afară, cel puţin un an. Cu precauţiunile pe care le-am luat, nu mă înspăimântă singurătatea. Cu cărţi, muzică şi astronomie, timpul trece repede.

Mă miră mult faptul că marii seniori ai lumii, bogaţi ca şi mine şi chiar mai mult, nu se gândesc să-si pregătească adăposturi asemănătoare împotriva nenorocirilor şi a tulburărilor războinice şi revoluţionare. Orbirea oamenilor e neverosimilă, înspăimântătoare. Nimeni nu prevede şi nimeni nu ia măsuri împotriva dezastrelor, care sunt nu numai probabile, dar sigure şi poate de neînlăturat, în omenirea înnebunită din zilele noastre. Exemplul Rusiei n-a deschis ochii nici măcar acelor şefi ai plutocraţilor, care sunt mai expuşi pericolului de a fi împuşcaţi şi jefuiţi. Eu sunt poate unicul, în toată lumea care m-am gândit să-mi pregătesc un buen retiro pentru zilele de furtună – buen retiro care are ceva din castelul feudal, din mănăstirea întărită şi dintr-o vizuină de piraţi, dar e cu mult mai utilă decât acele vile somptuoase, pe care cei bogaţi le ţin la ţară, la îndemâna oricui ca şi când ar vrea să aţâţe invidia celor săraci şi să ispitească, prin uşurinţa lor, instinctul de a jefui, care se află în fiecare din noi.

În afară de acestea, refugiul meu peninsular îmi va folosi şi în timp de pace. Câteodată simt o dorinţă puternică de a fugi din oraşele şi chiar din satele prea populate. Voi face pe anahoretul şi pe pustnicul, cu toate comodităţile civilizaţiei. Şi nu există mai mare bucurie, după părerea mea, decât să te simţi cu totul despărţit de rasa odioasă a celor prea simpli, cu totul independent de ei şi într-un loc retras, bine păzit, unde aceştia nu pot nici să te tulbure, nici să te vatăme.