Sunt ochi adânci ca un păcat

Ce-ascund sub gene de-ntuneric

Un vis, în negrul lor misteric,

De-a pururi alb și nepătat.

Sunt ochi cu ape de smarald,

Verzi, limpezi, reci ca valul mării,

Și poate-n ei un suflet cald

Și-neacă tainele-ntristării.

Sunt ochi de palidă virgină,

Parcă măriți de suferinți,

Ce-aruncă umbră peste minți,

Din mângâioasă lor lumină.

Sunt ochi în care amintirea

Iubirii ce i-a chinuit

În globul lor cel mărginit

A scăpărat nemărginirea.

Dar dintre toți, de mi-aș alege,

lubirea-ntr-înșii să-mi răsfrâng,

Liman al zilelor pribege

Aș cere ochii care plâng.