Capitolul VII.

În strada Lower Tamisa era un mic magazin pe a cărui firmă scria: „La templul norocului”.

Faţada era vopsită în roşu. Pe lespezile care acopereau pereţii atârnau obiecte ciudate, cum ar fi rozarii din seminţe negre aromate, cum ar fi cele purtate de către preoţi mahomedani, pungi din piele de mosc, amulete de corali şi saci care conţineau unele arome misterioase din ţările tropicale. Acest magazin era al unei indiene, Daď-Natha. Baiadera schimbase multe profesii, ea nu mai dansa, dar avea avere. Daď-Natha, care vindea de asemenea, parfumuri şi cosmetice, avea printre clienţii săi toţi membrii clubului Frumoşilor. Pentru un shilling, ea prezicea viitorul şi te putea avertiza de un pericol care te ameninţa. Totuşi, aşa cum se zvonea, Daď-Natha trecea în cartierul ei, nu numai drept o vrăjitoare, ci, mai mult, ca o prietenă a morţii. Oamenii povesteau întâmplări ciudate. Aceia care veneau s-o viziteze, se spunea, deveneau în curând moştenitori. Astfel, timp de trei luni, un fiu şi-a pierdut tatăl şi pe ceilalţi doi fraţi, un soţ şi-a pierdut soţia, un nepot pe cei doi unchi, etc. Daď-Natha vindea acestor viitori moţtenitori mijlocul prin care puteau grăbi intrarea în posesia moştenirii. De două ori, poliţia, sesizată în legătură cu anumit sunete, percheziţionă casa baiaderei, dar poliţia nu găsi nimic.

Cu toate acestea, aproximativ două ore după ce miss Ellen trase asupra lui Elspy, iubita lui Jean de Franţa, ţiganca înfăşurată într-o mantie mare şi cu faţa acoperită de un voal gros, se strecură în magazinul baiaderei.

Daď-Natha era singură. Era aproape de miezul nopţii şi străzile erau pustii.

— Închide uşa, spuse miss Ellen pe un ton poruncitor. Trebuie să-ţi vorbesc.

Daď-Natha se supuse, apoi ea veni ţi luă ambele mâini ale tinerei fete şi le duse cu respect la buzele sale. Apoi, miss Ellen se debarasă de voal şi haină, se uită fix la indiancă şi spuse:

— El nu a murit.

— Cine? Spuse Daď-Natha care se înălţă ca o viperă.

— Hoţul comorilor zeului Sivah.

Daď-Natha ridică din umeri şi răspunse:

— Este imposibil.

— Eu îţi spun că nu este mort, repetă miss Ellen.

Daď-Natha o privi cu un ochi stupid.

— L-am văzut, continuă miss Ellen.

— D-ta… l-ai… văzut?

— Am vorbit cu el!

— Când?

— În urmă cu o oră.

Daď-Natha o privea încă pe miss Ellen şi părea că se întreabă dacă miss Ellen nu înnebunise. Dar ea vorbea calm, cu un accent convingător, şi Daď-Natha, în cele din urmă, exclamă:

— Deci, acest om este protejat de o putere supranaturală.

— Nu, spuse miss Ellen, nimic din toate astea. Brahmanul a schimbat pumnalul otrăvit cu o armă inofensivă.

Dar Daď-Natha clătină din cap cu un aer descurajat:

— Eu prefer să cred că el are un talisman, spuse ea.

— Împotriva fierului, este posibil, spuse miss Ellen care ştia că era inutil să lupte împotriva superstiţiilor baiaderei, dar ai în magazinul tău veninuri mortale faţă de care va fi lipsit de apărare.

Ura baiaderei Daď-Natha se trezi încet, ochii străluciră, buzele deveniră palide; întreaga sa înfăţişare luă o expresie hidoasă.

— Unde se află? Spuse ea.

— El locuieşte într-un hotel luxos din Piccadilly.

— Foarte bine, spuse indianca. Peste trei zile veţi auzi vorbindu-se de mine.

— El trece drept un nabab din ţara ta şi se autointitulează Osmany, adăugă miss Ellen.

Fiecare cuvânt al ei era gravat cu litere de foc în memoria indianului.

— Te-am avertizat, spuse ea. Bună seara!

Ea îşi puse haina, îşi coborî din nou vălul pe faţă, şi porni spre ieşire, când pasul unui bărbat care se auzi pe stradă, se opri în faţa magazinului ale cărui obloane erau închise. Miss Ellen rămase nemişcată. Se auziră două bătăi discrete la uşă.

