Capitolul VIII.

Soarele se juca cu părul cel negru al Cynthiei şi o deşteptă din somn. Dormise şi visase un viitor strălucit ce-l aştepta pe fiul ei. Când deschise ochii zări pe fratele ei, care sta pe prag.

— Ah! Scumpul meu frate, începu Cynthia, dacă ai şti ce-am visat!

— Ce? Scumpa mea surioară?

— Am visat pe Amri bogat şi puternic; se făcuse mare şi era frumos ca un semizeu!

— Aşa şi va fi! Răspunse Jean de Franţa.

— Dar ceva ciudat! Nu era îmbrăcat ca poporul nostru. Purta haine cusute cu fir, avea o spadă ca de gentleman şi lumea îi zicea milord.

— Adevărat?

— Scumpul meu copil, suspină tânăra mamă apropiindu-se de leagănul unde îl culcase în ajun.

Dar în acel moment se dădu înapoi, scoţând un ţipăt sfâşietor. Copilul era rece ca marmura.

— Copilul meu a murit! Strigă Cynthia.

— Priveşte bine, Cynthia, zise Jean, acest copil nu este al tău.

Zicând aceasta, el îi desfăcu braţul.

— Ştii, zise el, că Amri purta pe braţ semnul cabalistic al cetei noastre. Acest semn nu se şterge şi acest copil nu-l are.

— Nu-l are? Repetă Cynthia, dar unde este fiul meu?

— În acest moment, fiul tău e îmbrăcat în mătase şi catifea şi doarme într-un leagăn de aur păzit de doi sclavi.

— Doarme! Ce vrei să zici?

— Fiul tău ocupă locul acestui cadavru şi el acum se numeşte marchizul Roger d'Asburthon.

Cynthia îngenunche şi începu să plângă.

— Fiul tău, urmă Jean, va fi bogat, cavaler, va avea milioane şi va întrece chiar pe regi prin bogăţie. El va fi pair.

— Ce-mi folosesc mie toate acestea dacă este mort pentru mine!

— El nu va fi mort nici pentru tine, nici pentru mine, căci îl vom urmări pas cu pas, îl vom sluji şi vom fi mândri de mărirea lui.

Cynthia tot plângea şi nu răspundea nimic.

Deodată se sculă cu ochii scânteietori şi luând mâna lui Jean îi zise:

— Vreau să am copilul meu zise, dă-mi-l înapoi!

— Dacă ţi-l voi da înapoi mă vei mustra într-o zi şi vei plânge cu lacrimi amare.

Cynthia plecă capul oftând.

— Ţi-am mai spus, urmă tânărul, că-l vom urma pretutindeni şi mă voi ţine de făgăduinţa ce ţi-o fac. Dacă va trebui să ne dăm viaţa pentru el, ne-o vom da. De va avea trebuinţă de comorile noastre, i le vom da.

— Comorile noastre? Şopti Cynthia crezând că fratele ei a înnebunit.

— Da! Comorile noastre, răspunse Jean de Franţa căci diseară vom avea şi noi munţi de aur şi toată lumea va fi a noastră.