În iarba verde stau lungit...

Miroase aerul a floare;

O toropeală-adormitoare

Mă fură-ncet. Sunt fericit!

E umbră, pace și răcoare,

Un vânt ușor și liniștit,

Mângâietor, sărută nucul...

E umbră, pace și răcoare,

Ce clar, departe, cântă cucul;

Un dor de viață negrăit

Din om și fire se desprinde.

Dac-aș putea în brațe-aș prinde

Întregul zării nesfârșit.

Și toată seva primăverii

Prin mine vraja și-o propagă.

Sub caldul ei, așa de dragă

Mi-e pacea limpede a serii.

Și fiecare fibră-n mine

Mai tânăr și mai viu tresaltă...

Pricep latenta simfonie

A firelor-de iarbă-naltă

Pe care vântul le mlădie

Și le sărută și le-apleacă,

Când spre pădure vrea să treacă.

Ca floarea umedă sub rouă,

Nădăjduiesc o viață nouă.

Și, cum prin frunze tainic moare

Amurgul serii auriu,

Din umbră, o privighetoare

Îmi cântă strofele ce scriu!