Daď-Natha o întrebă pe tânăra fată dintr-o privire. Miss Ellen ezită o clipă, apoi se refugie în spatele magazinului, separat de prima cameră printr-un paravan de sticlă cu perdele pe interior.

— Intraţi aici, spuse ea.

O presimţire vagă o avertiză pe miss Ellen că vizitatorul întârziat era interesat de un anumit lucru. Daď-Natha întredeschise uţa în faţa lui:

— Cine este? Întrebă ea.

— Un bărbat care plăteşte cu generozitate.

Miss Ellen, ascunsă în camera din spate, tresări la auzul acelei voci.

Indianca deschise uşa larg şi miss Ellen care putea vedea totul, fără a fi văzută, examină vizitatorul. Era un bărbat de înălţime medie, cu părul roşu şi grizonat, cu faţa lunguiaţă şi unghiulară ca un bot de nevăstuică.

Purta o căciulă trasă pe ochi, şi bărbia îi era îngropată în gulerul de blană întoarsă.

„Degeaba te ascunzi, gândi miss Ellen, te-am recunoscut.”

Vizitatorul aruncă o privire sfidătoare în jurul lui.

— Suntem singuri? Întrebă el.

— Da, spus Daď-Natha, pe care bucuria unui viitor câştig o făcu să uite momentan de Osmany şi miss Ellen. Ce doriţi să cumpăraţi, Onoarea Voastră? Doriţi mărgele, baghete, parfumuri?

— Nu.

— Doriţi să vă ghicesc în palmă?

— Poate! Spuse străinul, care părea că propunerea îi servea proiectele.

— Deci, Onoarea Voastră vrea să-mi dea mâna, spuse cu seriozitate fosta dansatoare.

— Uite-o.

Daď-Natha îi luă mâna pe care el i-o întindea, o examină cu atenţie şi spuse noului său client:

— Există un bărbat pe care-l urâţi.

— De moarte! Răspunse vizitatorul.

— Aţi încercat deja de trei ori să-i luaţi viaţa.

— E adevărat.

— Şi, de fiecare dată, nu aţi reuşit.

Străinul dădu afirmativ din cap.

— Cu toate acestea, există o modalitate de a reuşi.

— Ah! Spuse străinul, care aruncă o privire în ochii lui Daď-Natha. Care?

— Otrava.

— Şi eu m-am gândit la fel, spuse cu răceală necunoscutul, şi am venit aici să o cumpăr.

— Eu nu vând otravă, răspunse indianca. Aţi fost informat greşit, Onoarea Voastră.

Acest răspuns neaşteptat îl făcu pe vizitator să dea un pas înapoi. Cu prudenţă, Daď-Natha continuă:

— Ştiu că sunt acuzată că vând otravă; dar nu-i adevărat, bunul meu domn. Eu ghicesc în palmă, atâta tot.

În acel moment, se auzi un zgomot uşor în spatele magazinului, zgomot care îi scăpă necunoscutului, dar care ajunse la urechea exersată a lui Daď-Natha. Baiadera se îndreptă spre una din ferestrele magazinului său în timp ce continua să discute cu vizitatorul său.

— Am brăţări foarte fine de corali, dragul meu domn. Nu vreţi să cumpăraţi una? V-aş putea vinde, de asemenea, o narghilea.

— Nu, nu vreau nimic din toate astea, murmură necunoscutul, vizibil dezamăgit.

— Staţi, continuă Daď-Natha, să vă aduc una.

Ea se duse în camera din spate, şi brusc miss Ellen îi şopti la ureche:

— Acest om va avea grijă de răzbunarea ta, el e, mai spuse ea; dă-i otrava pe care ţi-a cerut-o, şi strecoară în caseta otrăvii această hârtie.

Şi ea îi întinse o foaie de carnet pe care scrise aceste cuvinte: „Nababul Osmany, în primul rând, dacă vrei să reuşeşti!” Ea continuă după două secunde de reflecţie:

— Nu-i da astăzi decât doza necesară pentru a ucide o singură persoană. Ai înţeles?

Daď-Natha se întoarse cu o cutie micuţă, pe care o aşeză în faţa vizitatorului său nocturn.

— Uite, spuse ea, am primit un rozariu din nuci de Strychnos din Borneo, care v-ar folosi.

