Niște cântece-n surdină șir de note-abia șoptite,

Voci d-argint și voci de aur de copii și de fecioare,

Vagi acorduri rătăcite dintr-o muzică ce moare,

Și ecoul prinde-n treacăt note-n zare risipite.

Dureroasa fâșiere-a unor frunze veștejite,

Tremurarea unor coarde mistice și plângătoare,

Peste care un maestru plimbă degete ușoare,

Evocând melancolia unei patimi năbușite.

Larma surdă și blajină a zăpezii ce s-așterne

Punând albu-ndolierii peste negru-ngropăciunii,

Voci de orgă, reci și grave cum sunt nopțile eterne.

La mormântul meu această orchestrare vă implor:

Fără lacrimi, fără vorbe și în ritmul rugăciunii,

În tăcere și în noapte, să cobor, să cobor!