Capitolul VII.

Culcat ca un câine credincios la piciorul patului lui Jean de Franţa, Samson, colosul, nu închise ochii toată noaptea.

Trăgând cu urechea, el ascultă respiraţia paşnică a copilului care nu se deşteptase.

Cu toate astea un suspin scăpă din pieptul rănitului.

Respiraţia îi deveni mai tare şi Samson se sculă îngrijorat.

Jean de Franţa deschise ochii.

— Mi-e sete, zise el.

O lampă lumină interiorul cortului; la lumina ei Jean îl zări pe Samson.

— Dă-mi de băut! Zise.

— Ţine, stăpâne, răspunse colosul dându-i licoarea calmantă preparată de Bolton.

Jean bău cu lăcomie.

— Oh! Ce tare mă doare! Zise el; cu toate astea trebuie să ridic comoara, fiindcă dacă le dăm răgaz, brahmanii o s-o ia de acolo!

— Comoara, zise Samson, deci ai găsit-o!

— Da, răspunse Jean de Franţa cu o exaltare febrilă şi e de o sută de ori mai bogată decât toate comorile regilor din lume.

— Dar atunci de ce nu m-ai chemat, stăpâne?

— Ascultă ca să afli tot.

Şi îi povesti faptele pe care noi le cunoaştem, până acolo când căzu ameţit de băutura ce i-o dăduse baiadera.

Ce se întâmplase după aceasta? Cum ieşise din acea subterană?

Nu ştia! Când se deşteptă pe la miezul nopţii se găsi sub un copac care era cel mai primejdios din India.

— Cred că am o constituţie puternică, îşi zise el după ce zări îngrozitorul arbore sub care era culcat. Cei care m-au adus aici şi-au închipuit că dimineaţa voi fi mort.

Atunci îşi aduse aminte că legea indienilor opreşte vărsarea de sânge, însă nu şi sugrumarea.

Brahmanii urau într-atât pe Thugi, pe aceşti hoţi şi ucigaşi încât nu voiseră să imite faptele lor şi de aceea îşi putea explica de ce se găsea sub umbra unui mancenilier.

Viteazul băiat tocmai povesti, când auzi deodată nişte tropote de cai.

— Du-te şi vezi cine e, zise el lui Samson. Ţiganii noştri s-au îmbătat cu toţii ieri şi nici n-ar fi cu putinţă a-i deştepta din somnul lor. Cred că n-au dat Thugii asalt taberei!

Pe când Samson se depărta din cort, Jean de Franţa se gândea:

— Noaptea asta o să plec cu Samson! Trebuie să pun mâna cu orice preţ pe comoară, chiar dacă va trebui să mor!

Uriaşul se întoarse numaidecât urmat de Bolton.

Medicul intră galben şi schimbat la faţă, ţinând ceva ascuns sub manta.

— Ascultă, zise el lui Jean, ieri seară m-am dus la Calcuta şi m-am întors numai ca să-ţi vorbesc d-tale.

— Depărtează-te zise tânărul lui Samson.

Uriaşul se depărtă şi Jean privi cu mirare pe Bolton care depuse într-un colţ pachetul ce-l adusese.

— Suntem singuri? Întrebă.

— Da, răspunse tânărul! Poţi să vorbeşti fără teamă.

Bolton aruncă o privire asupra lui Jean.

— Eşti doritor de glorie? Îl întrebă.

— Ca un fiu de rege!

— Pentru tine şi ai tăi?

— Ah! Răspunse tânărul cu mândrie, dacă aş domni vreodată peste neamul meu, n-ar mai fi ţiganii câinii pe care îi loveşte oricine cu piciorul!

— Ascultă dar! Închipuieşte-ţi că aş lua din ceata ta un copil care ar fi de trei sau patru ani şi l-aş face copilul unui lord? Acest copil născut de o ţigancă şi care şi-a petrecut viaţa în pustietate, ar locui deodată în palate, ar fi pair al Engliterei.

— Vrei să glumeşti, zise Jean. Ceea ce spui este peste putinţă. Ca să se întâmple, aş fi în stare să-ţi dau cea din urmă picătură de sânge din vinele mele. Mintea, inima, puterea şi cu tot ce pot asupra cetei mele, le-aş da pentru acest copil să fie mai mare şi mai tare decât eroii Engliterei, l-aş face chiar rege!

— Bine! Dar dacă eu ţi-aş spune că lucrul e cu putinţă?

— Destul! M-ai ameţit, răspunse Jean de Franţa.

Bolton luă atunci pachetul şi punându-l pe marginea patului bolnavului îl desfăcu: înăuntru se afla cadavrul unui copil.

— Amri! Strigă tânărul, fiul Cynthiei!

— Nu, răspunse Bolton, nu e fiul Cynthiei! Asemuirea însă e atât de mare încât, precum te-ai înşelat tu, se va înşela toată Englitera! Ştii tu cine e tatăl fiului Cynthiei?

— Da! Sora mea n-are nici o taină faţă de mine. Seducătorul ei şi tatăl copilului este lordul Asburthon, guvernatorul Indiei.

— Ei bine! Acest copil mort se numea încă ieri marchizul d'Asburthon. A murit noaptea trecută muşcat de o viperă. Dar Amri poate să-i ia locul.

Jean îngălbeni. O luptă violentă se petrecea în el.

— Cynthia poate să moară de mâhnire, răspunse el după o tăcere.

— Nu, zise Bolton, mama unui pair al Engliterei nu moare de mâhnire.

— Mă ispiteşti doctore, murmură Jean.

— Vreau numai să fac un bărbat însemnat dintr-un ţigan spre a-ţi împlini visul.

— Ei bine, fie! Răspunse tânărul sărind jos din pat. Pedeapsa iadului să cadă asupra mea dacă fac rău! Dă-mi cadavrul şi aşteaptă-mă afară din tabără. Numai eu pot pătrunde până la sora mea, care este păzită de două santinele şi de doi câini care te-ar sfâşia dacă te-ai apropia de cortul ei.

— Ştiam eu, murmură Bolton, că Jean de Franţa o să primească planul nostru. Haida de! Marchizul Roger n-a murit decât pentru tată-său şi pentru mine.