Justificare stilistică

Eu nu scriu pentru bani, nu scriu ca să măi (y împăunez, nu scriu ca să fac codoşlâc cu fete modeste şi cu bărbaţi graşi, nu scriu nici ca să-mi anin la pălăria neagră, cu boruri largi caraghioasa ramură de laur a faimei cetăţeneşti. Scriu numai ca să-mi descarc sufletul, în sensul cel mai ordinar care vă poate trece prin minte vouă, delicate imaginaţii de baritoni fără ocupaţie! Luaţi aminte, nu zic pentru a mă elibera, cum zice pletosul vostru erou eponim, sublimul filistin Wolfgang Goethe, consilierul intim al ducelui de Weimar şi al sufletelor prometeilor reabilitaţi.

Prin tragicele frivolităţi ale unui Werther, el se elibera de măruntele disperări ale unei voite îndepărtări, iar produsul acestei eliberări ajungea pe măsuţele de noapte ale unor frumuseţi

264sentimentale şi veştejite şi la căpătâiul viitorilor sinucigaşi, ca o jucărie mortală înzorzonată cu toate acordurile unei literaturi mediocre.

Eu, în schimb, mă descarc şi îi dau descărcării mele mai plebeiene şi mai dezgustătoare nume: o numesc scuipatul care ţâşneşte din gâtlejul meu inflamat şi care zboară ca prin farmec în nenumăraţi stropi pe toate feţele pe care mă simt vrednic să le pălmuiesc; o numesc fierea vărsată pe care mi-a distilat-o din sânge spectacolul vieţii noastre; o numesc scursoare a puroiului din umflăturile, din rănile şi din buboaiele personalităţii mele imorale, în pericol să se molipsească din cele mai aglomerate spitale. Nu, domnilor! Nimic delicat – vă avertizez!

— Nu va ieşi din această pană ce alunecă pe hârtie.

Aş vrea ca, în locul cernelii decolorate, din vârful ei despicat de oţel să curgă sânge negru şi fierbinte, ca acela ce picură din pieptul eroului într-o încăierare nocturnă; aş vrea ca flerul să sfâşie şi să mistuie hârtia peste care trece, ca şi cum ar fi înroşit în foc; iar din brazdele pârjolite să se înalţe spre nasul dornic al cititorului un fum acru şi binefăcător.

Onorat public, eu nu sunt dintre cei care scriu cu aerul umil şi prevenitor al servitorilor care duc paltonul şi blana. Există şi inşi care se aşază în faţa cititorului imaginar aşa cum un fals napo-litan se sprijină de zid cu chitara atârnată de-a curmezişul pieptului şi cu gura patetic căscată sub ferestrele unei pensiuni de vilegiaturişti generoşi; alţii, în schimb, i se aruncă la picioare ca nişte Magdalene despletite care scot din sticluţe balsamuri şi alifii pentru toate zgârieturile şi bătăturile sufleteşti; alţii mi se par nişte tineri265seminarişti în sutane albe, care agită la altar cădelniţele de alamă duminica, în timpul slujbei.

Eu sunt dintr-o altă rasă. Nu m-am născut în suflarea paşnică a unui bou sau a unui măgar, iar bunii păstori n-au venit să-mi ţină tovărăşie în cea dintâi zi a vieţii mele. M-am născut revoluţionar şi nu sunt deloc sigur că atunci când am ieşit pe însângerata poartă maternă n-am intonat, în loc de obişnuitele ţipete de uimire, vreun crâmpei dintr-o Marseilleză stânjenitoare. Orice guvern ar conduce lumea, eu voi fi mereu în opoziţie. Expresia naturală a spiritului meu e protestul, atitudinea spontană a trupului meu e aceea a asaltului la baionetă, figurile mele preferate sunt invectiva şi insulta. Pe buzele mele, orice cântec de iubire se transformă într-un refren de revoltă, cele mai cordiale efuziuni sunt retezate dintr-odată de un hohot de râs, de un rânjet, de o mânioasă ridicare din umeri. Ah, dacă fiecare cuvânt al meu ar fi un glonţ de carabină şuierând prin aerul liber, fiecare frază – o flacără, fiecare capitol – o baricadă bine apărată, fiecare carte a mea – un bloc de stâncă uriaş şi greu, în stare să spargă căpăţânile pletoase ale unui întreg popor!

Există cuvinte albe, fragile şi înmiresmate ca iasomia; există altele dulcege şi lipicioase ca zahărul roşu din acadelele copiilor săraci; altele pufoase, călduţe şi vicioase precum cărnurile amantelor de patruzeci de ani; apoi altele atât de paradiziace, gingaşe şi delicate, încât numai penele de gâscă ale bătrânilor sfinţi nemâncaţi le pot aşterne pe hârtie, ca pe nişte fluturi tremurători, alcătuiţi din reflexe de praf; există, în266fine, altele atât de comune şi de lipsite de gust, încât proza compusă cu ajutorul lor se sfărâmă între degete, ca un miez de pâine uscată.

Dar cuvintele pe care le aleg şi le prefer eu nu sunt de genul acesta: cuvintele mele trebuie să fie tari precum cremenea; zgrunţuroase, aspre şi neplăcute precum pietrele ce cad din surpături şi se desprind din galeriile minelor; trebuie să fie sincer şi firesc nude, aşa cum au ieşit întâia oară din gurile duhnind a vin ale plebei creatoare. Cu asemenea cuvinte grosolane şi primitive vreau să fac o proză robustă, compactă, solidă, trainică şi sănătoasă, care să-i facă de ruşine pe parfumierii şi pe liberţii celor mai rafinate literaturi. Iar când mă voi goli de scuipatul, de puroiul, de fierea şi de sângele stricat, când mă voi descărca pe de-a-ntregul, atunci voi deveni şi eu suav precum crinii din vale, iar dimineaţa voi asculta plin de reculegere ciripitul păsărelelor ce sar pe olanele mişcătoare şi mă voi emoţiona privind legănarea clopotelor în clopotniţele scunde şi coşcovite ale bisericilor uitate, şi mă voi plimba pe aleile grădinilor, afară din oraş, cu capul plecat, ca să nu strivesc cumva vreo uriaşă furnică strân-gătoare. Atunci veţi auzi ţâşnind din inima mea eliberată un cântec atât de plin de voluptate, atât de încărcat de duioşie, de o dragoste atât de tân-guitoare şi de delicată, încât niciunul din voi nu va fi în stare să-l asculte fără să-şi aducă aminte clipa cea mai luminoasă şi mai pasionată a tinereţii sale, fără să sufere de o prea sfâşietoare blândeţe.267