Capitolul III.

Sir Robert Walden se simţea penibil aflând că se va prezenta prinţului de Wales, şi nu regelui. Ar fi fost bucuros să se întoarcă din drum, dar era prea târziu deoarece ofiţerul de serviciu îl luă de mână. Prinţul îl aştepta pe baronet în cabinetul său. El era îmbrăcat în măreaţa sa uniformă de general. Doi dragoni, plasaţi ca santinele la uşă, aşteptau ordinele sale.

Sir Robert Walden făcu un semn negrului să rămână în anticameră, apoi intră singur în cabinetul prinţului. Acesta îl întâmpină cu un zâmbet binevoitor.

— Milord, îi spuse el, aţi cerut regelui favoarea unei audienţe. Regele este bolnav şi m-a însărcinat să vă primesc. În plus, v-aţi arătat dorinţa de a fi audiat în prezenţa a doi gentilomi. I-am ales pe cei mai buni aflaţi la curtea noastră.

Prinţul lovi un clopoţel. Colonelul Delton intră.

— Iată-l, în primul rând, spuse prinţul, pe lordul Archibald Delton, conte d'Epsom, consilierul meu. Unul dintre strămoşii săi a fost ucis alături de William Cuceritorul.

Sir Robert Walden se înclină şi-l salută pe Delton. Prinţul lovi clopoţelul a doua oară.

— Iată, acum, spuse el, un gentilom de casă bună căruia nu-i puteţi contesta, cu siguranţă, nici curajul, nici meritele.

În timp ce prinţul vorbea astfel, o uşă se deschise şi marchizul Roger d'Asburthon, purtând uniforma grandioasă a colonelului dragonilor regelui, apăru în prag.

Sir Robert Walden se retrase ca şi cum o prăpastie s-ar fi căscat sub picioarele lui. Roger îl salută şi se aşeză la dreapta prinţului de Wales.

— Vorbiţi, milord, spuse prinţul. Vă ascultăm.

— Monseniore, spuse atunci baronetul, care se stăpâni cu greu să rămână calm, de aproape douăzeci de ani, o rasă care a apărut în Englitera, ameninţă să invadeze toate locurile de muncă, să ia cu asalt orice poziţie.

— Vă rog să fiţi mai clar, milord, şi spuneţi-ne cine sunt aceşti oameni.

— Ţiganii, monseniore.

— Credeam, răspunse prinţul râzând, că ţiganii se mulţumesc să facă trucuri pe străzi, să danseze pe frânghie, să practice contorsionismul şi să trăiască o continuă aventură.

— Nicidecum, monseniore. Unul dintre ei a ajuns unul dintre cei mai mari bijutieri din Londra.

— Bine! Spuse prinţul.

— Altul este bancher.

— Apoi.

— Un al treilea este judecător în districtul său.

— Până acum, spuse prinţul, nu văd unde este răul.

— Altul, în cele din urmă, spuse sir Robert Walden, ocupă un loc în Parlament.

— Oh! Spuse prinţul, acest lucru este prea mult. V-aţi pierdut minţile, milord?

— Vă spun adevărul, monseniore.

— Ei bine! Sunt curios să vă văd cum veţi dovedi ce aţi spus, milord.

— E simplu, Monseniore.

— Deci, credeţi că un ţigan ocupă un loc în Parlament?

Sir Robert dădu afirmativ din cap. Prinţul îşi încrucişă braţele. Delton şi Roger rămaseră impasibili.

— Domnule, spuse prinţul de Wales, n-ar fi putut ocupa un loc în această cameră înaltă, dacă n-ar fi fost lord.

— Alteţa Voastră are dreptate, spuse sir Robert Walden dar poate fi un impostor care şi-a luat numele de lord.

— Acest lucru ar fi grav, domnule.

— Fiul bastard al unui lord ar fi putut înlocui pe fiul său legitim.

— Ah, ah!

— Şi acel bastard ar putea fi fiul unei ţigănci.

— Domnule, spuse prinţul cu răceală, vă jur că dacă îmi veţi dovedi toate acestea, voi alunga toţi ţiganii din regat.

— Pentru acest lucru am venit la Alteţa Voastră.

— Dar, în primul rând, trebuie să mi-l arătaţi pe acest lord impostor şi apoi să-mi dovediţi acea substituire a copilului.

— Monseniore, spuse sir Robert Walden cu o voce serioasă şi plină de siguranţă, acest lord impostor, acest bastard care a înlocuit fiul legitim, se numeşte Roger d'Asburthon, iată-l!

Vorbind astfel, curajosul baronet întinse mâna spre Roger.

Colonelul dragonilor regelui se încruntă.

— Monseniore, spuse el, cred ca şi Alteţa Voastră, că sir Robert Walden şi-a pierdut minţile. Cu toate acestea, dacă poate dovedi punctul său de vedere şi, dacă voi fi recunoscut ca fiind ţigan, sunt de acord să fiu expulzat din regat.

— Milord, răspunse prinţul adresându-se lui Roger, sir Robert Walden a auzit poate vorbindu-se de acea ţigancă, pe nume Cynthia, care a înnebunit în urma unei emoţii puternice pe care a trăit-o în ziua reîntoarcerii dragonilor la Londra, care repetă într-una, de atunci, că este mama d-voastră.

— Această femeie spune adevărul, afirmă sir Robert Walden.

— Dovediţi-o! Spuse Roger.

— Monseniore, continuă sir Robert Walden pe care calmul lui Roger nu-l derută, permiteţi să fac auzită Alteţei Voastre mărturia unui om care a fost în serviciul lordului d'Asburthon, în India, şi care vă va spune că adevăratul Roger, fiul legitim, a murit în leagăn.

— Unde este acest bărbat?

— În anticamera Alteţei Voastre.

Prinţul dădu ordine pentru a-l aduce pe negru, dar în timp ce dădu să intre, o uşă din faţă se deschise un moment, şi un bărbat îmbrăcat în uniformă de dragon al regelui apăru şi, uitându-se la negru, puse un deget pe buze. Negrul tresări şi pielea sa neagră se albi într-un minut. Apoi, uşa întredeschisă, se închise. Prinţul îl privi pe acest om care aducea dovezi că un pair de Englitera ce administra trei regate nu era decât un ţigan.

— Cum vă numiţi? Întrebă prinţul.

— Iago, răspunse negrul.

— Aţi fost în slujba lordului Asburthon?

— Da, monseniore.

— Lordul Asburthon a avut un fiu?

— Da, monseniore.

— Şi acest fiu este mort?

— Nu ştiu, spuse negrul.

Sir Robert Walden făcu un pas la acest răspuns neaşteptat.

— Dar, nenorocitule! Strigă el, nu mi-ai spus…

— I-am spus Onoarei Voastre, spuse negrul încet, că fiul lordului Asburthon a fost muşcat de o viperă şi a căzut bolnav.

— Mi-ai spus că era mort!

— Scuzaţi-mă, Onoarea Voastră; dacă el a murit, nu ştiu, pentru că am fost concediat în aceeaşi zi.

Sir Robert scoase un strigăt, devenind livid, şi-şi puse ambele mâini pe frunte.

— Haide! Spuse prinţul de Wales zâmbind, liniştiţi-vă, domnul marchiz Roger d'Asburthon are acum dovada că sir Robert Walden este nebun.

În ceea ce priveşte negrul, el plecă, mormăind: „Am minţit, dar omul care mi-a făcut semn să tac m-a smuls, cu cincisprezece ani în urmă, din mâinile unor ucigaşi din India, şi trebuia să mă supun lui!”