RAMON ŞI METALELE.

Madrid, 18 octombrie.

MĂ PLICTISESC îngrozitor, dar nu pot să plec.

— Ce oameni merită să fie cunoscuţi la Madrid? Am întrebat pe administratorul hotelului meu.

— Numai doi: Primo şi Ramon.

— Pe care mă sfătuieşti?

— Depinde. Toate persoanele plictisitoare se duc la Primo; la Ramon, cele care se plictisesc. Unul e asaltat de ziarişti; celălalt de trândavi şi de nebuni. Alegeţi.

— Am ales pe Ramon.

Îl găsii, în timpul nopţii, în vestita cafenea Pombo, înconjurat de şapte tineri bruni, care fumau ţigarete, ascultând în extaz pe maestrul greguerias-lelor. Ramon Gomez de la Serna e un domn brun, gras şi nostim, care are aerul că-si bate joc încontinuu de sine însuşi. Informat despre amabilitatea sa, m-am prezentat singur.

— Sunteţi american, spuse sentenţios Ramon şi n-aţi băgat de seamă niciodată că acest continent e format din două triunghiuri, care se opun prin vârfurile lor? America este un dublu simbol masonic, care se întinde între Atlantic şi Pacific. Până acum câţiva ani, cele două triunghiuri comunicau între ele graţie unui cordon ombilical, împărţit în patru republici: voi aţi tăiat acest cordon şi deja încep să se simtă groaznicele urmări. Voi credeţi, cu obişnuita voastră candoare, că mările n-au personalitatea lor. Când apele care scaldă China au întâlnit apele care scaldă Franţa, ceva grav s-a întâmplat pe pământ. Canalul Panama a fost deschis în 1913 şi în 1914 a izbucnit războiul mondial. Statele Unite, vinovate de această faptă fatală, au trebuit să facă ceea ce nu făcuseră niciodată: să trimită o armată în Europa. Şi acum, trebuie să-si primească pedeapsa: s-au îmbogăţit în mod fabulos, aşa încât au devenit mai sclave şi mai invidiate decât înainte. Nu vă atingeţi de materie, căci materia se va răzbuna.

În ultimul timp m-am adâncit în operele lui Jagadis Chandra Bose. Ştiţi, desigur, cine e Bose: cel mai mare savant din India şi unul din cei mai mari biologi din vremurile noastre. El a făcut o descoperire imensă: că şi plantele şi metalele au suflet. În ce priveşte plantele erau unele bănuieli şi mitologia cunoaşte arborii vrăjitori, arborii asasini, florile îndrăgostite şi frunzele vorbitoare. Dar cât despre metale, nimeni n-a bănuit vreodată că ar avea o sensibilitate şi o voinţă asemănătoare cu a noastră. Eu pot, cu modesta mea experienţă, să confirm descoperirea lui Bose.

Nu de astăzi observ eu sufletul obiectelor neînsufleţite. Cunosc de ani de zile sărmane obiecte de alamă, torturate de contactul continuu cu apa, care tuşesc şi gem de-ţi face milă. Am văzut potcoave de măgari cutremurându-se la atingerea unei cărămizi pline de noroi sau a unei murdării dezgustătoare. Printre prietenii mei, număr câteva chei vechi care au faţă de mine o familiaritate simpatică şi care refuză să-mi deschidă uşa, atunci când, necredincios cultului meu pentru noapte, mă întorc acasă prea devreme. Aţi observat vreodată capacul ceasului domniei-voastre? Serviţi-vă de el ca de o oglindă şi veţi vedea. În unele zile, vă redă imaginea înfrumuseţată, ca a unui erou; altădată vă deformează cu răutate, vă face de nerecunoscut, monstruos.

Ne servim de metale cu un egoism înspăimântător. Nu numai că le scoatem din adâncul pământului, adică din locuinţa lor naturală, dar le tratăm cu o cruzime de neînchipuit, respingătoare. Poate credeţi că fierul se bucură când e silit să se înmoaie şi să se topească în foc? Credeţi că piatra şi marmora, smulse cu brutalitate din munţi, sunt mulţumite să fie prefăcute în stupide bucăţi geometrice şi silite să emigreze în oraşe, pentru a ascunde de ochii altora infamiile noastre domestice? Fierul şinelor suferă foarte mult de greutatea continuă a trenurilor. Când se rugineşte, voi ziceţi că e acţiunea aerului. Dar rugina n-ar putea să fie, dimpotrivă, mânia fierului, dată pe faţă? Argintul, din cauză că e mânuit de oameni, a luat culoarea opacă a tuberculoşilor şi aurul, de când e închis în criptele băncilor, dă semne de nebunie; şi pe bună dreptate, deoarece l-au despărţit de fratele său ceresc, soarele.

Aş putea să vă dau o mie de exemple despre suferinţa metalelor. Dar trebuie să adaug că uneori manifestă un început de voinţă conştientă şi încearcă să se răscoale. Am cunoscut peniţe de oţel englezeşti care refuzau să scrie cuvinte împotriva autorităţii şi moralei şi nu mai de mult decât ieri, cocoşul revolverului meu s-a încăpăţânat să nu funcţioneze, poate pentru că a observat că aveam intenţia să ucid o pisică foarte frumoasă, care cu miorlăitul ei fioros mă turbura de la lucru. Aici, la Pombo, am avut un caz cu totul ciudat: un critic foarte aspru al cărţilor mele a venit într-o zi în această cafenea; una după alta, lingurile îi alunecau din mâini şi cădeau jos: obişnuite să servească oameni inteligenţi, ele îşi refuzau serviciile unui duşman al spiritului.

Cei şapte tineri fumau, zâmbeau, admirau şi erau încântaţi.

— Dacă tot ce spuneţi este adevărat, întrebai eu, ce aţi vrea să faceţi?

— Aş întemeia, în una din zilele acestea, Liga pentru drepturile metalelor, răspunse Ramon. După cum sunt societăţi pentru protecţia animalelor, este drept să fie una şi pentru protecţia metalelor. Din moment ce suntem siguri că şi ele pot să simtă şi să sufere ca şi noi, datoria noastră e să micşorăm cel puţin groaznicele persecuţii, ale căror victime mute şi răbdătoare sunt. Principalul nostru program ar fi să înapoiem minelor metalele, pietrele carierelor, aurul râurilor aurifere, diamantele terenurilor diamantifere. Un program – nu o ascund – foarte nepopular şi greu de executat. Dar cel puţin am putea întemeia spitale pentru metalele bolnave, pentru aurul care piere, din cauză că e bătut, pentru fierul invalid, pentru argintul tuberculos şi poate case de adăpost pentru bronzul prostituat în formă de monumente şi arama contaminată în formă de monede. N-aţi da ceva din dolarii domniei-voastre pentru această operă de înaltă binefacere?

Cei şapte tineri întoarseră spre mine cei paisprezece ochi ai lor.

— Cu plăcere, răspunsei, dar credinţa mea în sufletul metalelor nu e destul de tare ca să scot dolarii din buzunar. Îndată de voi studia cărţile lui Bose şi voi fi încredinţat, vă voi trimite un cec. Până atunci, vă cer favoarea de a gândi la dreptul gâtlejurilor noastre însetate. Aş putea oferi cocktails acestor domni?

Oferta fu primită cu plăcere. Ramon continuă să vorbească cu umor, până la trei dimineaţa. Dar nu reuşesc de loc să-mi amintesc de celelalte revelaţii surprinzătoare, pe care s-a distrat comunicându-mi-le.