Prima întâmplare

Cine era Kriemhilda, ce a visat ea odată și cum i-a tălmăcit visul bătrâna Ute

Multe întâmplări minunate aflăm din legendele străvechilor vremuri, cu
eroi vrednici de laudă, cu nemaipomenite vitejii, cu vesele ospețe, dar și cu
multe lacrimi amare șiroind pe obrajii frumoși ai nobilelor doamne.
Răsări cică în Burgundia o copilă, frumoasă cum nu se mai afla alta pe
lume! Kriemhilda era numele ei și când ajunse mare se făcu atât de
fermecătoare, că vitejii se luptau cu paloșele pentru ea, pierind nesăbuiți în
zvârcolirile morții. Cinstea și bunăcuviința fecioarei puteau să fie pildă
oricărei domnițe din lume.

Trei crai nobili și bogați o ocroteau. Aceștia erau frații ei, Gunther, Gernot
și mezinul Geiselher, toți viteji fără seamăn pe pământ. Țara lor se numea
Burgundia și o stăpâneau cu blândețe, deși erau nemăsurat de cutezători și
puternici. Cetatea acestor crai, durată la Worms, pe malul Rinului, era slujită
cu credință de cei mai mândri cavaleri din ținuturile crăiești.

Mama încoronatelor vlăstare nu era alta decât bătrâna Ute, iar tată le-a
fost craiul Dankrat, care, săvârșindu-se din viață, le-a lăsat lor moștenire
tronul. Printre vitejii de la curtea crăiască trebuie să-i mai înfățișăm pe
Tronje Hagen și pe fratele său Dankwart cel iute, pe Ortewein din Metz și pe
cei doi marcgrafi Gere și Eckewart, pe puternicul Volker din Alzei și pe
Rumold stolnicul, pe Sindold paharnicul, pe Hunold cămărașul și mulți alții
pe care nu-i mai pomenim aici.

Nimeni nu-i în stare să-și închipuie pe deplin strălucirea curții, cinstea și
dreapta vitejie a crailor, vestite până hăt departe.

Într-una din zile iată că frumoasa Kriemhilda visă un șoim puternic,
frumos și sălbatic asupra căruia s-au năpustit doi vulturi sfâșiindu-l. Cu
inima îndurerată, domnița povesti mamei sale visul. Tălmăcindu-i-l, bătrâna
Ute i-a spus:

— Șoimul este un nobil viteaz; cerul să-l ocrotească, altfel îl vei pierde
curând.

— Cum îl voi pierde, mamă, când eu nici nu vreau să știu de el? Am
hotărât să ocolesc dragostea și primejdiile ei până la capătul zilelor mele!

— Vorbești în neștire! o mustră crăiasa. Dacă ți-i hărăzit să trăiești
bucuriile vieții, nu le vei putea cunoaște fără dulceața iubirii. Ești frumoasă
și de-o vrea Dumnezeu, vei avea parte și de-un cavaler bun.

— Nu, mamă! răspunse domnița. Prea bine știu femeile că până la urmă
dragostea se-ntoarce în durere… Ocolind-o, mă voi feri de amândouă!

Și astfel zilele treceau una după alta, netulburate, fără ca frumoasa
Kriemhilda să se înfioare de dragoste pentru vreunul din viteji.