A patra întâmplare

Din care se va vedea cum s-au ridicat craii saxonilor și danezilor cu oaste asupra burgunzilor și cât de cumplit a luptat Siegfried împotriva lor

Iată că într-o zi veni solie în țara craiului Gunther, trimisă într-acolo de
vrăjmașii săi. Solii fură călăuziți îndată la curte, unde craiul îi salută frumos
și le spuse:

— Fiți bineveniți! Cine v-a trimis încoace și ce vești ne aduceți?

— Îngăduiți-ne, doamne, spuse unul din ei, să facem arătare fără a tăinui
nimic. Suntem trimiși la voi de măriții crai Lüdeger din țara saxonilor și
Lüdegast din țara danezilor care râvnesc să vă calce hotarele.

Măriile lor vă poartă mare ură, drept care, până în douăsprezece
săptămâni vor veni cu oaste asupra voastră, zdrobindu-vă multe coifuri și
scuturi. Dacă vreți să cădeți la învoială, zoriți-vă până nu se apropie cetele
puternicilor voștri dușmani să vă facă stricăciuni și cumplită durere.

— Vă voi da de știre ce-am hotărât, spuse bunul crai. Zăboviți până țin
sfat cu prietenii mei.

Se mâhni îndeajuns puternicul Gunther. Porunci să fie chemați Hagen și
ceilalți slujitori. Trimise îndată și după Gernot. Cei mai buni viteji veniră
degrabă la curte.

— Dușmanii vor să ne calce țara fără niciun temei, îi vesti craiul.

— Îi vom stăvili cu paloșele, răspunse Gernot, și dacă va trebui să pierim,
vom pieri cu cinste. N-au decât să poftească!

— Nu-mi pare lucru de șagă, se ridică Hagen din Tronje. Lüdegast și
Lüdeger sunt plini de semeție, iar noi nu vom putea strânge oștire așa
curând. Vă sfătuiesc să-l înștiințăm pe Siegfried.

În vremea aceasta solilor li se dădu găzduire în oraș. Cu toate că veneau
din partea vrăjmașilor, Gunther porunci să fie bine îngrijiți până va cere
ajutorul prietenilor. Întâlnindu-se cu Siegfried, acesta îl întrebă pe crai de ce

este mâhnit. Îi răspunse Gunther:

— Numai prietenilor statornici le pot destăinui mâhnirea mea.

Siegfried făcu fețe-fețe…

— Dacă umblați după prieteni statornici, eu sunt unul din ei, îi mărturisi
viteazul și mai adăugă: sunt gata să vă slujesc cu credință până la capătul
zilelor mele!

— Fii lăudat, mărite Siegfried! Vorbele tale mă bucură mult. Dacă voi mai
avea de trăit, te voi răsplăti așa cum se cuvine… Ascultă-mi acum mâhnirea:
am primit solie de la vrăjmașii mei că în curând ne vor ispiti cu oaste aici la
Worms.

— Aceasta-i pricina? Nu vă mâhniți, mărite crai, îi liniști viteazul. De-ar
avea vrăjmașii voștri și treizeci de mii de ajutoare, tot îi voi birui, chiar dacă
eu însumi nu voi avea decât o mie. Îi voi îngenunchea mai înainte de-ar călca
în țară! Bizuiți-vă pe mine!

Îi mulțumi craiul, spunându-i:

— Îți voi fi mereu cu recunoștință.

— Dați-mi o mie de oameni, mai spuse Siegfried, și cu cei doisprezece
viteji ai mei vom izbuti prea bine să apărăm țara. N-ar fi rău să ajute la
aceasta Hagen și Ortewein, Dankwart și Sindold, precum și viteazul Volker.

Cel din urmă să poarte steagul. Nu-i altul mai bun ca el pentru aceasta!

Mai adăugă Siegfried, sfătuindu-l pe crai:

— Trimiteți solii acasă la stăpânii lor și faceți-le cunoscut că cetățile
noastre îi așteaptă.

