Capitolul XVII.

Să revenim la Cynthia pe care am lăsat-o în puterea lui miss Ellen, sub paza indiencei Daď-Natha. Valetul ţi cele două femei rămaseră în ingenioasa ascunzătoare din bibliotecă, un sfert de o oră în plus după plecarea lui Jean de Franţa şi a lui Samson. Au stat până la sosirea lui Joe, celălalt valet care a vegheat pe malul stâng al Tamisei, şi atunci când acesta din urmă le-a strigat că Jean şi însoţitorul său erau în drum spre Londra, au decis să iasă afară. Paralizia ciudată a Cynthiei începuse să dispară. Ea îşi recăpătă, puţin câte puţin, forţa în membrele sale şi, în cele din urmă, limba i se eliberă. Au condus-o în micuţul salon şi aici, indianca îi spuse:

— Noi nu mai avem probleme acum, şi dvs. puteţi merge la culcare şi să dormiţi liniştită. Black vă va supraveghea. În zori, el se va culca şi eu îi voi lua locul pentru că trebuie să vă daţi seama că nu vă vom pierde din vedere nici pentru o clipă.

Cynthia nu răspunse. Ea se culcă în linişte şi închise ochii pentru a revedea în amintire acest fiu atât de tânăr, atât de nobil şi atât de frumos pe care ea-l văzuse la genunchii lui miss Ellen. Apoi, oboseala o neliniştea dar, până la urmă, somnul reuşi s-o biruiască. Atunci când se trezi, soarele se ridicase deasupra orizontului. Indianca şi valetul erau încă acolo.

— Până când mă veţi ţine închisă astfel? Întrebă ea.

— Până ce domnişoara va veni.

— Ah! Spuse Cynthia, şi când va veni?

— Noi nu ştim: poate în seara asta, poate mâine.

Apoi Cynthia se închise într-o tăcere absolută. Dar ea încă mai spera să-l vadă revenind pe Jean de Franţa sau pe Samson. Ziua trecu, seara veni: miss Ellen nu apăruse. A doua zi, Cynthia întreba în zadar, când va veni miss Ellen.

— Nu ştiu, răspunse din nou indianca.

În cele din urmă, spre seară, când suna ora opt, zgomotul unei trăsuri se auzi la uşa de căsuţei. Inima Cynthiei începu să bată cu putere. Ea credea că a sosit Jean de Franţa. Dar speranţa sa se risipi imediat deoarece valetul Black intră şi spuse:

— A venit miss Ellen.

La această ştire în inima Cynthiei începu o luptă violentă între conştiinţa sa care-i spunea: „Fii atentă!” şi amintirea acelei întrevederi între miss Ellen şi Roger care-i spunea: „Ea îl iubeşte!”

Miss Ellen intră. Ea era zâmbitoare şi fericirea i se citea în privire. Ea veni la Cynthia şi îi prinse mâna:

— Ah! Spuse ea, dacă aţi şti cât de nerăbdătoare am fost să vă văd.

Cynthia îşi retrase mâna şi o privi pe ţigancă cu o privire sfidătoare.

— Dvs., mama lui Roger, iubitul meu, continuă miss Ellen care se pregătise din timp pentru acest rol.

Cynthia zâmbi cu milă.

— Vă înşelaţi, spuse ea, nu am nici un fiu.

— Ei bine, spuse miss Ellen observând-o, în aceste cuvinte o recunosc pe mama devotată, resemnată, sărmana ţigancă care trăieşte în umbră pentru a-i permite fiului său să strălucească în prim rang al nobilimii.

Dar, Cynthia rămase impasibilă.

Miss Ellen continuă:

— Nu aveţi încredere în mine şi aveţi dreptate în aparenţă, pentru că trebuia să vă spun că am fost inamicul fiului dvs. şi, martor îmi este Dumnezeu, cu toate acestea, îl iubesc.

Ea îşi duse mâna la inimă.

— Ah! Dragă Roger, murmură ea.

— Miss Ellen, spuse Cynthia cu siguranţă, nu am nici un fiu şi nu am nimic în comun cu domnul despre care vorbeşti, dar, admiţând un moment că aş fi mama lui, cum să am încredere într-o femeie care m-a răpit de pe stradă şi care mă ţine închisă aici prizonieră, după ce m-a torturat o infamă creatură.

— Cine v-a spus că tot ce s-a făcut aici a fost făcut la ordinele mele? Cine v-a spus, continuă miss Ellen, că nu am suferit şi eu, până acum, o constrângere crudă, că voinţa mea, conştiinţa mea nu au fost abuzate? Dar, spuse ea cu un surâs amar, aş pierde cuvintele mele căutând să vă conving; şi nu am decât un singur lucru să vă spun acum: sunteţi liberă!

Cynthia îşi înăbuşi un strigăt de bucurie.

— Liberă! Spuse ea făcând un pas spre uşa pe care miss Ellen veni s-o deschidă.

— Ce aşteptaţi? Răspunse aceasta din urmă văzând-o că ezită.

— Aştept, spuse Cynthia cu calm, să-mi spuneţi de ce, după ce m-aţi ţinut prizonieră timp de două zile, îmi redaţi acum libertatea?

— Pentru că, spuse miss Ellen cu emoţie, trebuia să mă lăsaţi să cred pentru o clipă că sunteţi mama lui Roger.

Cynthia tăcu. Miss Ellen continuă:

— Îl iubesc pe Roger şi Roger mă iubeşte. Un bărbat s-a pus între noi; îl cunoaşteţi, Cynthia: este Jean de Franţa. Ah! Dacă aţi şti viclenia acestui om, care m-a urmărit cu o dragoste odioasă…

Cynthia tresări pentru că miss Ellen, în timp ce vorbea aşa, avea un accent de sinceritate, admirabil jucat.

