Scena 18 

TOȚI 

PĂRINTELE ILIE (preoțește): „Către tine strigat-am"... (Vorbind.) Ce? Vi s-au încurcat socotelile? 
CONU GRIGORE: Ce socoteli? Nu. Dar oprește pe băiatul ăsta să plece nemâncat. 
PĂRINTELE ILIE (a înțeles): Păi dacă-i socotința lui să plece, cu sila nu-l țin. 
CONU GRIGORE: Apoi tu, tot în răspăr trebuie să-mi faci! 
PĂRINTELE ILIE: Cine ți-i de vină dacă n-o brodești când trebuie! 
CONU GRIGORE: Adică în ce fel n-o brodesc? 
PĂRINTELE ILIE: Nu știu, poate că o fi el vreun fel. Decât, să mă întorc și să zic și eu ca nevrednicul ăsta bătrân: de ce nu mai stai? 
RADU: Acum nu se poate, părinte. Dar peste vreo două-trei săptămâni am să vin iar și poate că oi sta atunci. 
PĂRINTELE ILIE: Ești mulțumit, ghiujule! Uite că-i limpede ca apa Iordanului, cu care nu te-ai botezat tu, că tu te-ai botezat cu apă din baltă - de colea - de aceea ai rămas năclăit la mintea ta cea puțintică. 
CONU GRIGORE: Și-acu ce vrei să spui cu asta? 
PĂRINTELE ILIE: Că am înțeles și că trebuie să lași omului căile lui. Drum bun, 
RADUle, și toate cele bune bătrânilor. Dumnezeu cu tine și cu cei care-s cu tine. Iar cei nerod, ardă-n focul gheenei, să nu-i mai găsești pe-aici. 
GEORGICĂ: Ce-i, nene 
RADUle, pleci? De ce? 

(Au intrat și 
OLGUȚA și 
IONICĂ. 
OLGUȚA nu mai spune o vorbă, rezemată de stâlpul din ceardac.) 

RADU: Apoi bine, copii. Dar eu am venit cu treburi. Le-am terminat și gata. 
GEORGICĂ: Spune cui să-i dau directa la carotidă. Să nu-mi pară rău cel puțin că am pierdut un ceas de bicicletă. 
RADU: Mie! Haide! 
GEORGICĂ (îl sărută): Asta-i cea mai directă. 
RADU: Olguțo! (Și cu înțeles.) La revedere! 

(Dă mâna cu toți și pleacă, în treacăt pune brutal mâna pe strunele lui 
CONSTANTIN, oprind marșul ce-l începuse lăutarul. Strunele zbârnâie o clipă jalnic, apoi tac. 
OLGUȚA și-a înfundat năsucul în stup, scobind cu unghia în lemn. O pauză. 
GEORGICĂ urmează pe 
RADU, odată cu 
IONICĂ.)