Bunul crai îi chemă pe trimișii lui Lüdeger la curte, le făcu daruri și,
dându-le însoțitori de nădejde, le spuse:

— Vestiți pe puternicii mei vrăjmași că ar face mai bine dacă s-ar domoli.

Cu toate acestea, dacă vor să mă caute aici, în țara mea, ca să-mi ucidă
prietenii, vor pătimi și ei destule.

Solii cerură îngăduință să plece, își luară fără multe nazuri bogatele
daruri și părăsiră bucuroși țara. Auzind vrăjmașii răspunsul, se străduiră săși adune ajutoare cât mai multe. Craiul Lüdegast strânse douăzeci de mii de
războinici danezi, la care mai adăugă și Lüdeger vreo patruzeci de mii din
Saxonia. Ordia începu să galopeze spre Burgundia. Gunther izbuti și el să-și
strângă oștirea. Hagen era căpitanul ei, iar viteazul Volker – stegarul. Nu
lipseau de acolo nici Sindold și Hunold, Dankwart și Ortewein. Pe toți i-a
câștigat aurul bogatului crai.

— Mărite Gunther, spuse Siegfried atunci, rămâneți acasă cu doamnele și
fiți fără grijă. Apăra-voi cu cinste faima și olaturile voastre. Îi vom birui pe
vrăjmași chiar în țara lor, ca să li se-ntoarcă semeția-n scârbă! Și astfel
porniră vitejii. Trecură prin Hessa, de-a dreptul spre țara saxonilor. Pustiau
totul în cale cu jaf, cu fier și pară. Curând cunoscură cei doi crai ce înseamnă
grija și nenorocirea.

— Voi cerceta eu însumi unde se află războinicii, spuse frumosul fecior al
Siegelindei și încingându-și armele porni singur în căutarea lor. Deodată
văzu pe un câmp marea oștire vrăjmașă. Erau vreo patruzeci de mii de
războinici. Siegfried măsură cu ochi scăpărători puhoiul. Zări pe unul bine
înarmat care tocmai se ridica să cerceteze. Și acesta îl zări pe viteaz. Cel ce
iscodea purta un strălucitor scut de aur în mâna stângă. Nu era altul decât
craiul Lüdegast. Siegfried zvâcni ca o săgeată împotriva lui. Lüdegast făcu la
fel. Se izbiră în scuturi cu toată puterea lăncilor. Mărețul crai fu cuprins de
îngrijorare. Îmboldiți de pinteni, caii îi purtau iute ca un iureș. Răsucindu-i
cavalerește din frâu, cei doi, înverșunați, scoaseră paloșele. Cutezătorul
Siegfried lovea de răsuna câmpia. Scântei și pălălăi țâșneau din coifuri, parcă
ar fi fost de foc. Lupta cumplit viteazul din Țara de Jos! Dar și Lüdegast lovea
din răsputeri. Proptindu-se vânjoși în scuturi se luptară vitejii până când
Siegfried dobândi izbânda. Prin armura strălucitoare și destul de tare îi făcu
craiului trei răni adânci. Mult năduf agonisi vrăjmașul! Recunoscându-se
învins, craiul ceru viteazului Siegfried să-i cruțe viața în schimbul țării sale,
lămurind că el este Lüdegast. Siegfried, bucuros, vru să-l ia ostatec. Atunci fu
atacat de vreo treizeci de oșteni din ceata lui Lüdegast, care urmăriseră
lupta dintr-un foișor. Siegfried își apăra cu braț năpraznic ostatecul. Îi culcă
pe toți la pământ. Numai pe unul îl lăsă cu viață ca să ducă veste și la ceilalți.

Acesta, văzându-se cruțat, o zbughi destul de repede la ai săi. Că le spuse
adevărul, se vedea prea bine de pe coiful său înroșit de sânge. Rău s-au
mâhnit danezii când au aflat că stăpânul lor a fost luat ostatec. I se duse
vestea și fratelui său Lüdeger, care începu să zbiere de mânie. Era îndurerat
peste măsură.

