Puțină certitudine

Nu cer nici pâine, nici glorie, nici compătimire. Nu aştept îmbrăţişări de la femei, bani de la bancheri sau elogii din partea celor „geniali”. De asemenea lucruri mă lipsesc, le câş-tig sau le fur singur. Dar cer şi implor, cu umilinţă, în genunchi, cu toată puterea şi pasiunea sufletului meu, puţină certitudine, doar una, o credinţă sigură, oricât de mică, un atom de adevăr! Vă rog şi vă implor, pe tot ce aveţi mai drag şi mai de preţ, pe viaţa voastră, pe dragostea voastră de azi, pe ideea voastră cea mai îndrăgită, să-mi spuneţi dacă se află printre voi vreunul care să aibă ceea ce caut eu, dacă e cineva care să fie sigur, care să cunoască şi să ştie, care să trăiască şi să se mişte întru adevăr. Iar dacă există şi nu greşeşte, nu se amăgeşte, şi dacă e la fel de generos pe cât e de norocos, să-mi spună şi mie ce cunoaşte şi ce ştie, să-mi destăinuiască sub jurământ şi să-mi vândă pe cât vrea şi cum vrea adevărul său.

Am nevoie de puţină certitudine – am nevoie de ceva adevărat. Nu mă pot lipsi de asta, nu mai pot trăi fără asta. Nu cer altceva, nu cer nimic în plus. Ceea ce cer e mult, e un lucru extraordinar: o ştiu. Dar îl vreau cu orice chip, 230cu orice preţ, trebuie să-mi fíe dat dacă există cineva pe lume căruia îi pasă de viaţa mea.

Asta e tot ce-am căutat în viaţă. Încă de copil, n-am trăit decât pentru asta. Am bătut la toate uşile, am căutat în ochii tuturor oamenilor, am întrebat buzele lor şi am sondat mii şi zeci de mii de inimi în zadar. În zadar m-am aruncat în viitoarea vieţii, unde am fost gata să mă înec şi să vărs, în zadar, mereu în zadar, mi-am distrus ochii cu cărţile vechi sau recente şi mi-am lăsat mintea să vuiască de urletele filosofilor rivali; în zadar, mereu în zadar, am stârnit ecourile lăuntrice şi am pregătit cu umilinţă căile revelaţiei. N-a venit nimic şi n-a răspuns nimeni.

N-a răspuns nimeni în aşa fel încât să aline orice dorinţă şi orice nevoie de-a mai întreba; n-a venit nimic care să-mi liniştească inima nerăbdătoare şi să-mi îndestuleze sufletul însetat ca un deşert. Nu, toate încercările şi eforturile au fost zadarnice: mulţi pereţi s-au prăbuşit, multe ziduri au crăpat, unele încetul cu încetul, ca nisipul care se macină, altele cu zgomot mare, ca şi când o nouă lume ar fi ieşit din pântecul celei vechi. Dar dincolo de fiecare perete se întindea doar golul, dincolo de fiecare zid se afla doar bezna, iar ecoul era atât de ciudat, că fiecărui da plin de speranţă îi răspundea un nu obosit şi fără margini.

Nimeni n-ar putea să spună că n-am avut curaj, încă îmi aduc aminte nopţile lungi, senine, petrecute sub cerul liber, cu iluzia infinitului în suflet, sub cerul şi stelele care te umplu de sfinţenie şi-ţi curăţă gândul de culorile animalice ale zilei.

M-am aplecat peste lentila microscopului: şi ce-am văzut? Ceea ce văd zi de zi cu ochiul liber:

231fiinţe mici, într-o lume mică, înghiţindu-se una pe alta.

Au venit şi oamenii credinţei, şi cei însărcinaţi să păstreze credinţa. Toate discursurile lor n-au izbutit să sădească în mine credinţa care se afla în cuvintele lor, iar acolo unde erau cuvintele, spiritul meu blestemat descoperea amăgire, orgoliu, iluzie, neştiinţă, prefăcătorie, trândăvie, calcul şi tot ceea ce vrea să facă din Dumnezeu o slugă a omului.

Nici cu filosofii n-am avut noroc: cei mai buni erau grămătici care tot ascuţindu-şi coasele făceau să cadă recolta uscată la pământ înainte de-a o cosi, iar alţii erau poeţi care o luau pe arătură, energumeni lipsiţi de graţie, care desenau zi şi noapte, în cetăţi imaginare unde nimeni n-ar putea să trăiască, faţade lungi, înalte şi bogate, îndărătul cărora nu se zărea nici urmă de odăi.

Nici un adevăr din nici o parte. Vreau să spun un adevăr din acelea care te fac să cazi cu faţa la pământ, ca un trăsnet divin, şi luminează cu o strălucire de nestins tot ce e în afară şi înăuntru, omul şi imaginea lui. Dar din nici o parte nu mi-a venit nici o certitudine. In fiecare lucru am văzut şi reversul lui, şi reversul reversului; toate ideile erau diamante şi prisme, hermeşi cu patru frunţi şi sfincşi cu o mie de răspunsuri la zece întrebări. Despre nici un lucru nimeni n-a fost în stare să spună: e aşa şi nu altfel. La nici o problemă nu se poate răspunde într-un singur fel şi numai într-unui singur. Fiecare om care vorbeşte are dreptate în felul său, iar cel care i se opune are şi el dreptatea sa, are dreptate chiar şi cel care li se opune primului, celui de-al doilea şi unui eventual al patrulea. Rând pe rând ne vedem siliţi să recunoaştem: chiar şi nebunul232are argumentele sale, iar acestea trebuie ascultate cu înţelepciune.

Eu, sceptic? Nu, din păcate. Nici măcar sceptic. Scepticul e norocos: lui îi mai rămâne o credinţă -credinţa în imposibilitatea certitudinii.

El poate fi liniştit şi, dacă-i convine, dogmatic. Dar eu nu. Eu nu cred nici măcar în deşertăciunea oricărei căutări, nu sunt sigur nici măcar de inexistenţa certitudinii. Intre lucrurile posibile se află şi următorul: ca adevărul să existe, iar cineva să-l cunoască. Ce are a face că eu nu l-am găsit şi că nu-l cunosc? De azi înainte nu mai vreau să trăiesc aşa: nu mai vreau să mă zbat, ca acum, între îndoială şi negare, chinuit de o dorinţă mereu vie, zdrobit de o înfrângere mereu repetată. Vreau să mă ajute cineva, vreau ca omul care a ajuns să se liniştească să-mi dea şi mie ceva din pacea lui.

Dar nu vorbe, vai, nu amăgiri, nu palavre, nu speranţe de copil sau trăncăneli muiereşti.

Vreau o certitudine sigură, chiar dacă e numai una! Vreau o credinţă nestrămutată, chiar dacă e numai una! Vreau un adevăr adevărat, oricât de mărunt, oricât de meschin, doar unul! Dar un adevăr care să mă facă să pun degetul pe substanţa cea mai intimă a lumii; sprijinul ultim, cel mai solid; un adevăr care să se împlânte singur în creier şi să nu mai permită perceperea a ceea ce îl contrazice; într-un cuvânt, un adevăr care să fie o cunoaştere, o cunoaştere adevărată, desăvârşită, definitivă, autentică, absolută.

Fără acest adevăr nu mai pot trăi. Dacă nimănui nu-i e milă de mine, dacă nimeni nu-mi poate răspunde, voi căuta în moarte beatitudinea luminii depline sau pacea neantului veşnic.233