Capitolul XII.

Miss Ellen era încă în pat când sir Robert Walden sosi acasă. Locuinţa lui era în apropierea bisericii Sf. Gill.

Lady Cecilia ieşise din casă, deşi era numai ora două.

Sir Robert dăduse o parte din locuinţa sa doamnei Cecilia şi fiului ei, Lionel. Baronetul şi Lionel ascunseră sărmanei femei duelul marchizului.

Lady Cecilia nu se învoise să lase pe fiul său să intre în armată decât cu speranţa că va rămâne la Londra cu regimentul lui.

Dar, dimineaţa, pe când sir Robert şi Lionel serveau ca martori marchizului, ea surprinse următorul dialog intre doi servitori ai casei.

— Duminica viitoare regele va inspecta trupele ce pleacă în America. Mi se pare că pleacă şi dragonii.

— Dragonii?

— Adică regimentul marchizului Roger.

Cecilia simţi că i se rupe inima.

— Nu, niciodată, îşi zise ea. Lionel nu va pleca!

Se îmbrăcă repede, ceru o birjă şi se duse la Asburthon House, unde ajunse puţin după plecarea lui sir Robert.

Sir Robert nu se îngriji de lipsa Ceciliei; se gândi că trebuie să se fi dus să târguiască ceva.

El rugă pe Ellen să se scoale căci dorea să-i vorbească.

După câteva minute, o servitoare veni să-i spună că Ellen îl aşteaptă în camera ei.

Ellen era cam palidă.

Sir Robert însă nu băgă de seamă; era îngrijorat de alte gânduri mai serioase.

— Scumpa mea copilă, începu bătrânul gentleman, poate că îţi voi cauza o supărare, aducându-ţi aminte despre copilăria ta, dar trebuie…

— Vorbeşte unchiule, zise fata tresărind.

— Mă vei ierta dacă îţi voi aminti o fază din copilăria ta?

— Da, răspunse Ellen, vorbeşte… dar vorbeşte mai iute, unchiule.

— Îţi mai aduci aminte de acel semn ce-l porţi la umăr?

— Da! Semnul ţiganilor, pe care îl fac numai ei.

— Eşti sigură?

— Ştii, unchiule că mi-am petrecut copilăria printre ţigani.

— Da, ştiu. Ţii minte forma acelui semn?

— Este de forma unui triunghi terminat cu o literă cabalistică, ca un fel de delta.

— Tocmai aşa, murmură sir Robert. Dar spune-mi, scumpa mea copilă, e vreo compoziţie cu care ţiganii fac acest semn?

— Dar de ce mă întrebi, unchiule?

Gentlemanul n-avu timp să răspundă. Uşa se deschise cu repeziciune şi lady Cecilia intră în cameră.

— Copilul meu e rănit, poate şi mort, strigă ea.

Sir Robert se sculă de pe scaun şi alergă înaintea ei.

— Copila mea, zise sir Robert lui miss Ellen, fii bună de ne lasă singuri. Avem ceva de vorbit.

— Te voi aştepta în salon, zise fata şi plecă salutând pe mama lui Lionel.

— Ce-or fi vorbind, se gândi ea ieşind din odaie! Ah! Trebuie să aflu.

În loc să se ducă în salon, Ellen intră în camera vecină cu aceea în care erau sir Robert şi lady Cecilia şi se ascunse după o perdea. De acolo ea putea să audă toată conversaţia lor fără a fi văzută.

Lady Cecilia apucase mâinile lui sir Robert Walden şi îi zicea cu o voce dureroasă.

— Vin din Asburthon House!

— Cum aşa! Zise Robert. Ai îndrăznit?

— Da! Azi dimineaţă am aflat că regimentul în care s-a înrolat fiul meu va pleca în America! Mai că înnebuneam şi uitând jurământul ce l-am făcut că nu voi tulbura niciodată fericirea celui de-al doilea copil al meu, pe care însă nu am încetat să-l iubesc, m-am dus la palatul lui. Am vrut să-l văd pe Roger şi să-i zic: „Dă fiului meu înapoi cuvântul ce ţi l-a dat şi alege pe un alt locotenent.” Ah! Dacă ai şti cât de tare îmi bătea inima când am intrat după şaptesprezece ani în acea casă care era a mea! Dar nu era nimic pe lângă ceea ce mă aştepta. Roger scumpul meu copil, s-a bătut de dimineaţă; este rănit poate viaţa lui e ameninţată şi servitorii nu m-au lăsat să intru la dânsul. Ah! Scumpul meu amic fie-ţi milă de mine şi spune-mi, că fiul meu trăieşte!

— Da, răspunse sir Robert, trăieşte şi rana lui nu e periculoasă.

— Fie lăudat numele lui Dumnezeu, zise sărmana mamă.

— Milady, urmă sir Robert, aruncând o privire de compătimire asupra văduvei, ştii că sunt amicul d-tale, că te poţi încrede în mine şi că eu n-am nimic de ascuns pentru d-ta… Ei bine, cu inima zdrobită trebuie să-ţi mărturisesc, că acela care poartă titlul de marchiz de Asburthon, nu e demn de iubirea d-tale!

— Fiul meu! Strigă lady Cecilia ridicând capul cu mândrie, îţi pierzi minţile, sir Robert…

— Ah! Într-adevăr, trebuie ca toate lucrurile care s-au petrecut… da… Trebuie să ştii totul… însă nu acum, mai târziu.

Lady Cecilia asculta uimită vorbele baronetului şi nu înţelegea.

— Ah! Şopti miss Ellen, care ascultase tot; vasăzică lady Cecilia este marchiza d'Asburthon.