Străinul tresări:

— Ce vrei să spui cu asta?

— Boabele de Strychnos sunt o otravă mortală.

Ochi străinului străluciră de bucurie. Daď-Natha deschise cutia ţi scoase un rozariu din seminţe mari negre care răspândeau un miros ciudat.

— Poate fi purtat în jurul gâtului, spuse ea şi poate să se joace cu el; dar nu trebuie să dizolve un bob în alcool şi apoi să-l înghită, bunul meu domn!

— Ah!

— Acesta ar fi mort în cinci minute.

Străinul se uită la rozariu şi constată că lipseau mai multe boabe.

— Dar, continuă Daď-Natha, este foarte scump, bunul meu domn.

— Cât? Întrebă străinul scoţându-şi punga.

— Douăzeci şi cinci de guinee sămânţa.

— E scump, într-adevăr, spuse el.

— Nu-i scump, dacă îl veţi returna. Nu trebuie să semeni pentru a recolta?

— Asta este corect.

— Uite, există un nobil frumos şi curajos care nu avea nici un ban în urmă cu o lună. I-am dat un credit, deoarece părea un om onest. El a devenit bogat în cincisprezece zile.

— Şi v-a returnat banii? Întrebă străinul zâmbind.

— Oh! Ziua următoare. Acesta este un om foarte cinstit.

Necunoscutul scoase douăzeci şi cinci de guinee din pungă şi le dădu lui Daď-Natha.

— Eu iau un bob, spuse el.

Indianca dezlegă firul de mătase al rozariului, lăsă să alunece un bob în mână, şi-l închise împreună cu biletul lui miss Ellen, într-un săculeţ frumos şi parfumat. Străinul puse săculeţul în buzunar, îşi trase boneta peste ochi, gulerul hainei peste faţă, şi ieşi spunând: La revedere!

„Iată un om pe care-l credeam mort şi pe care toată lumea îl crede mort!” gândea miss Ellen ieşind din ascunzătoarea sa.

Daď-Natha închise cu atenţie cutia sa.

— Ascultă bine ce vreau să-ţi spun, zise miss Ellen punând o mână pe umărul baiaderei, dacă nu vrei să fii arsă ca o vrăjitoare şi ca o femeie care otrăveşte, în faţa porţii de la Newgate, nu mai vinde un singur bob din acest rozariu.

— Chiar şi omului cu guinee? Întrebă Daď-Natha.

— Mai ales acestui om!

— Dar dacă insistă, dacă mă ameninţă că mă denunţă?

Ţiganca o privi pe baiaderă direct în ochi:

— Ţi-am promis să ţi-l dau pe hoţul comorilor zeului Sivah şi mi-am ţinut promisiunea: omul care tocmai a plecat de aici îl va ucide pe Jean de Franţa în cel mult opt zile.

Daď-Natha scoase un strigăt sălbatic, fluturându-şi braţele ca o nebună.

— Sunteţi sigură? Spuse ea dintr-o dată, strângând braţele tinerei.

— Da, pentru că acest om este un laş, şi înainte de a-şi lovi propriul inamic, va dori să-l dezarmeze: Osmany este o sabie pe care el trebuie să o rupă.

— Ah! Dacă el va face asta, exclamă indianca, voi fi sclava lui, câinele lui!

— Săracă nebună! Spuse miss Ellen cu un zâmbet de milă, uiţi prin urmare că el este doar instrumentul voinţei mele?

— Deci, ordonă, mă voi supune.

— După ce Osmany va fi mort, omul pe care l-ai văzut în seara asta va reveni bătându-ţi la uşă: tu vei refuza să-i vinzi otrava, oricât de considerabilă ar fi suma pe care ţi-ar oferi-o. După ce-i vei prezenta minunile din magazinul tău, îi vei permite să intre împreună cu tine în laborator.

— Dar de ce? Întrebă pe indiancă.

— Pentru că, răspunse ţiganca accentuând cuvintele, în cazul în care hazardul va face ca el să vină să respire una din aceste esenţe care-i va amorţi pentru totdeauna gândirea, sau dacă se va injecta cu un ac înmuiat într-un venin cu efect fulgerător despre care mi-ai vorbit, baiadera Daď-Natha ar câţtiga în zece secunde mai mult aur decât ar câţtiga în zece ani.

— Mă alătur hazardului! Spuse indianca cu o voce surdă.