Capitolul IX.

În ziua următoare celei în care miss Ellen l-a primit pe mogulul Osmany la căsuţa ei, l-am găsit pe acesta din urmă şi pe chirurgul Bolton la parterul unei case mici de pe o stradă dintre cele mai pustii din Wapping. Aceşti doi bărbaţi, gravi şi trişti, stăteau în picioare, lângă un pat în care era culcată Elspy. Dinah, sora ei, care era blondă, pe când sărmana Elspy era brunetă, la fel de frumoasă ca şi ea, susţinea în mâinile ei capul palid al rănitei.

Cynthia, fosta regină a ţiganilor, pregătea o poţiune într-un colţ al camerei. Două lacrimi curgeau în tăcere pe obrajii lui Jean de Franţa.

— Rana este gravă… foarte gravă, spuse Bolton, şi nu mă pot pronunţa încă. Este atât de cald!

— Am fost nebun! Murmură Osmany. Trebuia să-mi imaginez de ce este capabilă Topsy. Ah! Spuse el, trântind piciorul cu furie, ea a făcut ca tatăl ei, bătrânul Nathaniel, să fie biciuit. Ei, bine! Ea va fi biciuită ca şi el de mâna călăului, şi atunci când călăul îşi va fi făcut treaba, a mea va începe.

În acel moment, Elspy deschise ochii şi, fără vlagă, îl fixă pe Osmany.

— Jean, spuse ea, nu vreau să o ucizi… eu doresc să revin la viaţă, eu… voi fi cea care mă voi răzbuna…

— Nu mai vorbi, copila mea, spuse Bolton.

— Da, murmură Jean de Franţa, faci ceea ce doreşti, buna mea Elspy.

— Eu voi lupta cu ea în duel, cu aceleaşi arme, spuse tânăra ţigancă. Nu este de rasa noastră?

— Ceea ce mă surprinde, îi spuse chirurgul Bolton lui Jean, impunând tăcerea cu un gest spre fata vătămată, că nu aţi ucis-o imediat pe această mizerabilă.

— Ah! Spuse Osmany, mi-am pierdut capul. Când am văzut că acest copil firav m-a acoperit cu sângele ei, atunci când am auzit strigătul ei: „Jean! Sunt moartă!” atunci, prietene, am realizat că oricât de puternic ar fi un bărbat, există momente în viaţă când acesta devine mai slab ca o femeie.

Elspy deschise ochii şi îl învălui pe Jean de Franţa cu o privire de iubire şi, zâmbind, îi zise:

— Oh! Eşti cel mai bun dintre bărbaţi, spuse ea.

Cynthia aduse o poţiune prescrisă de Bolton.

— Bea! Spuse acesta din urmă, şi încearcă să dormi.

Apoi, el trase perdelele patului şi-i făcu un semn lui Osmany să-l urmeze. Cynthia şi Dinah rămaseră aşezate la marginea patului lui Elspy. Bolton şi Osmany trecură în camera de alături.

— Ah! Doctore, spuse Jean de Franţa, a cărui voce era sufocată de suspine, promiteţi-mi că o veţi salva.

— Ascultaţi-mă bine, spuse Bolton. Dacă noaptea aceasta nu va face febră, răspund nu numai de viaţa ei, dar şi de o recuperare rapidă, pentru că am extras glonţul şi rana se va închide foarte repede.

— Şi dacă face febra?

Bolton se uită în sus spre cer şi nu spuse nimic. Jean de Franţa îşi acoperi faţa cu ambele mâini şi lacrimi noi îi ţâşniră printre degete.

— Vino! Curaj, spuse Bolton. Contez mult pe un sedativ pe care-l voi pregăti în drum spre casă. Acesta va trebui administrat dragei voastre rănite din sfert în sfert de oră.

Bolton îşi scoase ceasornicul.

— Voi merge la marchizul Roger, spuse el. Voi reveni la miezul nopţii. Dar, cum trebuie să utilizaţi poţiunea înainte, o voi lua pe Cynthia cu mine şi ea o va aduce într-o oră.

