Capitolul VIII.

Hotelul d'Asburthon era situat în Regent Street d'Asburthon; el era de origine normandă şi se numea stângaci după numele patronului.

A doua zi după ce omul mascat se prezentase succesiv în cârciuma justiţiei şi în casa de joc, junele marchiz Roger era ocupat cu aranjarea toaletei sale.

El trebuia să meargă să salute pe regele George la Sf. James şi să-i mulţumească pentru brevetul său de colonel.

El aştepta pe sir Robert Walden, care trebuia să-i prezinte chiar în acea zi pe junele Lionel. Sir Robert Walden fu exact; la ora zece el intră în cabinetul marchizului ducând de mână pe Lionel.

Copilul doamnei Cecilia avea încă costumul scoţian, care de altfel îi venea foarte bine.

Marchizul era în mare ţinută.

Ambii tineri schimbară câte o privire; Lionel plăcu marchizului.

Roger, care nu avea obiceiul aristocratic, nu văzu în Lionel decât un băiat frumos, mândru şi pe care îl proteja sir Robert Walden, unchiul prea iubitei Ellen; el veni spre Lionel, îi luă ambele mâini cu cordialitate şi îi zise:

— Domnule, sir Robert Walden a fost amicul tatălui meu şi sunt fericit că voi putea să-i satisfac dorinţa.

Lionel salută; Roger urmă:

— În afară de serviciu, sunt cu totul alte relaţii. Sub arme sunt şeful dumitale, dar aceasta nu vă împiedică sper, de a fi amicul meu.

— Ah! Domnule marchiz, zise Lionel, pe care o simpatie îl ataşa deja de el.

Marchizul se uita la ceasornic.

— Cred că sunt gata, zise el râzând, pentru a reprezenta un colonel foarte serios, dar mai trebuie ceva!

— Ce vă lipseşte? Întrebă sir Robert Walden.

— Aceasta, zise el arătând o mică sabie; aceasta este sabie pentru curte, o să vă rog să mă însoţiţi până la Dragonul de aur, să iau o adevărată sabie de colonel.

— Într-adevăr, zise sir Robert Walden, cine se respectă, tot aşa ar face.

Roger plecă însoţit de ambii săi oaspeţi. După o oră, el trecea poarta palatului Sf. James.

Regele George avea o dispoziţie foarte urâtă, dar îi primi pe junele colonel şi pe toţi ofiţerii escadrei roşii, care se afla ancorată la Plymouth.

Lord North, care lucra de dimineaţă cu regele, nu-i ascunsese că ştirile din America erau complicate şi că trebuia să lucreze energic.

Consiliul era prea bun, dar George al III-lea nu uita că popularitatea lui era foarte compromisă de când lordul Bute îl criticase în parlament. George se gândea dacă în acest timp ar putea completa armata lui pentru a combate pe revoltaţii din Boston.

Înţelegând că trebuia să menajeze aristocraţia şi poporul, zise ofiţerilor care veniseră să-şi arate devotamentul lor:

— În războiul ce-l voi face contra revoltaţilor din America, trebuie să mă bazez atât pe nobleţea engleză, pe devotamentul către cauza regală, cât şi pe bravura soldaţilor mei. Pe câmpul de război, nobleţe nu există.

— Curajul este toată nobleţea!

Pe urmă, adresându-se junelui colonel Roger d'Asburthon, zise:

— Tatăl d-tale ne-a servit cu credinţă. Evenimentele au fost adesea contra lui, dar trebuie să recunoaştem că el a luptat până în cea din urmă clipă. Marchiz Roger d'Asburthon, regele contează acum pe fiu, precum conta altădată pe tată. Escadra roşie va pleca în curând, continuă George cu vocea ridicată; voi merge să salut pavilionul său la Plymouth.