Siegfried îl încredință pe Lüdegast lui Hagen, care mult se mai înveseli
primindu-l! Apoi li se porunci burgunzilor: „ridicați steagurile!”

— Viteji de la Rin! grăi Siegfried, mai avem de lucru până cade seara!

Luați-vă după mine! Vă duc negreșit la oastea lui Lüdeger. Poftesc să văd
numai coifuri zdrobite de brațele voastre!

Gernot și supușii săi săriră pe cai. Bravul Volker apucă flamura de luptă și
porni în fruntea oștirii. În urma lor se învăluiau norii de colb. Scuturile
sclipeau în bătaia soarelui. Și saxonii îi întâmpinară cu paloșe bine croite și
ascuțite. Se buluciră unii spre alții și învălmășeala ținu toată ziua. Sindold,
Hunold și Gernot loveau cu sete în vrăjmași, doborând mai mulți decât putea
visa vitejia lor. Nu mai vorbim de Volker, Hagen și Ortewein care stingeau cu
sânge lucirea multor coifuri. La fel și Dankwart săvârșea minuni. Danezii
erau puși la grea încercare. Scuturile lor răsunau puternic sub loviturile
paloșelor făcătoare de răni. Înverșunați în luptă și saxonii brăzdau destule
răni adânci. Când se aruncau burgunzii asupra lor, vedeai numai șei
împroșcate cu sânge. Așa lacomi de faimă erau cavalerii!

Cei doisprezece viteji ai lui Siegfried se adunară în jurul stăpânului lor,
intrând cavalerește în luptă. Erau atât de cutezători, că nu-i putea întrece
nimeni. Secerară trei rânduri de oștire până au ajuns în fața războinicilor lui
Lüdeger. Veni atunci și Hagen să dea ajutor.

Când văzu puternicul Lüdeger cât de sus ridică Siegfried acel paloș
Balmung și cât de cumplit lovește, turbă de mânie. Oștile se traseră puțin
îndărăt, iar cei doi viteji – Lüdeger și Siegfried – înaintară unul spre altul.
Lüdeger bănuia că Gernot îl luase ostatec pe fratele său. Mai pe urmă a aflat
el că Siegfried săvârșise aceasta. Măsurându-se din ochi, cei doi războinici își
puseră la încercare puterile. Craiul, năpustindu-se în luptă, lovi atât de tare
cu paloșul, că lui Siegfried îi îngenunche calul sub șea. Siegfried fu cuprins de
o mânie înfricoșătoare. Dintr-o singură lovitură îi sfărâmă craiului
ferecătura scutului. În clipa aceea Lüdeger recunoscu pe scutul potrivnicului
său o coroană zugrăvită. Abia atunci băgă de seamă cu cine își măsura
puterea și se dădu învins, strigând către supușii lui:

— Lăsați-vă păgubași, nu mai luptați! L-am recunoscut printre burgunzi
pe Siegfried cel puternic. Diavolul ni l-a trimis aici!

A poruncit apoi oștenilor săi să închine steagurile și ceru pace. Burgunzii
făcură pace, dar Lüdeger a rămas ostatec la ei. Numai brațul neînvins al lui
Siegfried a săvârșit minunea. Câmpul era plin de coifuri sparte și scuturi
sfărâmate. Cinci sute de ostateci luară atunci burgunzii. Gernot și Hagen se
îngrijiră ca răniții să fie duși cu tărgile.

Biruiți, danezii porniră rușinați spre casă. Nici saxonilor nu li se cuvenea
mai multă laudă. Mulți prieteni și multe soții cumsecade își jeleau acum
morții.

Burgunzii încărcară samarele pentru întoarcerea la Rin. Întreaga oștire a
craiului Gunther aduse laude puternicului Siegfried. Gernot trimise solie la

Worms să vestească prietenilor biruința, așa cum se cuvenea.

