Ce vreţi de la mine?

Cu toate astea toţi mă caută, toţi vor să stea de vorbă cu mine, toţi se interesează de mine direct sau de la alţii. Unul mă întreabă cum o mai duc, dacă m-am refăcut, dacă am din nou poftă de mâncare, dacă fac plimbări; altul mă întreabă dacă lucrez, dacă am terminat cutare carte, dacă nu încep una nouă. Un neamţ deşirat, cu figură de maimuţoi vrea să-mi traducă operele, o rusoaică strâmbă, tânără vrea să-i scriu povestea vieţii mele; o doamnă americancă vrea să afle neapărat ultimele ştiri despre mine; un domn american îmi trimite trăsura lui la scară, ca să mă duc să iau masa cu el şi să-i fac confidenţe; tovarăşul meu de şcoală şi de palavre de acum zece ani vrea să-i citesc pe rând tot ce scriu; prietenul meu pictor are pretenţia să stau nemişcat în faţa lui, ore de-a rândul, ca să-mi facă portretul; ziaristul vrea să ştie unde locuiesc; prietenul meu mistic vrea să afle cum stau cu sufletul; prietenul meu om de afaceri se interesează dacă am punga plină; preşedintele societăţii noastre îmi dă ordin să ţin un discurs; doamna spiritualistă mă roagă să mă duc mai des să iau ceaiul la ea acasă, ca să afle părerea mea despre Iisus Hristos şi despre chiromantul sosit de curând.

Dar, la naiba, ce sunt eu? Ce drept aveţi voi, toţi ăştia, să-mi tulburaţi viaţa, să-mi furaţi timpul, să-mi scormoniţi sufletul, să mă secătuiţi de gânduri, să mă vreţi drept tovarăş, confident şi informator? Drept cine mă luaţi? Sunt un actor

201plătit ca să joace seară de seară în faţa mutrelor voastre vrednice de-a fi pălmuite comedia inteligenţei? Sunt oare un sclav pe care l-aţi cumpărat cu bani gheaţă şi care trebuie să se închine în faţa capriciilor voastre de oameni fără griji şi să vă ofere drept omagiu tot ce ştie şi ce poate?

Sunt un om care ar fi vrut să ducă o viaţă eroică şi să facă lumea mai suportabilă în propriii săi ochi. Dacă într-un moment de slăbiciune, de uitare de sine sau silit de împrejurări, azvârl lumii vreo iritare îngheţată în cuvinte, vreun vis îmbrăcat în imagini, luaţi-le sau aruncaţi-le, dar nu mă mai plictisiţi.

Sunt un om liber, am nevoie de libertate, simt nevoia să fiu singur, trebuie să rumeg în mine însumi ruşinile şi tristeţile mele, să mă bucur de soare şi de pietrele de pe stradă, fără să fiu însoţit şi fără să mi se vorbească, numai cu muzica inimii mele. Ce vreţi de la mine? Tot ce vreau să spun – public, tot ce vreau să dăruiesc – dăruiesc. Curiozitatea voastră îmi întoarce stomacul pe dos, complimentele voastre mă umilesc, ceaiul vostru mă otrăveşte. Nu datorez nimic nimănui şi n-am de dat socoteală decât lui Dumnezeu.