Pădurea goală vine.

        Şi par un şir de credincioşi, În rugăciune, pinii.

        Iar în oraş, pe-un mic maidan,

Strânşi la o clacă mută,

Înspre biserică, cu-alean,

Copacii goi se uită.

        Dar se-nspăimântă. De-nţeles

        Li-i groaza. Foarte-aproape

        Livezile în stradă ies,

Se-ntoarce-al lumii rost invers:

        Pe Domnul să-l îngroape!

        Văd porţile împărăteşti,

Văd feţele bisericeşti,

Făclii tremurătoare.

        Porneşte Marele Prohod, Cu Aerul, agale.

        Şi doi mesteceni de-abia pot

        Să nu le stea în cale.

        Şi iese-alaiul cântător în curte. – apoi o înconjoară.

        Şi, întorcându-se-n pridvor,

Aduce zumzetul sonor,

Un miros de prescuri uşor,

Aduce blânda primăvară!

        Şi-aruncă martie de zor

        Fulgi zecilor de cerşetori,

De parcă-un binefăcător

        Averea-o-mparte tuturor

        Acum, când se sfârşeşte Postul.

        Şi plânge corul până-n zori

        Şi slujba îşi urmează rostul,

Ca şi din stradă-auzi uşor,

Cântat pe-un ton murmurător,

Vreun Psalm sau vreun Apostol.

        Da'n miezul nopţii-o tresări,

De boarea primăverii,

Toată făptura şi va şti

        Că moartea-nvinsă poate fi

        Doar prin efortul învierii.