Gândesc și mâna mea ezită

Să-mbrace-n slove de cerneală

Simțirea caldă ce palpită

Ca niște fire de beteală!

Mi-e frică. Pagina e albă

Ca și un suflet de fecioară:

Sub farmecul acestei spaime

Ce fericire mă-nfioară!

Tot astfel, când o roză-și nalță

Spre cer parfume neștiute,

Rotește fluturele-n preajmă-i

Și nu-ndrăznește s-o sărute.

Veni-vor mulți să spuie-n versuri:

Că te iubesc și cum și cât!

Vor scrie-o mai frumos ca mine

Dar nu te vor iubi atât!