— Fie, spuse Osmany, du-te, bunul meu doctor.

Bolton plecă, luând cu el pe Cynthia.

— Reveniţi cât mai repede posibil! Îi spuse Jean de Franţa, şi faceţi cât mai multe drumuri ocolitoare pentru a reintra în Wapping. Mi-e teamă să nu fiţi urmăriţi.

Cynthia plecă promiţând că va respecta dorinţa lui Jean de Franţa. Chirurgul locuia în cartierul cel mai populat şi cel mai mizerabil al Londrei, după Wapping. Aici se afla modesta sa clientelă, deoarece obiceiurile sale neglijente, manierele sale nechibzuite şi ţinuta sa nu i-au permis să aibă grijă de nobilime. El ocupa, în compania unui bătrân servitor, parterul unei micuţe case în care îşi instalase un laborator de chimie. În această cameră intră Cynthia. Biata mamă se aşeză şi, în timp ce Bolton pregătea medicamentul, ea spuse:

— Sunteţi foarte norocos, d-ta îl vei vedea.

— Săracă mamă! Spuse Bolton.

— Ah! Continuă ea, nu voi îndrăzni să vorbesc despre el în faţa lui Jean de Franţa. Dacă aţi şti cu câtă asprime m-a tratat! Bărbaţii, vedeţi, au o inimă dură… şi nu înţeleg de ce suferă o femeie care are un fiu şi care este condamnată să nu-l vadă vreodată.

Cynthia plângea în timp ce vorbea astfel.

— Ei bine! Spuse Bolton cu blândeţe, dacă îmi promiteţi că veţi fi destul de rezonabilă, că nu vă veţi trăda…

El se opri şi o privi.

— Oh! Continuaţi, spuse ea, stând cu sufletul la gură.

— Eu voi face astfel încât să vă vedeţi fiul peste câteva zile.

Cynthia dădu un strigăt de bucurie.

— Este foarte interesant să vizitezi un laborator de chimie, continuă Bolton. Lui i-am promis să-i arăt acest laborator. Eu vă voi ascunde aici, în acest cabinet şi, astfel, îl veţi putea vedea fără oprelişti.

Cynthia îi luă mâna medicului şi o sărută. Bolton termină de preparat poţiunea, apoi i-o dădu ţigăncii spunându-i:

— Amintiţi-vă de recomandările lui Jean de Franţa: aveţi grijă să nu fiţi urmărită!

Cynthia, după plecarea de la casa medicului, o luă pe o alee mică şi îngustă, apoi pe a doua, controlându-şi paşii; se întorcea spre stânga, oprindu-se de mai multe ori. Străzile erau pustii. Căzuse în acea seară peste Londra, o ceaţă rece care te îngheţa până la os. Cynthia ajunse la podul Londrei, şi începu să zărească primele case ale cartierului Wapping, atunci când a fost acostată de către o femeie care trecu pe lângă ea.

— Fie-vă milă, vă rog! Spuse ea.

Cynthia se opri o clipă şi băgă mâna în buzunar pentru a scoate o monedă. Dar, în acelaşi timp, ţiganca auzi un strigăt slab, şi doi bărbaţi se repeziră de după o uşă în spatele căreia fuseseră ascunşi. Unul îşi aruncă braţele în jurul taliei Cynthiei, celălalt îi puse un căluş la gură să o împiedice să strige. Acest atac fusese atât de brusc, atât de neaşteptat, că ţiganca nu a avut timp să se zbată. Cerşetoarea îi puse o glugă de lână pe cap iar cei doi bărbaţi îi legară mâinile. Cynthia, legată astfel, era în imposibilitatea de a ţipa, orbită de glugă, se simţi ridicată pe umerii unuia dintre răpitori care începu să alerge pe o distanţă de o sută de paşi. O trăsură aştepta la intrarea pe o alee mică şi întunecată. Cei doi bărbaţi au deschis portiera, o aruncară înăuntru pe ţigancă, iar cerşetoarea se aşeză lângă ea, şi vizitiul dădu bice cailor.