Un cântec, numai unul încă,

Și-n urmă, inimă, tăcere;

Aș vrea s-ascult a mea durere

Cum plânge-n taina ei adâncă.

Un cântec, numai unul încă,

Dar blând ca și o mângâiere,

Că poate va avea putere

Să-nmoaie inima-i de stâncă.