Cei de-acasă, care tocmai se jeluiau îngrijorați, primiră cu mare bucurie
prielnica veste. Doamnele întrebau zorite cum au izbândit soții lor la oaste.
Kriemhilda chemă la ea, în mare taină pe unul dintre soli, căruia mai demult
îi mărturisea toate tainele inimii sale. Îndată ce intră la ea, domnița îl
întrebă:

— Cum au isprăvit lupta fratele meu Gernot și ceilalți prieteni? Au rămas
mulți morți? Cine a luptat cel mai bine? Să nu-mi ascunzi nimic! Aurul meu
te va răsplăti îndeajuns.

Cinstitul sol dădu lămuriri la toate întrebările, întocmai așa cum a fost.
Încheind veștile, spuse:

— Ai noștri n-au șovăit nicicând, luminată domniță, dar trebuie să
mărturisesc că cea mai măreață luptă care s-a văzut vreodată, tot Siegfried a
purtat-o. El i-a biruit și i-a luat ostateci pe cei doi crai. Lüdeger se căiește tot
timpul că a căutat pricină stăpânilor mei de la Rin.

Obrajii luminoși ai domniței se îmbujorară de bucurie că frumosul și
viteazul Siegfried a scăpat nevătămat dintr-o asemenea încercare. Porunci
să i se dea solului, răsplată, veșminte bogate și zece măsuri de aur. Iată de ce
este bine să aduci vești plăcute domnițelor bogate!…

În vremea aceasta se întoarse și oastea. Gunther ieși bucuros s-o
întâmpine, mulțumind prietenește vitejilor pentru biruință. Când află însă că
se pierduseră șaizeci din oamenii săi, se întunecă…

Oastea descălecă în fața palatului și fu găzduită cu grijă în oraș. Craiul
porunci să fie bine îngrijiți răniții și oaspeții. Până și cu vrăjmașii se arăta
bun. Îi spuse lui Lüdegast:

— Fii binevenit la mine! Multă păgubire ne-ați adus, căutându-ne pricină
din senin. Fie lăudați prietenii mei că m-au sprijinit așa de bine!

— Le poți mulțumi, intră și Lüdeger în vorbă. Ostateci ca ai voștri, n-a mai
văzut nicicând alt crai. Îndurați-vă de noi și vă vom răsplăti cu mari bogății!

— Vă slobozesc pe amândoi, spuse Gunther, numai să rămâneți oaspeții
mei. Cer chezășie că nu veți părăsi țara fără învoirea noastră.

Cei doi făgăduiră, strângând mâna craiului Gunther. Apoi fură duși la
odihnă. Ostatecilor sănătoși li se turnă mied și vin bun, iar celor răniți li se
dădu mare îngrijire. Vracii căpătau aur și argint cu nemiluita pentru rănile
pe care le oblojeau.

Cei ce voiau să plece pe la casele lor au fost poftiți să mai rămână. Craiul
Gunther ținu sfat ca să hotărască răsplata oștenilor; prin vitejia lor doar a
agonisit toată faima. Se ridică Gernot și spuse:

— Lăsați-i acum să plece și-i vom pofti peste șase săptămâni la ospățul
crăiesc. Până atunci se vor înzdrăveni și cei care zac răniți.

Ceru și Siegfried îngăduința să plece. Gunther îl rugă stăruitor să mai
rămână, dar numai gândul la frumoasa Kriemhilda îl înduplecă. Era prea
puternic și bogat ca să se dăruiască aur, cu toate că merita răsplată din
belșug.

Craiul orândui zilnic întreceri cavalerești spre marea bucurie a vitejilor.

Porunci așijderi să se ridice jilțuri în fața cetății, pe țărm, pentru oaspeții
care vor fi poftiți în țară.

Între timp frumoasa Kriemhilda află că se orânduiește mare ospăț. De
aceea, împreună cu frumoasele doamne și cu bătrâna Ute, au început să
caute de zor podoabele pe care le vor purta. Multe straie minunate au mai
scos ele atunci de pe sub încuietori!