— Jean de Franţa mă iubeşte, continuă miss Ellen, şi este hotărât să-şi piardă rivalul! Indiferent dacă Roger este sau nu fiul dvs., indiferent dacă este ţigan sau nobil, el are acum un inamic implacabil în Jean de Franţa, fratele dvs., care vă înşeală, aşa cum îl înşeală pe marchizul d'Asburthon, jucând o comedie nedemnă… Acum, duceţi-vă! Alăturaţi-vă acestui frate iubit şi conspiraţi împreună la pierderea lui Roger. Eu voi lupta singură împotriva voastră, pentru că îl iubesc, ascultaţi bine, şi vă voi dejuca toate uneltirile voastre tenebroase!

Şi miss Ellen se dădu deoparte pentru a-i permite mamei lui Roger să treacă. Cynthia era emoţionată, dar avu puterea de a face câţiva paşi spre uşă. Dar, în timp ce trecea pragul, miss Ellen îi luă cu vioiciune mâna şi îi spuse cu o emoţie exagerată:

— Cynthia, dacă vă iubiţi fratele, încercaţi să-l întoarceţi din drumul pe care a apucat-o; nu sunt decât o femeie, dar voi fi puternică pentru a-mi apăra fericirea!

Cynthia se opri din nou; ea era atât de zguduită, încât mai avea puţin şi secretul ei i-ar fi scăpat. Dintr-o dată se auzi de-afară galopul precipitat al unui cal şi, imediat după aceea, calul se opri, leoarcă de sudoare, la uşa căsuţei.

— Unde este miss Ellen? Întrebă o voce emoţionată.

Miss Ellen se grăbi să iasă; Cynthia, surprinsă, o urmă. Un servitor în livreaua marchizului Roger d'Asburthon intră cu o scrisoare într-o mână.

— Ţineţi, miss Ellen, spuse el, este din partea stăpânului meu şi nu este timp de pierdut dacă vreţi să-l salvaţi!

Valetul părea pradă unei agitaţii accentuate. Miss Ellen luă scrisoarea, o deschise, îşi aruncă privirea pe ea şi scoase un ţipăt teribil, apoi leşină în braţele Cynthiei. Sărmana mamă, pierdută, luă scrisoarea şi citi: „Adorata mea Ellen, am fost atras într-o capcană şi într-o oră voi fi mort dacă nu veniţi să mă salvaţi. Sunt în puterea membrilor clubului Hermina.

Roger”

Indianca Daď-Natha se grăbi şi o reanimă pe miss Ellen; ea deschise ochii imediat.

— Oh! Fugiţi! Fugiţi! Spuse ea, vor să-l omoare!

Acest cuvânt străpunse inima sărmanei mame.

— Fiul meu! Strigă ea sălbatic.

La rândul său, miss Ellen o ţinu în braţe.

— Ah! Veniţi, Cynthia, veniţi! Strigă ea, fiecare minut care trece îi poate aduce moartea!

Şi Cynthia, pe jumătate moartă de spaimă, fu luată în braţele puternice ale unui valet şi plasată în trăsura lui miss Ellen, care aştepta la uşă; tânăra se aşeză alături de ea şi strigă vizitiului:

— Nu te opri decât la Saint-Gilles!

Primul act al comediei fusese jucat: Cynthia se trădase; acel pericol despre care era vorba în biletul semnat „Roger” stoarse o mărturisire a maternităţii ei şi, dezarmată fiind, era în puterea lui miss Ellen. Trăsura traversă Londra ca un meteor. Nepoata lui sir Robert Walden plângea şi răspundea cu întreruperi întrebărilor Cynthiei, înnebunită de teamă.

Biata mamă nu înţelegea decât un lucru, că fiul său era în pericol de moarte. Din când în când, miss Ellen, care părea pradă unei terori fără nume, cobora geamul trăsurii şi striga vizitiului:

— Mai repede! Mai repede!

Şi totuşi, trăsura merse aproape două ore şi, în acest timp, i-a fost imposibil Cynthiei, care suferea groaznic, pentru a obţine de la miss Ellen vreo explicaţie. În cele din urmă, trăsura se opri; miss Ellen ieşi afară şi spuse:

— Veniţi! Veniţi!

Cynthia coborî, sprijinită de tânără, care plângea încontinuu. Cu toate acestea, înainte de a o urma, ea se uită repede în jurul ei. Locul unde se oprise trăsura era o stradă lungă pustie şi slab luminată. Cynthia văzu în faţa ei o casă întunecată, cu faţada sumbră, ale cărei ferestre nu lăsau să treacă lumina de afară. Ea bătu la uşă pe care o întredeschise un valet; miss Ellen rosti câteva cuvinte pe care ţiganca nu le înţelese; valetul apoi deschise larg uşa.

— Aici este, repetă miss Ellen copleşită de nelinişte. Veniţi! Veniţi!

Cynthia încă mai avea o scânteie de raţiune, o ultimă şi teribilă suspiciune o invadă, dar miss Ellen continua să strige cu glasul plin de lacrimi:

— Ah! Numai să nu ajungem prea târziu!

Şi, cum Cynthia trecu pragul acestei case misterioase, uşa se închise după ea. În acelaşi timp, vizitiul spuse valetului îmbrăcat în livreaua d'Asburthon, care escortase trăsura:

— Ştii că stăpâna noastră ştie să plângă ca o Madeleine!

— Şi cu câtă convingere! Adăugă valetul, râzând.